Finaliști de la Vocea României, Dansez pentru Tine și Românii au Talent vin la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoș Chircu vine pe 6 martie la Sibiu
Dragoș Chircu vine pe 6 martie la Sibiu

Finaliştii care au cucerit inimile telespectatorilor la cele mai de succes emisiuni TV, Dragoş Chircu (Vocea României), Andreea Toma (Dansez pentru Tine) şi Valentin Dinu (Românii au Talent), vin să câştige dragostea sibienilor, pe 6 martie, la Sala Transilvania, începând cu orele 20:00. Pentru prima oară împreună, cei trei vor încânta publicul în cadrul evenimentului „Dansezi de Ziua Femeii”.

Dragoş Chircu a concurat în 2008 în cadrul Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”, de la Braşov, alături de 27 de interpreţi din străinatate. În 2011, emisiunea „Vocea României” i-a adus un alt succes, reuşind să atragă voturile publicului şi să rămână în finală pentru calităţile sale vocale.

Dansul este cel care descrie stilul de viaţă al Andreei Toma, care practica acest sport încă din copilărie. Participarea la „Dansez pentru Tine” a început o data cu sezonul al cincilea, în care a făcut parte din minibaletul emisiunii şi a revenit în cel mai recent sezon, în calitate de concurentă. Împreună cu partenerul ei, Pepe, a ajuns în finala concursului, câştigând simpatia publicului şi a juriului.

Printre românii care au talente atât de diferite, Valentin Dinu s-a remarcat cu vocea sa caldă şi a obţinut astfel voturile care l-au trimis în finală. Fără nici o experienţă muzicală în trecut, Valentin şi-a demonstrat calităţile cu uşurinţă, iar mai mulţi artişti i-au arătat aprecierea prin duetele susţinute împreună cu el.

Reprezentaţiile celor trei artişti vor fi însoţite de dansurile originale ale dansatorilor profesionişti din baletul coordonat de Edi Stancu.

Reuniunea acestor artişti la show-ul „Dansezi de Ziua Femeii” este cadoul pe care Pepe îl oferă tuturor femeilor de ziua lor. Artistul latino va susţine duete cu invitaţii săi şi va oferi momente de dans, arătând complexitatea evenimentului oferit de Impres Star. „Dansezi de Ziua Femeii” este spectacolul ideal pentru doamnele şi domnişoarele ce vor să îşi sărbătorească ziua într-un mod inedit, original şi special.
Preţul biletelor rămase în vânzare este de 50 de lei

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe  fotografia de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite