Vaccinul Moderna a ajuns în judeţ. Cum va fi administrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul Moderna a ajuns şi în Olt FOTO: EPA-EFE
Vaccinul Moderna a ajuns şi în Olt FOTO: EPA-EFE

Primele doze de vaccin Moderna au fost livrate către cele cinci centre comunitare de vaccinare din judeţ. Care sunt deosebirile faţă de vaccinul disponibil până acum.

Cele cinci centre comunitare de vaccinare din judeţ au primit astăzi, 4 februarie 2021, primele doze de vaccin Moderna şi le administrează deja pacienţilor programaţi, dozele de vaccin de la Pfizer BioNtech fiind rezervate în această perioadă administrării dozei de rapel persoanelor deja vaccinate cu prima doză.

Este vorba de primele 630 doze Moderna, persoanelor vaccinate cu acest produs fiindu-le rezervată şi doza de rapel tot cu vaccinul Moderna.

Spre deosebire de vaccinul de la Pfizer BioNTech, folosit de la debutul campaniei de vaccinare, rapelul pentru vaccinul Moderna se va face la 28 zile, pacienţii fiind informaţi asupra acestui aspect inclusiv prin intermediul adeverinţei de vaccinare care se eliberează după administrarea primei doze. O altă deosebire între cele două produse este faptul că vaccinul Moderna vine ambalat în flacoane de câte 10 doze (au ajuns în judeţ 63 flacoane). Acest vaccin poate fi administrat persoanelor în vârstă de peste 18 ani (faţă de 16 ani vaccinul Pfizer BioNTech). Eficacitatea vaccinului Moderna comunicată de producător este de 94,1% (faţă de 95% cea a vaccinului deja în uz). Ambele vaccinuri, în schimb, utilizează tehnologia care se bazează pe ARN mesager.

Un aspect important de precizat este acela că pacienţii nu au posibilitatea să aleagă vaccinul anti-COVID-19, fiind vaccinaţi cu produsul disponibil la acel moment în centru, şi doza de rapel primind-o cu acelaşi produs.

De la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid -19 până în prezent, la nivelul judeţului Olt au fost repartizate 13.106 doze de vaccin,  care au fost distribuite centrelor de vaccinare (vaccin  Pfizer BioNTech -12.476 doze şi vaccin Moderna - 630 doze), conform datelor furnizate de către reprezentanţii DSP Olt. În ultimele 24 ore au fost vaccinate 322 persoane cu vaccinul Pfizer BioNTech (191 doze – Etapa I + 131 doze- Etapa a-II- a ). 

De la debutul campaniei de vaccinare şi până în 2 februarie au fost administrate 6.114 doze în etapa I şi 5.191 persoane în etapa a II-a, 2.567 persoane primind şi doza de rapel.

Vă recomandăm şi: Primul caz de paralizie facială temporară în urma vaccinării anti-COVID

Veteranul de război în vârstă de 100 de ani care a făcut rapelul vaccinului anti-COVID-19: „Doar prin această vaccinare ne putem relua viaţa“

            

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite