Bărbat decapitat de câinele său, într-o comună din Olt. Un vecin a făcut cumplita descoperire

Bărbat decapitat de câinele său, într-o comună din Olt. Un vecin a făcut cumplita descoperire

Un bărbat în vârstă de 72 ani, din localitatea olteană Osica de Sus, a fost găsit vineri-dimineaţă, 7 februarie 2020, decapitat în locuinţă. Un vecin a făcut descoperirea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un vecin al bărbatului de 72 ani a mers la locuinţa acestuia, de la câţiva paşi de poartă dezvăluindu-i-se o imagine de coşmar: oase prin toată curtea şi capul vecinului său. Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni medicale, hepatice, supoziţia fiind aceea că bărbatul a murit din cauze naturale la începutul săptămânii, iar câinele său, de foame, i-ar fi sfâşiat cadavrul. Medicina Legală urmează să efectueze necropsia.
 
„A fost găsit de un vecin. Se pare că era mort de luni-marţi. Stătea împreună cu un câine agresiv. Probabil că stând închis în casă, câinele a fost şi înfometat şi victima prezenta şi afecţiuni medicale. Avea o ciroză hepatică şi pe fondul consumului excesiv de alcool, probabil că s-a declanşat şi o hemoragie şi ca urmare a sângelui cîinele cred că l-a şi atacat. A fost sfâşiat de câine după ce a survenit decesul. Verificările prealabile conduc la o moarte naturală şi ulterior a fost decapitat”, a declarat Anca Anuţa, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, unitatea de parchet având în cercetare un dosar de omor în acest caz.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările