FOTO  Duminică de poveste la Slatina, cu Andra şi Connect-R în concert

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a doua zi a concertelor de muzică din cadrul Festivalului de Muzică “Mix Music Evo – Pofteşte la distraţie!” promite să fie cel puţin pe măsura spectacolelor de sâmbătă, 1 iunie. Astfel, dacă, ieri, au urcat pe scenă şi au încântat miile de slătineni cu muzica lor artişti cunoscuţi ai momentului precum Laurentiu Duţă, Keo, Proconsul, Alexandra Ungureanu & Crush, duminică este rândul altor nume ale muzicii pop-dance: Andra sau Connect-R.

Slătinenii care au venit ieri în centrul urbei nu au avut ce să regrete. O mulţime pestriţă cum demult nu au mai avut ocazia să vadă a mişunat aproape pe parcursul întregii zile nu doar datorită manifestărilor organizate de primărie cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, ci şi a anunţării câştigătorilor a două competiţii importante ale urbei – “Disney Cup” şi “Olimpiada Liceelor”, dar şi a concertelor de muzică pop-dance derulate pe o scenă amenajată în intersecţia bulevardului Alexandru Ioan Cuza cu strada Basarabilor, lângă fostul magazin “Oltul”.

De asemenea, miile de slătineni care au ales să iasă din apartamente pentru a se plimba prin centrul oraşului au avut prilejul ca, după-amiază, să îi vadă la lucru şi chiar să se pozeze alături de maeştrii culinari Antonio Pasarelli şi Petre Buiucă (câştigătorul primei ediţii Masterchef, n.a.). Astăzi, un alt bucătar celebru în ţară îşi va face apariţia în centrul Slatinei şi va putea fi admirat “la muncă”, este vorba despre Petrişor Tănase.

Ziua de astăzi, ultima a unui week-end de neuitat, se anunţă a fi cel puţin pe măsura zilei de ieri. Dacă sâmbătă au cântat slătinenilor nume cunoscute ale muzicii autohtone, precum Laurentiu Duţă, Keo, Proconsul, Alexandra Ungureanu & Crush, astăzi este rândul altor artişti ce nu mai au nevoie de prezentare: Andra, Connect-R, Deepcentral sau Andreea Bălan. Spectacolul va începe după ora 17.00 şi se va întinde până în jurul orelor 23.00. Finalul manifestărilor din acest week-end vor fi marcate de un spectaculos foc de artificii.

Trebuie menţionat că ambele sensuri de circulaţie ale bulevardului Alexandru Ioan Cuza au fost închise traficului rutier pe parcursul week-end-ului pentru a face loc reprezentanţilor firmei ce organizează spectacolele de muzică de la “Oltul”, respectiv reţeaua de hypermarket-uri Lidl. Sute de măsuţe au fost aranjate de-a lungul celor două benzi ale bulevardului Alexandru Ioan Cuza, de la magazinul “Oltul” şi până în dreptul Bibliotecii Judeţene “Ion Minulesu”. Amatorii de mititei, bere, sucuri şi dulciuri au putut sâmbătă să se delecteze cu produsele oferite la vânzare la preţuri promoţionale, lucru ce se va întâmpla şi astăzi.
 

Mai puteţi citi şi:

“Olimpiada Liceelor 2013” Slatina şi-a desemnat câştigătorii

FOTOGALERIE  Slatina, “oraşul copiilor” pentru o zi

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite