Dalia, profesoara care trece graniţa cu ajutoare pentru românii din Ucraina: „Au mare nevoie de medicamente“
0
Dalia Cîrstea, o profesoară din Olt care de cinci ani desfăşoară proiecte educaţionale cu românii din ţările vecine, şi-a schimbat priorităţile de la declanşarea războiului din Ucraina. Acum ţine legătura cu fraţii greu încercaţi, adună toate cele necesare şi le duce peste graniţă. „Practic ei, acum, rezistă acolo doar prin prietenii români“, spune profesoara.
În vremuri de pace, proiectul educaţional „Românii de lângă noi“ reuşea să-i aducă împreună pe zeci de români din Serbia, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria.
Dalia Cîrstea, profesor de Geografie şi inspector şcolar pentru Geografie, Istorie şi Ştiinţe Socio-Umane de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, a transformat participanţii din proiect într-o mare familie. Sunt cinci ani de când se întâlnesc constant şi de fiecare dată altcineva e gazdă.
Pentru 2022 aveau planuri mari, doar că războiul din Ucraina le-a fixat pe negândite alt scop. Nu se mai luptă să-şi poată vorbi limba maternă şi să-şi poarte straiele tradiţionale, ci s-au unit pentru binele fraţilor din Ucraina. Ei au devenit prioritatea, pentru că cei care n-au plecat din calea tunurilor sunt încercaţi în aceste zile de lipsuri enorme.
„Ningea şi n-auzeam decât ţipetele şi plânsetele copiilor“
24 februarie 2022 este ziua care le-a schimbat viaţa oamenilor din Ucraina. Încă de la primele focuri de armă, pe grupul „Românilor de lângă noi“ au început să circule informaţiile. Deşi erau încă departe de primele zone vizate de atacurile armatei ruse, bărbaţii s-au prezentat să primească arme şi să fie repartizaţi unde este mai mare nevoie de ei. Tot de atunci, odată cu valurile de refugiaţi de la graniţa României, au început şi preocupările pentru a întinde o mână de ajutor celor greu încercaţi.
Sursa Arhiva personală Dalia Cîrstea
În Olt, profesoara Dalia Cîrstea a demarat o colectă de bunuri atât de necesare în vamă, iar profesori din tot judeţul, dar şi prietenii lor au reuşit ca în câteva zile să strângă o cantitate considerabilă de alimente neperisabile, obiecte de igienă, pături, scutece pentru bebeluşi, medicamente pentru copii.
Sutele de cutii cu eticheta „Profesorii olteni pentru copiii războiului“ au ajuns, în urma discuţiilor pe care profesoara le-a purtat cu voluntarii din vama Siret, unde a fost mai mare nevoie. Cu o altă parte din bunurile colectate, Dalia Cîrstea a reuşit să treacă graniţa pentru a le preda direct prietenilor, cetăţeni ucraineni de origine română.
Românii din interiorul şi din afara graniţelor ţării, implicaţi în proiectul educaţional „Românii de lângă noi“, în vremuri de pace FOTO: arhiva Dalia Cîrstea
„Ei au fost în Slatina, la noi, tot în proiect, iar acum ne vedeam... Când m-am dat jos din maşină le auzeam pe fete plângând, nu puteau să depăşească o linie alba, trasă pe asfalt. Eu puteam să mă duc, ele nu. Şi m-am dus către ei şi m-au îmbărţişat toţi, şi femei, şi bărbaţi, şi copii. Eu cred că atunci când trăieşti astfel de lucruri nu te mai poţi opri, nu ai cum să nu faci tot ce-ţi stă în putinţă să ajuţi“, spune Dalia Cîrstea pentru „Weekend Adevărul“.
Profesoara are întipărite în memorie din acea noapte, din vamă, scene care nu ar trebui să se mai repete niciodată, niciunde în lume.
„Ce m-a impresionat cel mai tare a fost înălţimea gardurilor şi liniştea în care se deplasau, mormântală. Ningea şi n-auzeam decât ţipetele şi plânsetele copiilor. M-a sfâşiat, pur şi simplu. Sunt oameni, în anul 2022, care pleacă în halul ăla? Cu două plase şi un rucsac? Este greu de gestionat. Am văzut, la un moment dat, în vamă, un poliţist şi încă o doamnă care încercau să sprijine o altă femei, leşinată probabil. Copiii au început să ţipe, salvarea a venit foarte repede... Mie mi-a fost greu să privesc. Văd atât de multe comentarii pe reţelele sociale pe care nu le înţeleg. Dacă nimeni n-ar face nimic, unde am ajunge?!“, se întreabă profesoara.
„Cei care au rămas s-au obişnuit cu alarmele“
La două săptămâni de la primul transport cu ajutoare, Dalia Cîrstea se pregăteşte pentru cel de-al doilea. De data aceasta şi-a propus să ajungă nu la graniţă, ci chiar în comunităţile de români din Ucraina, pentru că situaţia lor e din ce în ce mai dificilă pe măsură ce trec zilele.
„Acolo e foarte complicat – foarte multe din ajutoare sunt duse în depozite păzite de armată şi după aceea sunt transportate către zonele de front, iar românii noştri din zonele Bucovinei, Pocuţiei nu primesc nimic. Am înţeles că se mai şi fură, iar apoi le vând românilor la suprapreţ. Aşa că am hotărât să organizez acest transport direct în comunităţile româneşti. Am vorbit cu prietenii mei din zona aceea, dar şi cu consulul României la Cernăuţi. Singura problemă era că eu aveam totul organizat cu un tir. Doamna consul mi-a spus însă că nu am cum să trec cu un tir, ci mai bine cu microbuze. Însă eu am foarte puţini bani şi mă zbat cum pot“, a precizat profesoara, cu doar câteva zile înainte de a porni la drum cu un nou transport, cu bunurile încărcate în două microbuze, fiecare cu remorcă.
Ce m-a impresionat cel mai tare a fost înălţimea gardurilor şi liniştea în care se deplasau, mormântală. Ningea şi n-auzeam decât ţipetele şi plânsetele copiilor. M-a sfâşiat, pur şi simplu. Dalia Cîrstea, profesoară
Deşi satele cu comunităţi mari de români sunt deocamdată ferite de războiul efectiv, traiul acolo a devenit extrem de greu. O parte dintre civili au plecat, alţii tot amână să ia o decizie şi se pregătesc să reziste. „Cei care au avut o legătură în Europa au plecat, au rămas cei care n-au soluţie şi probabil că vor rămâne până în ultimul moment, cred eu. Cu alarmele s-au obişnuit. «Să plec, să nu plec...» este gândul permanent acolo“, a mai spus profesoara.
Românii de acolo şi-au ţinut la curent prietenii prin intermediul internetului – iar veştile sunt din ce în ce mai rele.
Profesoara Dalia Cîrstea (centru) a reuşit să-şi vadă prietenele aproape de graniţă FOTO: arhiva personală
„Nu prea mai au nici apă, de niciunele... Practic, ei rezistă doar cu ajutorul prietenilor români, ca mine – fiecare duce ce poate şi când poate. Am pregătit conserve, biscuiţi, cornuri, pamperşi, biberoane, lapte praf, tot ceea ce am dus şi data trecută şi sunt extrem de necesare. Plus, mai am scrise de pe la prieteni, au nevoie de medicamente, pentru că nu mai au de unde să-şi ia, sunt oameni care au de luat tratamente curente, permanent, de inimă, pentru diabet“, a menţionat Dalia Cîrstea o parte din ce conţin listele pe care românii au reuşit să le transmită.
Comunităţile de români, supraaglomerate
Deşi o lume întreagă trimite către Ucraina ajutoare, prioritară este linia frontului, spune profesoara. Zonele deocamdată ferite de luptă riscă însă ca în scurt timp să se confrunte cu altfel de probleme.
Din oraşele şi satele transformate în câmp de bătaie au fugit zeci, sute de mii de oameni, iar o parte au ajuns şi în zonele locuite majoritar de români. Acum sunt mult mai multe guri de hrănit, iar proviziile se împuţinează, de aici şi nevoia din ce în ce mai mare de sprijin pe care românii o fac auzită.
Ca în poveştile bunicilor, românii din Ucraina dezvăluie, spune profesoara, că sunt nevoiţi să pornească prin sat şi să ceară ajutor la semeni de când în casele lor îi găzduiesc pe ucrainenii din alte zone.
„E nevoie de orice“, spune profesoara care şi-a propus ca, indiferent de cât de mare e riscul, să ajungă până la Cernăuţi cu ce le-a pregătit românilor rămaşi în calea războiului.
Prima lună de război în Ucraina, spune profesoara, a făcut-o să constate cât de necesară este experienţa de voluntar specializat, pe care puţini români o au. Ea recunoaşte că multe demersuri birocratice le-ar fi putut trece mai uşor dacă derula totul printr-o asociaţie, aşa că înfiinţarea unei asemenea structuri a devenit o prioritate.
„Mi-am propus ca în puţinul timp liber pe care-l am să definitivez statutul unei asociaţii, cred că ar fi fost mult mai uşor dacă lucram aşa. Am învăţat cum să fac lucruri de la o zi la alta“, spune profesoara Dalia Cîrstea.
Încercările acestui război nu se vor opri aici, este convinsă profesoara, iar oameni care vor avea nevoie de ajutor vor fi din ce în ce mai mulţi.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Românii din Ucraina, cu arma în mână. „Foarte greu e la Odesa, e cumplit. Unii nu mai pot să plece la momentul ăsta“
Patimile românilor din afara graniţelor, prin ochii unui profesor de geografie: „În Serbia am întâlnit eroi, oameni care iubesc poporul român, limba română“
Se încarcă comentariile...
