Ultimele ţesătoare din satul Tilişca
0În localitatea sibiană Tilişca, altădată „vatra“ costumului popular din Mărginimea Sibiului, au mai rămas doar câteva femei care stăpânesc măiestria de a-l ţese. Superbele straie tradiţionale au ajuns să „sară“ binişor de 1.000 de euro, devenind pentru foarte multă lume un lux.
Localnicii din satele Mărginimii Sibiului spun cu mâna pe inimă că nu există veşmânt mai frumos, mai atent lucrat şi îmbrăcat cu mai multă mândrie ca straiul popular autentic. Munca pentru un astfel de costum este una extrem de migăloasă şi doar câteva femei, printre care Maria Schiau, Ana Domnariu şi o nepoată a acesteia, mai cos la Tilişca astfel de straie, iar comenzile ajung să se dea chiar şi cu un an înainte, preţurile fiind şi ele pe măsură.
AMINTIRI DE SUFLET: NUNTA ÎN COSTUM POPULAR
Maria Schiau are 56 de ani şi coase de când era în clasa a patra. „Am avut o dirigintă de aici, dintr-un sat apropiat, şi aşa am învăţat. Am început să coasem la o ie şi, când am terminat-o, au dus-o la expoziţie la Sibiu. Pe urmă, ne-a învăţat să coasem şi mileuri, şi să brodăm cu mâna. Mi-a fost drag. Şi după ce am terminat şcoala, am cusut, apoi m-am căsătorit şi am început să cos şi la cămăşi. Aici, la noi, e portul popular. În trecut, nu mergea nimeni la biserică fără costum naţional. Acum se mai îmbracă la sărbătorile mari, la Crăciun, la Paşti, la Rusalii, la Sfânta Maria, la Sfântul Dumitru“, povesteşte Maria
Schiau, zâmbind.
Mângâie cu priviri calde, pline de nostalgie, fotografii vechi, alb-negru, din satul de poveste al tinereţii ei. Atunci, fiecare localnic avea măcar patru-cinci costume populare, iar la nuntă toată lumea purta, obligatoriu, costumul naţional. Înainte de nunţi, femeile coseau de mama focului la zestrea viitoarei mirese: plapume, perne, covoare, feţe de masă. Toate erau purtate cu stolnicul – un fel de car pe care se încărca şi se ducea zestrea viitoarei neveste.
„Când se căsătorea fata, se duceau pe stolnic zestrea, hainele, o ladă şi în ladă hainele miresei şi deasupra covoare, desagi, plapume, perne, pături, tot ce trebuie, ce-i dădea de zestre. Când se căsătorea, fata avea fusta făcută altfel, şi nu avea cârpă, ci pahiol pe cap când era mireasă la biserică. Nu avea şurţe, era numai fusta încreţită şi fără şurţe“, povesteşte Maria Schiau.
Ana Domnariu are 66 de ani şi coase şi ea tot din clasa a patra, iar prima ie cusută atunci o are şi acum. Şi ea îşi aminteşte zâmbind cât de mult munceau pe vremuri femeile, atunci când o fată din sat îşi punea pirostriile. „Cât era de lucru la cele care se căsătoreau! Se făcea cămaşă la nănaş, ie la nănaşă, ie la soacră, la soacra mare... Aşa se dădeau cadourile, lucrate, nu ca acum, cumpărate! Ne ajutau fetele şi se coseau batiste, se dădeau batiste cu ajur. Stăteam noaptea, că ne adunam şi lucram. Erau obiceiuri frumoase atunci, acum e o comoditate“, spune Ana Domnariu.
MUNCĂ MIGĂLOASĂ, PREŢURI PE MĂSURĂ
Maria Schiau îşi spune povestea cu zâmbetul pe buze, în timp ce îşi trece mâna cu mândrie peste iile cusute cu fir negru specific zonei Mărginimii, peste basmaua frumoasă şi grea cu ciucuri brodaţi, peste fuste şi peste şurţe. „Pânza o cumpărăm, e din bumbac sută la sută, pânză albă. Coasem pe bucăţi, mânecile şi pieptul iei. Toate modelele sunt păstrate din trecut. Cu fir auriu se coase doar pieptul, în rest, numai cu negru, fără culoare. Costumul popular la noi aici e numai alb-negru. Ia cu negru, pieptul cu fir, fusta albă complet cu ajur făcut de mână, şi şurţele negre. Cârpa e neagră cu ciucuri“, descrie femeia.
Cu siguranţă că puţini îşi imaginează când văd costumul frumos purtat cu mândrie la zi de sărbătoare cât de mult se lucrează, de fapt, la el. La o ie se coase între două şi trei luni, la o fustă aproximativ o lună, la fel şi la o cămaşă bărbătească. Pe măsura muncii depuse sunt şi preţurile la care se vând astfel de costume.
„Preţurile sunt destul de mari, se şi lucrează foarte mult. O ie se coase cu 2.500 de lei, o cămaşă bărbătească cu 1.000 de lei, şurţele la 700-800 de lei amândouă, fusta 1.000 de lei, cârpa 500-700 de lei cu cheiţă – model cu ciucuri şi rămân ciucurii la vale. E considerat un lux din cauză că e scump. Nu e nimic mai frumos decât costumul popular şi s-ar putea şi fiindcă nu mai face foarte multă lume, acum e lumea mai comodă. Pe vremuri, făcea toată lumea. Erau două-trei de făceau ajurul şi pieptul, dar încolo toată lumea cosea. La fete le puneau acul şi mătasea în mână şi coseau, aveau câte patru-cinci rânduri de haine, cele mai frumoase la sărbători, celelalte în astelalte duminici“, povesteşte Maria Schiau.
MATERIALE DIN FRANŢA
Ana Domnariu ia comenzile chiar şi cu un an înainte, tocmai pentru că munca este una extrem de migăloasă. La ea, o ie costă cam 3.000 de lei, fără material. „Ia se lucrează pe punct, numai în bucăţi, şi pe urmă se adună. Ce vine la gât, adică lucrul cel mai mărunt, se lucrează pe fir“, spune Ana Domnariu. Femeia susţine că straiele naţionale sunt acum foarte scumpe pentru că sunt lucrate ca odinioară. „La aşa ceva trebuie să lucrezi mult. Tocmai de aceea a ajuns un lux şi nu toată lumea îşi permite să plătească“, explică ţesătoarea, amintindu-şi cum, pe vremea când era ea tânără, după ce scăpa de şcoală se întâlnea cu alte fete din sat să coasă. Fiecare tânără aducea atunci câte un model nou şi acesta era motiv de mândrie.
„Acum, dacă nu mai coase nimeni, sigur că e un lux. de exemplu, materialul care ne trebuie pentru ii este foarte scump. Nu mai lucrăm cu mătase de aici, acum lucrăm o mătase adusă din Franţa, iar opt metri costă cinci lei. Ca să facem o ie avem nevoie de cel puţin 50 de bucăţi. La o fustă trebuie mai puţin material. Dacă e lucrată cu mâna, costă 500-800 de lei, şurţele ajung la vreo 1.500 de lei“, spune Ana Domnariu. ;
Costumul de la Tilişca a ajuns şi în America
Chiar dacă preţurile nu sunt tocmai mici, ţesătoarele de la Tilişca nu duc lipsă de clienţi. Oameni mândri, localnicii din Mărginime comandă pentru copii şi tineri straie populare cu care să se îmbrace la sărbători, atunci când în sate tradiţiile sunt sfinte, iar jocul nu se încinge decât îmbrăcat în costum popular. Şi, surprinzător poate pentru mulţi, se mai găsesc perechi de tineri care iubesc atât de mult tradiţia încât aleg ca şi în ziua nunţii să se îmbrace în costume populare.
„Facem costume şi pentru oamenii din sat. Tineretul mai poartă straie naţionale la sărbători şi vin părinţii şi ne dau comandă să le coasem copiilor lor. Au mai venit şi din alte sate: de la Sadu, de la Gura Râului. Au mai venit şi nişte cântăreţi de le-am mai făcut câte o cămaşă“, spune Ana Schiau. Femeia susţine însă că a vândut şi din costumele pe care le-a cusut ea de-a lungul timpului, dar multe le-a făcut la comandă. „Am avut un băiat din Turnu Roşu care s-a căsătorit anul trecut. A venit să-i fac o cămaşă pentru că voia să se însoare în costum popular. Şi am îmbrăcat-o şi pe mireasă, i-am îmbrăcat şi pe domnişorii de onoare“, povesteşte Maria Schiau.
Este extrem de mândră de faptul că munca ei a ajuns nu doar în ţară, ci şi dincolo de graniţe. „A venit un ambasador care voia să-i facă un cadou soţiei sale o ie, de ziua ei. Şi i-am dat una. A venit la mine cu proprietara unei pensiuni din zonă, unde era cazat. Mai sunt nişte vecini care s-au dus în America, cu mai multe costume. Le-au dat acolo, că aici toată lumea are costum popular, de la bunici“, îşi aminteşte Maria Schiau. Mărturiseşte că îi place când coase, dar cea mai mare staisfacţie o are atunci îşi vede costumele îmbrăcate. „Îmi creşte inima când îi văd pe cântăreţi la televizor îmbrăcaţi cu haine cusute de mine“, încheie Maria Schiau.
STRAIE PENTRU UN COPIL DE UN AN
Ana Domnariu are şi ea clientelă diversificată. Scoate mândră din dulap un costumaş minuscul comandat pentru un copil de un an. Şi nu e singura ei comandă „altfel“. „Cineva din comuna vecină a fost în America şi a spus că acolo avea vecini care se duceau la biserică românească numai în costume naţionale. Şi le-am făcut costume populare. Altădată, a venit cineva tot din America şi a vrut să ducă un cadou. Şi mi-a adus o păpuşă mare să-i cos un costum. Mi-a spus: «Nu întreb cât costă, asta îmi trebuie», îşi aminteşte ţesătoarea.
MOŞTENIREA BUNICII
Nu-i stau mâinile locului o clipă, şi cât povestim mai împleteşte la o pereche de ciorapi de lână. Lucrul de mână o linişteşte, o binedispune. „Am o plăcere nespusă când lucrez.“ Are şi acum în dulap trei ii primite de la mama ei, vechi de mai bine de 100 de ani: „Sunt mai fine ca ale mele, lucrate pe batist, aşa îi spunea la şifonul ăla“. Ana Domnariu lucrează după modele foarte vechi, păstrate de la bunici, iar bucuria ei cea mai mare este că o nepoată i-a moştenit pasiunea, iar tradiţia merge mai departe.
„Când poartă lumea costumele făcute de mine, simt ceva deosebit. Când se adună şi când văd la tot tineretul lucrul meu, parcă îmi saltă inima. Am o nepoată care lucrează foarte frumos. Sunt mulţumită că nu moare tradiţia.“
Vă mai recomandăm:
FOTO Dinastia căldărarilor din Brateiu, de la cort la casă şi de la lei la euro
FOTO VIDEO Ghiţă, ciobanul cu acoperire naţională
GALERIE FOTO Ultimii saşi din Richiş
FOTO Sibianul Cătălin Mustăţea, singurul român ales consilier la alegerile locale din Italia
SCHIMBĂ ROMÂNIA Un fost alcoolic, „îngerul“ celor dependenţi
FOTO VIDEO Învăţătoarea care a şcolit un întreg sat de romi
Se încarcă comentariile...
