Cât de vechi este obiceiul încondeierii ouălor. Etnograf: „Chinezii făceau asta cu 2.000 de ani înainte de Hristos“

Ouă încondeiate de meşterii de pe Valea Olteţului FOTO: Valeru Ciurea (Facebook/Muzeul Judeţean Olt)

Obiceiul încondeierii ouălor, păstrat până astăzi, a fost preluat de creştinism dându-i-se o nouă semnificaţie, însă există dovezi ale practicării lui cu mult timp înainte.

Încondeierea ouălor, obicei care s-a păstrat până astăzi pe întreg cuprinsul ţării, vine, ca multe alte obiceiuri, de dinainte de creştinism, căpătând în timp noi valenţe. Chiar despre ouăle roşii există mai multe legende, cea mai cunoscută însă fiind cea legată de răstignirea Mântuitorului.

„Constituia pentru lumea antică un simbol al primăverii“

„Acest obicei şi artă populară în acelaşi timp este un fenomen străvechi pe teritoriul ţării noastre, cu rădăcinile adânc înfipte în tradiţiile orientului antic. Preluat de creştinism, dar cu un alt conţinut şi cu o semnificaţie nouă, încondeiatul ouălor constituia pentru lumea antică un simbol al primăverii, al reînnoirii şi reînvierii naturii. Printre cele mai îndepărtate vestigii ale artei şi obiceiului încondeierii ouălor, care aduc mărturia vechimii şi ariei lor largi de circulaţie, se numără şi un fragment de ou încondeiat, găsit într-un mormânt avaric, în imediata vecinătate a Aradului“, explică muzeograful Claudia Balaş, şefa Secţiei Etnografie a Muzeului Judeţean Olt, într-o postare pe pagina oficială  a muzeului.

Deşi ornamentica şi cromatica par diferite de la o regiune la alta a ţării, folosirea aceloraşi motive, scrie muzeograful, este o dovadă a vechimii lor.

Ouăle colorate, folosite de chinezi, romani, perşi…

Cât despre obiceiul vopsirii ouălor, pe care creştinii îl leagă de jertfa Mântuitorului, sunt dovezi că ouăle roşii erau folosite din vremuri mult mai îndepărtate.

„În tradiţia creştină există mai multe legende privind înroşirea ouălor de Paşte. Cea mai cunoscută este cea potrivit căreia, după ce Iisus Hristos a fost răstignit, Maica Domnului a luat un coş plin cu ouă şi a rugat paznicii ca în locul lor să o lase lângă Fiul ei. Punând coşul sub crucea pe care era răstignit Iisus, ouăle s-au înroşit cu sângele ce curgea din rănile Lui.
Epoca de când datează obiceiul de a înroşi ouă este greu de stabilit. Ouă roşii de piatră s-au găsit în morminte din vremuri foarte îndepărtate. Chinezii întrebuinţau ouăle roşii cu 2.000 de ani a.Hr. şi desigur că la ei obiceiul acesta era o moştenire din timpuri mai vechi“, scrie muzeograful Claudia Balaş.

Şi nu doar chinezii făceau asta, ci şi în religiilor altor vechi popoare se folosea, în ceremonii, oul. 
„Egiptenii aveau un cult special, la echinocţiul de primăvară - Paştele nostru -, când ofereau ouă zeului creator. Perşii aveau acelaşi obicei la sărbătoarea Anului Nou. (…) Oul avea mare însemnătate şi la romani, care făceau jertfe speciale cu ouă, la sărbătoarea echinocţiului de primăvară, ouă care, aşa cum spun scriitorii Ovidiu, Juvenal, Pliniu, erau colorate“, menţionează Balaş.

Credinţele şi obiceiurile păgâne au trecut apoi în religa creştină, acomodându-se cu dogmele ei, precizează Balaş. „Zeii păgâni trăiesc şi astăzi în sfinţii cărora ne închinăm noi. Datina oului roşu nu a putut să facă excepţie, primii creştini l-au menţinut, l-au lăsat moştenire până în zilele noastre, tuturor popoarelor creştine, care pun tradiţia aceasta în legătură cu sângele – moartea şi învierea – lui Iisus Hristos, Creatorul lumii creştine“, scrie muzeograful.

Motivul solar, cel mai frecvent

Obiceiul din vechime, păstrat la olteni, ca finii să ofere naşilor ouă încondeiate la masa de Paşte, iar fetele să le ofere de asemenea, la horă, băieţilor, a făcut ca încondeierea ouălor să devină o îndeletnicire tratată cu mare atenţie şi să transforme oamenii simpli în artizani. Dacă în cele mai multe zone ale ţării practica încondeierii revenea femeilor, în Olt, pe Valea Olteţului, acolo unde şi astăzi se mai păstrează obiceiul în două localităţi vecine (Oboga şi Călui), bărbaţii era cei care îşi foloseau îndemânarea şi creativitatea. Motivele, precizează muzeograful Claudia Balaş, sunt foarte vechi, cel care apare cel mai frecvent fiind motivul solar. 

„Ornamentica ouălor încondeiate este din cele mai variate, de la simple linii perpendiculare, triunghiuri, înlănţuiri de romburi, la motive ce reprezintă omul, universul şi natura înconjurătoare. Tehnici şi elemente ornamentale deosebite s-au păstrat în zona Romanaţi până în zilele noastre, mai conservatoare dovedindu-se satele de pe Valea Olteţului. Pentru vopsitul ouălor, în această zonă se foloseau odinioară, ca şi la textile, coloranţi vegetali, în amestec cu alaun, oţet, zer sau cheag, ca substanţe fixative. Pentru culoarea galbenă se foloseau cojile de ceapă fierte, sau coaja de măr sălbatic, pentru culoarea verde cucuta, iar pentru negru, gogoşi de stejar sau coaja de arin. Pentru obţinerea celorlalte tonuri de culoare se întrebuinţau coloranţi industriali“, a dezvăluit etnograful.

Heruvimul este un alt motiv folosit de meşterii de pe Valea Olteţului, judeţul Olt FOTO: Valeru Ciurea/Facebook Muzeul Judeţean Olt

Încondeiatul, sau „scrierea cu ceară“, este o îndeletnicire care necesită multă îndemânare. Se executa, ca şi astăzi, cu mâna liberă, folosindu-se vechi motive sau dându-se frâu imaginaţiei. În funcţie de modelul care se voia redat, oul se împărţea în două, patru, şase sau chiar opt părţi, explică muzeograful, prin trasarea unor axe verticale, perpendicular şi transversal.

„Se spune că pe acest drum rătăcesc sufletele“

„Adesea oul se împarte în două câmpuri, doar printr-un brâu longitudinal sau transversal, format din motive florale, stilizate sau geometrice. Apar, în acest caz, două motive identice, sau total diferenţiate. Cel mai frecvent este motivul solar, ca simbol al primăverii, al luminii şi al bucuriei de viaţă, reprezentat printr-o serie de cercuri concentrice, cu numeroase raze. Un alt element al universului, „steaua”, revine frecvent în arta desenului pe ou. În unele cazuri steaua cu opt braţe poartă denumirea de „floarea soarelui” sau „roata plugului”“, a detaliat Balaş.

Există însă o bogăţie de alte motive: bradul, glastra cu flori, viţa de vie, frunza stejarului, ghiocelul, mărgăritarul, floarea de muşeţel. „Motivele zoomorfe apar mai mult stilizate: „peştele”, „păianjenul”, „laba găinii”, „urechea iepurelui”, „ochiul şarpelui” (triunghiuri divers colorate dispuse pe întreaga suprafaţă a oului), „cocoşul” (triunghiuri dispuse pe întreaga suprafaţă, umplute cu puncte), dar apar şi reprezentări figurative: păunul, cocoşul, vulturul, peştele. Foarte frecvente sunt motivele de inspiraţie directă din viaţă cum ar fi „cârligul ciobanului”, sau unele mai puţin stilizate, figurative, reprezentând unelte şi obiecte concrete: „sapa”, „grebla”, „fierul plugului”, „pirostriile”, „vârtelniţa”. Cele mai rare sunt motivele antropomorfe redate nu izolat, ci în cadrul unor scene bine individualizate cum ar fi cea a „horei”, la care se disting şi detalii de port popular“, a explicat muzeograful.

Pe lângă motivele inspirate din activitatea de zi cu zi se folosesc şi cele religioase. Cel mai frecvent motiv religios este crucea, la care se adaugă uneori figuri de heruvimi sau, mai rar scena Învierii, a mai scris muzeograful. În arsenalul meşterilor din Olt se distinge un motiv aparte, împrumutat din ceramica vechilor olari: calea rătăcită. „Vrea să redea imaginea unui drum ca un labirint (în credinţa populară se spune că pe acest drum rătăcesc sufletele celor care au murit nebotezaţi sau fără lumânare)“, mai scrie Claudia Balaş.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Tradiţia încondeierii ouălor de Paşti, în Joia Mare, în Ţara Vrancei. Cum arată ouăle „chicate”

Mic îndrumar al celor mai frumoase obiceiuri de Paşte ale românilor. Odiseea ouălor încondeiate