Reşedinţă de judeţ năpădită de buruieni pentru că oamenii de la Spaţii Verzi pleacă la muncă în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buruienile au crescut în voie în toate parcurile şi spaţiile verzi din oraş. FOTO: Alina Mitran
Buruienile au crescut în voie în toate parcurile şi spaţiile verzi din oraş. FOTO: Alina Mitran

Reşedinţa judeţului Olt are mai multă vegetaţie decât şi-ar dori slătinenii, dar nu pentru că s-au mărit spaţiile verzi, ci pentru că iarba stă netăiată de săptămâni bune. Responsabilii societăţii care administrează aceste spaţii verzi spun că nu găsesc pe piaţa muncii oamenii de care ar avea nevoie.

Iarba a atins, pe alocuri, aprope un metru înălţime, iar temerea oamenilor este că va creşte şi riscul ca la fiecare ieşire la plimbare să poţi fi înţepat de căpuşe. Datele Direcţiei de Sănătate Publică Olt arată, de altfel, că s-au înregistrat deja, la spitalele din Slatina şi Caracal, primele 11 prezentări din acest motiv. Pericolul este cu atât mai mare pentru copii, care se bucură să alerge şi să se joace în iarbă, dar şi pentru animalele de companie.

Reprezentanţii societăţii care are în grijă spaţiile verzi, S.C. Dezvoltare Urbană S.R.L., spun că au un grafic de lucru şi că, deşi există întârzieri, se va ajunge în fiecare cartier şi se va rezolva problema. Lucrurile merg însă greu pentru că angajaţii de la Dezvoltare Urbană părăsesc pe capete posturile.

Iarba a crescut în voie, iar graficul pentru angajaţii de la Dezvoltare Urbanu nu e respectat din lipsă de angajaţi FOTO: Alina Mitran

slatina

„A şi plouat foarte mult în ultimul timp (???) şi dintr-odată a dat căldura. E normal, şi în ceilalţi ani s-a-ntâmplat acelaşi lucru, după, imediat a crescut iarba. Facem un pic mai greu faţă acolo, dar asta nu înseamnă că lucrurile le putem lăsa aşa“, a precizat purtătorul de cuvânt al societăţii Dezvoltare Urbană Slatina, Alexandru Berechet. 

Acesta spune că societatea are la acest moment un deficit de aproximativ 40 de persoane şi că, deşi se încearcă pe toate căile cooptarea de noi angajaţi, recrutarea de personal nu decurge chiar cum şi-ar dori şefii societăţii.

Nu doar în parcuri iarba stă netăiată, ci şi în cartiere FOTO: Alina Mitran

slatina

„Noi până acum funcţionam cu 150 de persoane, în momentul de faţă mai avem 110 şi de asta ne este greu să acoperim tot oraşul. I-am pierdut pe parcurs. În perioada asta pleacă foarte mulţi la muncă în străinătate, 3-4 luni, sezonieri“, a explicat Berechet. 

Dacă în trecut angajaţii solicitau concediu fără plată şi astfel, pe perioada acestui concediu, puteau să plece sezonier în străinătate, Dezvoltare Urbană a schimbat politica şi i-a concediat pe cei care păstrau locul de muncă din Slatina doar pentru perioadele în care nu aveau contracte în afară.

 „Este o diferenţă, de la 2.000 de lire, la 2.000 lei, mare…“

„Au lucrat pe perioadă nedeterminată la noi, dar nu le-am mai acceptat concediile fără plată, pentru că în momentul în care noi aveam cea mai mare nevoie de ei, ei plecau la muncă în afară“, a mai spus Berechet, refuzând să dezvăluie cât oferă Dezvoltare Urbană pentru munca pe care o solicită angajaţilor, sub pretextul că nivelul salariilor ar fi confidenţial. 

Cert este, însă, că angajaţii, cel puţin cei care fac munca de jos, nu câştigă nici pe departe cât câştigă în străinătate. „Este o diferenţă, de la 2.000 lire la 2.000 lei, mare…“, i-a „scăpat“, totuşi, o cifră reprezentantului societăţii care aparţine Consiliului local al Primăriei Slatina.

Angajaţii care au în grijă spaţiile verzi au ajuns de-abia luni, 10 mai, cu utilajele de cosit în parcul de la Casa Sindicatelor FOTO: Alina Mitran

slatina

Muncitorii care se prezintă la interviuri şi sunt angajaţi nu se dovedesc, pe de altă parte, foarte serioşi.
Chiar astăzi au venit două persoane şi s-au angajat, sperăm să fie şi serioşi. La noi nu vin academicieni, vin… Automat nu sunt nici foarte serioşi. Vin, stau o lună, stau 3 zile… Trei au zis că încep astăzi şi n-au venit la muncă. Le-am făcut contractul şi acum îl închidem. Asta e, n-avem ce să facem, asta e forţa de muncă“, a conchis Berechet.

Majoritatea spaţiilor verzi au aspect neîngrijit FOTO: Alina Mitran

slatina

Dezvoltare Urbană Slatina S.R.L., firma aparţinând Consiliului Local Slatina, înfiinţată în 2017, a înregistrat profit de peste 700.000 lei în 2019. Se ocupă de întreţinerea parcurilor, locurilor de joacă şi fântânilor arteziene din municipiu şi de la înfiinţare şi până în prezent a crescut constant numărul de angajaţi. Isprăvile acestor angajaţi au ajuns, uneori, şi în atenţia mass-media, un astfel de exemplu fiind cel de montare a unor grilaje din fier în jurul pomilor de pe principalul bulevard al Slatinei.

Vă recomandăm şi:

Prostia teribilă care a generat ciopârţirea copacilor pe străzile Slatinei: „Băieţii noştri au sărit un pom la numărătoare“

Oltenii atacă din nou. După Corabia, şi la Slatina s-au mutilat pomii care nu „încăpeau“ în grătarele montate de primărie: „Au fost vreo două-trei care nu s-au potrivit“


 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite