UPDATE Secretar de primărie, găsit mort într-o fântână publică. „A lăsat cheile de la maşină şi toate documentele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 62 ani a dispărut fără urmă de o săptămână, rudele anunţând poliţia la două zile după ce bărbatul nu s-a mai întors la domiciliu. Sora celui dispărut a declarat că a depus plângere la poliţie, pentru că nu se fac căutări. În cele din urmă vineri, 24 martie 2017, înainte de prânz, trupul neînsufleţit a fost găsit într-o fântână publică.

UPDATE 11.40 Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost în cele din urmă găsit într-o fântână publică situată între localităţile Vădastra şi Brastavăţu, judeţul Olt. „L-am găsit, aşteptăm pompierii să-l scoată. E o fântână pe lângă care am trecut de atâtea ori, l-am căutat şi cu căngile...“, a spus sora victimei, Stela Manea.

Ştirea iniţială

Secretarul comunei Vădastra, Dan Roşioru, a fost văzut ultima dată în comună pe 15 martie. Sora sa, care îl anunţase că vine din Craiova la locuinţa de la ţară, în aceeaşi zi, s-a îngrijorat când la ora 16,30 bărbatul nu a ajuns acasă, şi a început să-l caute. Întrebând, a aflat că nici la serviciu nu mai mergea conform programului normal de lucru, ci lucra, din 8 martie, în anumite zile, seara.

„Chiar nu ştiu ce m-ar mai putea ajuta. L-am căutat peste tot, şi cu maşina, şi cu căruţa, şi pe vale, şi pe deal, e primăvară, sunt tractoriştii pe câmpuri, au căutat peste tot, prin fântâni, prin canale, nu mai ştim ce să facem şi cum să facem. Am sunat la operatorul de telefonie mobilă să-i urmărească telefonul prin GPS şi ne-au spus că ei nu pot face asta doar că le cerem noi, trebuie să solicite formal Poliţia. Şi poliţia nu face nimic, nu-l caută, n-a venit un poliţist în toate zilele astea să ne-ntrebe dacă am mai auzit ceva, dacă mai ştim ceva. Aşa cred eu că se fac căutările, întrebând, pe teren. Ne-am dus cu fotografia lui prin toate barurile din zonă, întrebând dacă cineva l-a văzut. Unii îl ştiau, ştiau că e secretarul comunei Vădastra, alţii nu-l ştiaau şi ne-au spus că nu l-au văzut. L-am văzut pe o filmare, o camera de la PECO, din ziua de 15, şi ne-au mai spus nişte vecini care lucrau la vie că l-au văzut pe un drum care duce la Brastavăţu, dar atât. Noi continuăm să-l căutăm, dar suntem nemulţumiţi că poliţia n-o face, nu ştiu cum spun ei că l-au dat în urmărire, pentru că nu-ntreabă nimeni. M-am dus ieri şi am făcut o plângere, la Vişina Veche, acum vreau să mer şi la Corabia“, a declarat sora bărbatului dispărut, Stela Manea.

Nu se regăseşte pe lista persoanelor urmărite

Deşi reprezentanţii IPJ Olt au declarat presei locale că bărbatul a fost dat în urmărire naţională, anunţând totodată semnalmentele şi câteva informaţii sumare, procedură specifică în astfel de cazuri -  „ 1,70 -1,75 metri înălţime; greutate 60-70 kilograme, ochii căprui, părul alb şi creţ, fără semne particulare. La data dispariţiei purta o haină de piele de culoare neagră “ - pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea persoane urmărite, numele lui Dan Roşioru nu se regăseşte.

Rudele însă, ajutate de oamenii din localitatea Vădastra, au făcut căutări zile la rând şi continua să facă, în speranţa că cele mai sumbre scenarii nu se vor adeveri.

„A lăsat cheile de la maşină şi toate documentele“

Sora celui dispărut mai spune că, la ultima conversaţie pe care a avut-o cu fratele său, cu trei zile înainte de dispariţia acestuia, într-o duminică-seara, a observat că avea „vocea schimbată“. „L-am întrebat ce are, dacă e supărat, dacă e bolnav, pentru că ştiam că-l doare un picior, lua antiinflamatoare şi-mi spusese că-l doare şi stomacul. Şi mi-a închis telefonul. L-am sunat inclusiv în dimineaţa zilei în care urma să vin, miercuri, dar nu mi-a răspuns. La 16,15, miercuri, când l-am sunat din nou văzând că nu vine, telefonul era închis“, a mai spus Stela Manea.

„Nu pot să spun neapărat că avea un comportament altfel, avea cam acelaşi comportament de vreo doi ani de zile, dar nu suntem psihologi să putem interpreta ce este în mintea omului. Dispariţia sa, însă, evident că ridică semne de întrebare şi pentru noi. Probleme la lucru sunt problemele inerente într-o astfel de instituţie, nimic deosebit“, a declarat primarul comunei Vădastra, Sorin Rădulescu.

„Nu ştiu dacă avea probleme la serviciu, ştiu însă că era un om corect, primarul a spus despre el că «era omul care nu mă lăsa să fac greşeli»“, a mai spus sora lui Dan Roşioru, care admite că este posibil ca fratele său, care locuia singur (după ce soţia se întorsese în casa părinţilor săi, după dispariţia acestora, casă situată la aproximativ un kilometru), să fi căzut în depresie. Cert este că bărbatul a plecat de acasă lăsând cheile maşinii pe pervazul ferestrei sorei sale (cei doi au o curte comună), iar în maşină, toate documentele. „Doar certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie nu l-am găsit. S-a mai spus că poate a plecat în staţiune. Unde, fără documente?! L-a căutat primarul şi la spital la Caracal“, a mai spus Stela Manea.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite