Un mort şi 10 răniţi într-un singur accident, petrecut în noaptea de Înviere. Două maşini s-au lovit la Vişina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat şi-a pierdut viaţa şi alte 10 persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de Înviere, nouă echipaje intervenind pentru a le acorda victimelor primul ajutor.

Accidentul a fost anunţat prin 112 în dimineaţa de Paşte, după ora 4,00. Două maşini s-au lovit pe raza localităţii Vişina, judeţul Olt, în intersecţia spre Vădastra. Într-una dintre maşini se aflau trei persoane, cu vârste cuprinse între 35 şi 50 ani, în cea de-a doua, însă, erau opt tineri, cu vârste între 17 -35 ani. Iniaţial o parte dintre pasagerii din autoturismul ocupat peste capacitate au fugit, revenind ulterior pentru a primi îngrijiri medicale. Toţi cei 11 ocupanţi ai autovehiculelor, trei femei şi opt bărbaţi, au fost transportaţi la spital, unul dintre răniţi, un bărbat, decedând în ambulanţă.

image
image

S-a intervenit cu nu mai puţin de nouă echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. O parte dintre tineri au răni serioase, acuzând dureri ale coloanei şi traumatisme diverse, spun surse din cadrul ISU Olt. Ştire în curs de actualizare.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite