Ce sporturi îi „îndreaptă“ la timp pe copii: „Părintele trebuie să-l examineze pe copil pur şi simplu în pielea goală“

Înainte de a hotărî spre ce sport îl orientăm pe copil, acesta trebuie evaluat de către specialist FOTO Adevărul

Generaţiile actuale de copii nu mai seamănă cu cele de acum 20-30 de ani, constată medicii. Pentru a preveni evoluţii dramatice ale anumitor afecţiuni, copiii ar trebui evaluaţi periodic şi îndreptaţi către un sport care să-i ajute să se dezvolte armonios.

Medicii constată, de la un an la altul, că procentul tinerilor care se confruntă cu afecţiuni, ale coloanei vertebrale în special, este din ce în ce mai mare. Ajung în faţa unui specialist în principal când deficienţele au devenit observabile şi intervenţia este mai dificilă. Asta se întâmplă pentru că, spune medicul Ligia Rusu, decanul secţiei de Kinetoterapie din cadrul Facultăţii de Sport şi Kinetoterapie din  Craiova, părinţii nu au grijă să se prezinte cu cei mici periodic pentru o evaluare.

„Din păcate nu sunt prea sănătoşi copiii noştri, au deficienţe fizice, la nivelul coloanei vertebrale, în principal. În primul rând sunt neevaluaţi, nu prea-i duc părinţii la medic. Prescrierea sporturilor, înrolarea în activităţi sportive este făcută aleatoriu, fără o recomandare, fără o orientare a copilului în funcţie de particularităţile sale constituţionale. Ca deficienţe, predomină cele scoliotice, generate în principal de poziţia vicioasă în bancă şi acasă, petrecerea unui timp îndelungat la calculator şi lipsa activităţilor de timp liber. Întâlnim de asemenea atitudinile lordotice, instalate la nivelul coloanei vertebrale lombare, şi deficienţe ale toracelului, cu sechele de rahitism, care afectează funcţia cardio-respiratorie în timp, dacă nu sunt descoperite la timp şi dacă nu sunt tratate“, spune medicul, care vine şi cu sfaturi absolut la îndemână.

Pentru a le dezvolta celor mici o bună postură, mersul pe bicicletă este indicat. „Mersul pe bicicletă antrenează, pe lângă o poziţie relativ corectă, şi o creştere a capacităţii fizice de efort, a rezistenţei la efort a copiilor“, spune medicul.

Cum ne dăm seama că există o problemă

De foarte multe ori părinţii sesizează problemele când acestea au evoluat. Ce ar trebui să facem mai des ne explică dr. Ligia Rusu. „În primul rând părintele este cel care trebuie să urmărească postura, să-l examineze pur şi simplu în pielea goală – poziţia umerilor, poziţia picioarelor, modul în care merge, poziţia capului şi gâtului, care este esenţială, cum îşi aşează tălpile pe suprafaţa de sprijin. Dacă sesizează – iar asta înseamnă că avem o problemă deja instalată şi destul de avansată, pentru că părintele nu are un ochi format să sesizeze mici deficienţe – cel mai bine ar fi ca măcar medicul de familie să-l evalueze, eventual cu echipamente speciale, care să permită o obiectivizare şi o monitorizare. Evaluarea trebuie făcută complet cam la un interval de şase luni, dacă se conbstată la prima evaluare deficienţe fizice importante care necesită tratament. La deficienţe minore, chiar la un an. Situaţiile în care atitudinile sunt deja evoluate către modificări structurale necesită radiografii în care se măsoară anumiţi parametri şi se pune diagnosticul de certitudine“, explică medicul.

Tratamentul poate fi, pe de o parte, corectiv, fiind indicată kinetoterapia, iar pe de altă parte ar trebui să fim preocupţi de latura preventivă.  În cazurile grave se poate ajunge, însă, la tratament ortopedico-chirurgical, copilul putând avea nevoie de corsete cu scop corectiv, de orteze, de talonete, sau chiar de intervenţii chirurgicale, în stadii avansate. Statistic, cele mai multe afecţiuni sunt dobândite în timpul perioadei de creştere, puţine fiind cazurile de afecţiuni congenitale, mai spune medicul.

„Nu sunt nişte boli acute, nu le observăm cu uşurinţă, fără o pregătire de specialitate, însă pot evolua. O evoluţie dramatică ar fi de exemplu nişte rotaţii  ale vertebrelor, unele în raport cu celelalte, nişte migrări ale vertebrelor, unele în raport cu celelalte, şi cu consecinţe pe măduva spinării, pe nervii spinali care ies în găurile conjugale, pe funcţia respiratorie dacă patologia interesează colona vertebrală dorsală sau toracele . Şi am avut destule intervenţii chirurgicale pentru corectarea staticii coloanei vertebrale, pentru corectarea toracelui, ca funcţia cardio-respiratorie să fie restabilită. Sunt descrise în literatură şi există şi în practică acei copii cu scolioze congenitale, dar majoritatea sunt dobândite pe perioada de creştere, începând cu sfârşitul primei copilării, continuând cu perioada de preadolescenţă şi adolescenţă care corespunde modificărilor hormonale, pubertare. Mai sunt sechele de rahitism, care interesează în primul rând toracele, iar acolo factorii sunt mai mulţi: deficitul staturo-ponderal, alimentaţie săracă în calciu, lipsa activităţii fizice etc.“, explică medicul, vorbind despre patologia specifică acestor generaţii, comparativ cu cele de acum 20-30 de ani.

Excesul ponderal şi deficienţele fizice

„Sunt astăzi foarte mulţi copii cu tendilenţă la obezitate, care antrenează deficienţe ale aparatului locomotor. Alimentaţia, care este bogată în glucide, hipercalorică, hipersodată, chiar şi aportul de proteină animală, care nu este de fiecare dată de cea mai bună calitate, duce aici. Nu este numai efectul estetic, în spate se pot ascunde nişte modificări hormonale. Generaţiile trecute nu prezentau aceste caracteristici. Sunt păstoşi, e un anumit tip de obezitate, se vede că e un factor care vine din alimentaţie şi care generează un anumit tip de adipozitate cu implicaţii şi de natură hormonală, schimbă echilibrul. Încep problemle cardiovasculare şi începe diabetul“, avertizează specialistul.

Care sporturi dezvoltă armonios

Recomandarea în cazul copiilor, pentru a face un sport, trebuie să vină după o evaluare de specialitate, fiind sporturi care dezvoltă armonios organismul, dar şi sporturi care predispun la anumite atitudini posturale şi acestea sunt contraindicate copiilor cu anumite afecţiuni ale coloanei.

„Dacă am o scolioză, care are tendinţa de a se constitui în structurală, n-o să-l duc la un sport asimetric, cum este, de exemplu, scrima, care dezvoltă cel mai bine deficienţele posturale. Nu-l duc la tenis de câmp, nu-l duc la dans, îl duc la nişte sporturi simetrice, care înseamnă jocurile, care înseamnă atletism, unde aleargă, care înseamnă volei, înotul - nu mai vorbesc. Am un copil cu sechele de rahitism, atunci îl duc la un sport care nu-i blochează toracele, nu-l duc la judo şi la karate, îl duc la înot şi la jocuri. Una peste alta, jocurile, iar dintre acestea voleiul, înotul, gimnastica, ciclismul, fotbalul, ski-ul, care este un sport care antrenează foarte bine şi coordonarea, le recomand în principal. Sigur, atunci când se decid să participe la un sport în mod regulat, acolo se fac evaluări şi selecţii. Avem nişte parametri foarte precişi, pe tip constituţional, pe performanţele cardio-vasculare pe care copilul le are sau nu le are. Din punctul meu de vedere, eu i-aş orienta spre ciclism şi spre ski“, a mai spus medicul.