Aproape 390.000 de olteni, aşteptaţi duminică la vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oltenii vot vota în cadrul a 376 secţii de vot în judeţ
Oltenii vot vota în cadrul a 376 secţii de vot în judeţ

Biroul Electoral Judeţean Olt a comunicat cifrele ce indică numărul votanţilor aşteptaţi duminică, 9 decembrie, la secţiile de vot. Astfel, conform datelor oficiale, pe listele electorale sunt înscrise 385.176 persoane cu drept de vot. Acestea vor vota în cadrul a 376 secţii de vot amenajate pe raza întregului judeţ.

Cu o zi înainte de încheierea campaniei electorale, autorităţile au pus la dispoziţia mass-media informaţiile referitoare la numărul persoanelor ce vor putea vota duminică – 9 decembrie. Judeţul Olt va trimite în Parlament trei senatori şi şapte deputaţi. Astfel, pe listele electorale sunt înscrise 385.176 persoane cu drept de vot.

“Se va vota în cadrul a 376 secţii de vot ce au fost amenajate pe raza judeţului. Cei mai mulţi electori sunt în Colegiul 2, unde sunt 162.168 alegători. Urmează apoi Colegiul 1 (însumează municipiul Slatina şi comunele din jurul oraşului Scorniceşti până la graniţa cu judeţul Argeş, n.a.), cu 119.532 alegători, şi Colegiul 3, unde vorbim despre 104.685 persoane cu drept de vot”, a declarat Carmen Marinescu, preşedintele Biroului Electoral Olt.

Cele mai multe secţii de vot într-o localitate sunt în municipiul reşedinţă de judeţ Slatina – 48, apoi urmează: Caracal - 16 secţii, Corabia - 14, Balş - 13, Scorniceşti - 11, Drăgăneşti-Olt - 7, Piatra-Olt - 6, respectiv Potcova - 4.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite