Profesorul Ilie Catană, fost şef al IŞJ Olt şi director adjunct al Colegiului Naţional „Radu Greceanu“ Slatina, a murit

Profesorul Ilie Catană, fost şef al IŞJ Olt şi director adjunct al Colegiului Naţional „Radu Greceanu“ Slatina, a murit

Vestea decesului profesorului Ilie Catană a fost anunţată de familie pe o reţea de socializare FOTO: Facebook/Ilie Catană

Trista veste privind decesul renumitului profesor Ilie Catană a fost postată marţi, 14 septembrie 2021, de membrii familiei. În scurt timp sute de prieteni, colegi şi foşti elevi au scris mesaje de condoleanţe.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Soţia Zoica, copiii Ovidiu şi Ioana, Maria şi Petru, nepoţelul Victor,  anunţăm cu mare regret şi durere în suflet trecerea în nefiinţă a celui care a fost un soţ minunat, un tată şi un bunic iubitor, un profesor desăvârşit: Ilie Catana.
Lăsăm mai jos rândurile scrise de el în cartea lui de suflet ”Procesul lui Socrate”:


”--Oare chiar nu v-am fost eu dascăl bun,
De ce vă tânguiţi când plec pe-un drum
Pe care veţi pleca şi voi, cândva?
Încă n-aţi înţeles ce-i moartea?
Nu aşteptaţi să vă dau veşti vreodată,
Că nu sunt Er şi-am spus şi altădată:
Pentru înţelept, moartea-i răsplată,
Căci el o biruie în gând din viaţă,
Făcând din ea nimicul permanent,
Pentru cel viu, un vajnic oponent…
Să nu mă răzbunaţi pentru-a mea moarte.
Că nu aşa-mi veţi face voi dreptate!
Ci zilnic faceţi din Filosofie,
Aşa cum ştiţi că mi-a plăcut şi mie,
Unicul vostru mod constant de viaţă:
A face binele, aşa se-nvaţă!
Vă las acum! Să nu fiţi disperaţi,
Cei care înţeleg moartea sunt salvaţi!”
Vom reveni mâine cu detalii pentru cei ce vor dori să îşi ia rămas bun” este mesajul postat chiar pe contul de Facebook al profesorului Ilie Catană.

Mesajul a fost preluat şi pe contul Colegiului Naţional „Radu Greceanu“ din Slatina, unitate de învăţământ în care profesorul Ilie Catană a predat din 1993 şi până la pensionare, în 2011.

„Noi, colectivul de cadre didactice, aducem azi un pios omagiu domnului Ilie Catană, personalitate remarcabilă a Colegiului Naţional Radu Greceanu, fost Inspector şcolar al ISJ Olt, fost Director adj., un om deosebit, un profesor dedicat şi un coleg discret şi sensibil.
Dumnezeu sa îl odihneasca in pace şi linişte!“, este mesajul adresat de foştii colegi.

Absolvent al facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, profesorul Ilie Catană a fost inspector şcolar pentru discipline socio-umane în perioada 1976-1985, iar din 1990 şi până în 1993 a condus Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt. În cadrul Colegiului Naţional „Radu Greceanu“ din Slatina a ocupat pentru o vreme funcţia de director-adjunct. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Vă recomandăm şi:

Criticul de artă George Banu, la moartea lui Ion Caramitru: „«Îmi lipseşte scândura scenei», mărturisea în timpul pandemiei“

Gemenii campioni crescuţi de legendarul Ivan Patzaichin. În fiecare an îi suna de ziua lor. „Nu a vrut să ştim că e bolnav“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările