Poveşti cu final fericit. Mamă „de suflet“: „Lumea spune «Vai, ce lucru bun aţi făcut pentru el!». Nu! El a făcut pentru noi, ne-a schimbat total“

Părinţii adoptivi s-au desprins cu greu de cei mici, chiar şi pentru câteva clipe FOTO: Alina Mitran

Părinţii „de suflet“ din Olt s-au întâlnit, la sfârşit de săptămână, să-şi povestească peripeţiile şi să spună lumii întregi cum le-a schimbat viaţa experienţa adoptării unui copil.

În cifre, realitatea în Olt este că 44 de familii au adoptat în primele cinci luni ale acestui an  un copil, iar alte 23 de cupluri sunt în aşteptare, 94 de copii fiind declaraţi adoptabili. Doar că cifrele nu spun nimic din emoţia pe care părinţii o trăiesc şi cărora li se umezesc ochii privindu-şi copiii fericiţi, veseli, cum şi trebuie să fie.

Cu cel mic în braţe sau de mână, au uitat prin ce au fost nevoiţi să treacă, anumite cupluri urmând tratamente pentru a avea un copil, alţii aşteptând vestea că un copil are nevoie de părinţi.
„Parcă aşa a fost dintotdeauna, mi-e greu să-mi amintesc cum era înainte“, este fraza aproape trasă la indigo pe care părinţii o rostesc.

„Cel mai greu mi-a fost să accept că eu nu pot avea copii. Până la urmă un medic m-a ajut să înţeleg că nu pot, şi-atunci următorul pas a fost să adoptăm unul. Aici soţul a pus piciorul în prag, s-a ocupat în mare parte de dosar, iar din decembrie suntem părinţii lui Ionuţ Sebastian“, a povestit Cristina Mihai. Nu l-a ales, nu şi-a proiectat cum va arăta. „A fost primul dosar văzut. L-am văzut pe copil şi l-am acceptat. Ce-i drept, ne doream să fie micuţ, să-l creştem noi. N-am vrut ochi albaştri, părul blond, să fie băiat, sau să fie fată, am fi acceptat orice, aşteptam doar momentul. (...) Acum nimic nu mai e normal, de fapt nu mai e ca înainte. Mereu ni se spune: «vai, ce lucru bun aţi făcut!». Nu! El a făcut pentru noi, ne-a schimbat total, învăţăm noi mai multe decât el. Am şi uitat că nu l-am născut eu, am uitat de problemele mele de sănătate“, continuă Cristina, povestind despre prima aniversare, când Ionuţ Sebastian a fost atât de entuziasmat de primul tort din viaţa lui, de confetti...

Mama spune că-i va vorbi, la timpul potrivit, copilului de familia originară, dacă va dori să cunoască astfel de detalii. „Este o familie de condiţie modestă, din Craiova. L-au abandonat în spital, cred că nici nu l-au văzut, tatăl nu l-a recunoscut. L-a lăsat să fie al nostru, până la urmă, eu asta cred!“, a încheiat fericita mămică a puştiului plin de vervă, care are 3 ani şi care în curând ar putea avea o surioară, tot adoptată, îşi doresc părinţii, „ca să nu crească foarte răsfăţat“.

O poveste cel puţin la fel de frumoasă are şi Sorina Grigore, care a adoptat-o pe Maria, în vârstă de 2 ani şi jumătate. Este mamă singură, dar Maria se bucură de prezenţa bunicilor, care o ajută pe mamă în creşterea copilei. „Nu ştiu cum am putut să trăiesc fără ea până acum. Şi n-o spun aşa, ca să fie vorbe mari, asta simt. E o schimbare extraordinară. Consider că şi familia monoparentală este o soluţie. Iubirea este cel mai important lucru pe care i l-am oferit şi de care avea nevoie. Consider că sunt norocoasă“, a mărturisit mama.
Fabian Andrei este un puşti de 9 ani care, la fel, aşteaptă o surioară. Mama sa biologică s-a hotărât să adopte, iar puştiul nu mai are răbdare, ar accepta bucuros să împartă jucăriile. „Vreau o surioară, ca să am pe cineva să mă joc şi să aprind o lumină în viaţa cuiva“, a motivat băiatul.

Întâlnirea la care au participat părinţii care au adoptat un copil, dar şi cei care aşteaptă încă pentru adopţie, a fost organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, cu ocazia Zilei Naţionale a Adopţiei.