VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis, pe bicicletă la maratonul caritabil de la Sibiu. Soţia sa a alergat pentru bebeluşii internaţi la Terapie Intensivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Ionannis la maratonul de la Sibiu. FOTO: Ramona Gaina
Klaus Ionannis la maratonul de la Sibiu. FOTO: Ramona Gaina

Klaus Iohannis şi-a făcut în această dimineaţă (sâmbătă, 28 mai - n.r.) apariţia la maratonul caritabil de la Muzeul Satului din Sibiu, unde soţia sa, Carmen, a aleargat pentru a susţine cauza bebeluşilor internaţi la neonatologie, secţia de terapie intensivă din oraş.

Preşedintele a venit în muzeul satului cu bicicleta însoţit de ofiţeri SPP, şi ei pe biciclete. Şeful statului s-a declarat un susţinător al mişcării. A făcut fotografii cu alergătorii folosind telefonul mobil. Când soţia sa a trecut pe lângă el, Klaus Iohannis a încurajat-o: “Bravo, bravo, echipa mea!”. Carmen Ionannis a dat declaraţii după cursa de 5,2 kilometri, în Muzeul Satului. 

“Am avut emoţii ca să nu dezamăgesc, îmi face mare plăcere să aleg,  mă simt foarte bine după alergat, cu atât mai umult cu cât am alergat pentru o cauză deosebită,  pentru spitalul de neonatologie din Sibiu, pentru bebeluşii noştri care sperăm să aibă o viaţă normlală şi  pt zâmbetele lor  şi pentru îmbrăţişările şi mângâirile lor lor”, a susţinut Camen Iohannis. 

“Am venit ca simplu spectator, susţinător pentru competiţie şi pentru echipa soţiei mele. Am venit pe bicicletă şi o să plec pe bicicletă. E o vreme foarte frumoasă pentru o asemenea competiţie.  Sper să fie aşa de bine ca să-i declarăm pe toţi câştigători, că de fapt asta sunt”, a declarant Klaus Iohannis. El a mai spus că faptul că prin acest maraton se strang fonduri pentru un proiect bun, un spital de neonatologie, îi dă un plus de atractivitate.  

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite