VIDEO FOTO Povestea bisericii ascunse într-o clădire de birouri

VIDEO FOTO Povestea bisericii ascunse într-o clădire de birouri

Credinţa şi-a găsit adăpost, la Mârşa, într-o fostă creşă FOTO Adevărul

Credincioşii din Mârşa, judeţul Sibiu, au biserica amenajată într-o fostă creşă. Localnicii se roagă într-o încăpere obişnuită, cu pereţii albi, şi aprind lumânări sub un banner pe care scrie „Incubator de afaceri“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Se dau: o dimineaţă cu soare timid şi o clădire banală, marcată cu două bannere pe care scrie „Asociaţia Generală a Inginerilor din România“ şi „Incubator de afaceri“. Până aici, nimic ieşit din comun pentru privirile unui turist rătăcit prin localitatea sibiană Mârşa. Totuşi, la o privire mai atentă, prin unul dintre geamurile clădirii se observă o cruce, ba chiar şi doi prapori – acele steaguri bisericeşti purtate la înmormântări, pelerinaje sau procesiuni. Ne aflăm în apropierea celui mai ciudat lăcaş de cult din România, o biserică amenajată într-o clădire de birouri şi care împarte curtea cu o şcoală. 

Sub bannerul pe care scrie „Incubator de afaceri“, câţiva credincioşi aprind lumânări pentru vii şi morţi. E o dimineaţă senină, în care oamenii vin rânduri-rânduri la biserică. Localnicii fac asta încă din 1990, iar înainte de acel moment în încăperea care azi e lăcaş de cult îşi avea sediul o creşă.
 
Bisericile din suflete
 
În sala mică, zeci de suflete cântă în cor, cu mâinile împreunate pentru rugăciune, „Tatăl nostru“. Între pereţii tapetaţi cu icoane, timpul încremeneşte în ochii unui copil care aşteaptă în braţele mamei prima împărtăşanie. Credincioşii îngenunchează smerit, doamne elegante, copii zâmbitori, bunici îmbrăcaţi în straie de duminică. Localnicii care de 23 de ani se roagă în fosta creşă ştiu cel mai bine că Dumnezeu îţi este aproape oriunde, atâta timp cât ai credinţă. De ajutor este şi un preot cu har şi dragoste de oameni, cum e al lor, care slujeşte convins fiind că cele mai trainice sunt bisericile clădite în sufletele oamenilor. 
 
Părintele Ion Filimonescu are acum 56 de ani. Cu 23 de ani în urmă, în septembrie 1990, a venit să slujească la Mârşa. A găsit biserica în sala de creşă, amenajată provizoriu, până când urma să se ridice un lăcaş de cult. După atâta vreme, îşi primeşte enoriaşii între aceleaşi ziduri. 
 
„Parohia este mare, în principiu, are vreo 700 şi ceva de familii, dar mai mult de 250 nu-şi plătesc contribuţia. Nici nu-i poţi obliga, fiindcă noi trebuie să slujim, nu să cerem bani. Primul meu gând a fost că trebuie construită biserica în sufletele lor, erau oameni care nu mergeau la biserică, nu ţineau post, nu se spovedeau, nu se împărtăşeau“, rememorează părintele. 
 
Învierea din curtea şcolii
 
Slujba de la Mârşa se apropie de final. Se aud clopotele, trase din clopotniţa ridicată chiar la intrarea în curtea şcolii. Tot aici, în curtea şcolii, an de an, oamenii cântă în cor, de Paşte, „Hristos a înviat!“. „Învierea o facem afară, chiar la intrare, în faţă. Amenajăm, punem nişte covoare, punem icoane, este foarte frumos. De multe ori e frig, dar oamenii îndură cu stoicism şi le place. Nevând biserica pe care să o înconjurăm la Înviere, cum este tradiţia în Ardeal, punem o masă cu o icoană în mijloc şi ne învârtim în jurul ei, în curtea şcolii“, povesteşte părintele. 
 
Localnicii s-au obişnuit cu biserica din clădirea de birouri şi vin cu drag. S-au învăţat ca, la cununii sau la botezuri, să-şi aducă doar apropiaţii, pentru că nu încap toţi invitaţii în biserică. Dacă sunt prea mulţi, spaţiul fiind mic, o parte stau înăuntru, iar restul, afară. 
 
„Mi-am botezat copiii aici. La botez a fost bine, eu zic că a fost la fel ca într-o biserică obişnuită. N-am simţit diferenţa, pentru că avem un preot minunat, care face slujbe foarte frumoase, ţine o predică minunată. Suntem mândri de el, omul sfinţeşte locul. La Înviere e foarte frumos, nu contează că e în curtea şcolii, Dumnezeu ţine cu noi, e timp frumos. Şi chiar dacă plouă şi e frig, nu simţim“, mărturiseşte Natalia Paşca, în vârstă de 77 de ani. 
 
Oamenii spun, însă, că îşi doresc foarte mult o biserică a lor, mai ales că spaţiul din fosta creşă este, totuşi, foarte mic. „Ne-am obişnuit, pentru noi e ceva normal, chiar ne simţim bine, însă e totuşi prea puţin loc pentru atâtea suflete şi se simte nevoia de aer. Este normal să avem o biserică, începuturile au fost făcute, dar continuarea e mai grea. Ne dorim o biserică“, spune Maria Florescu, în vârstă de 53 de ani. Între timp, până vor avea o biserică adevărată, oamenii continuă să se închine în clădirea de birouri, ascunşi de ochii necunoscuţilor care habar nu au că trec pe lângă un lăcaş sfânt. 
 
Îşi construiesc un alt lăcaş de cult
 
De când a venit în Mârşa, preotul a început demersurile pentru ca localnicii să aibă o biserică adevărată. „Am început o biserică de lemn, dar după intrarea în Uniunea Europeană m-a chemat arhitectul şi mi-a spus că nu mai avem voie să o facem. Am stricat fundaţia, fiindcă nu avea armătură absolut deloc, şi ne-am apucat să facem fundaţie cu armături pentru biserica din cărămidă, care ne-a consumat o grămadă de bani, după care ne-am apucat să şi zidim. Ghinionul a fost că am dat peste o firmă căreia i-am dat nişte bani în avans ca să nu-i returnăm statului, că asta era legea. Ne-a luat banii şi ne-a lăsat fără lucrare făcută, erau bani primiţi de la Guvern“, povesteşte părintele. 
 
Au dat firma în judecată, au câştigat, au angajat executor judecătoresc. Administratorul s-a tot angajat faţă de executor să dea banii înapoi, dar până acum în conturile parohiei nu a ajuns nimic. Au de recuperat, în bani vechi, aproape un miliard de lei. „M-a întrebat şi Mitropolitul ce am rezolvat şi i-am spus că suntem la faza de executare. Şi dacă ne recuperăm banii, nu reuşim să finalizăm. Când am făcut proiectul, suma ajungea la vreo 2,7 milioane de lei. Ceea ce ne dorim este să ajungem la nivelul bolţilor şi, dacă facem rost de bani, o să continuăm. Ne-am bucura să vedem noua biserică acoperită, dar nu există aceşti bani“, mai explică părintele Filimonescu. 
 
Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, spune că se pot obţine fonduri atât de la autorităţile locale, cât şi de la cele centrale, însă sumele astfel primite nu au cum să acopere integral lucrarea. 
 
„Sunt foarte mulţi oameni pe care noi nu-i cunoaştem şi care vin şi dau, sunt oameni care fac biserici întregi şi vor să fie ctitori. Trebuie să apelăm cu insistenţă, dar insistenţa aceasta este o insistenţă duhovnicească“, spune ÎPS Laurenţiu Streza.
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: