Europarlamentare la talpa ţării: „Oi găsi eu ce să votez“

Europarlamentare la talpa ţării: „Oi găsi eu ce să votez“

„Ne ajută Parlamentul European la fân, la coasă, la toate. Din câte ştiu, candidează ăsta, Băsescu. Ba nu Băsescu, celălalt, Victor Ponta”, spune Nicolae Dordea, 70 de ani, localnic FOTO Ramona Găină

Dincolo de discursurile de la Bucureşti şi de panourile electorale care împânzesc marile oraşe, sătenii din Topârcea, un loc parcă uitat de timp, nu ştiu mai nimic despre candidaţii la europarlamentarele din 25 mai sau despre Parlamentul European. Ce ştiu, însă, sigur este că vor pune ştampila pe buletinele de vot.

Ştiri pe aceeaşi temă

În satul Topârcea, aflat la 30 de kilometri de Sibiu, ultimul recensământ arată că aici mai trăiesc 140 de suflete. Localitatea nu are apă curentă, nici canalizare, nici şcoală şi nici măcar un autobuz care s-o lege de marele oraş. Chiar dacă foarte mulţi au pensii de mizerie şi trăiesc mai mult din agricultură, oamenii din Topârcea, ca mai toţi sătenii români, sunt un electorat disciplinat. Aşa că, acum, se pregătesc să pună conştiincioşi ştampila pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare din 25 mai. 
 
Unii, cum pot. „Văd slab de tot, sunt în pensie de boală de 14 ani. Mă duc la vot, pe buletin văd cam greu, dar mai sunt acolo oameni pe care îi întreb. Nu ştiu nimic despre Parlamentul European, nici la TV nu mă uit, că nu am cum, dar oi găsi eu ce să votez. Pun ştampila, sara bună! Pe mine nu mă ajută cu nimic Parlamentul European, am pensie de 350 de lei, pot trăi oare cu pensia aia? Mă duc la vot, aşa, ca să votez şi eu“, spune Ion Cărătuş (52 de ani), localnic. 
 
Omul împarte banca şi povestea unei zile senine de mai cu Andrei Ilea (86 de ani). Bătrânul merge greu, în cârje, şi nu se poate deplasa până la secţia de votare. În schimb, ştie câţi parlamentari trimit românii la Bruxelles: „Acolo îi plătesc bine, le dă de toate. Dar cu ce mă ajută pe mine Parlamentul ăsta European? Nu ştiu cine candidează, dar ştiu că s-au înscris mulţi, şi ei trebuie să fie numai 32“. 
 
„Pe mine nu mă ajută cu nimic Parlamentul ăsta European. Nu ştiu cine candidează, dar ştiu că s-au înscris mulţi, şi ei trebuie să fie numai 32”, Andrei Ilea, 86 de ani, localnic
 
„Dacă nu te duci, te ia de păr“
 
Sebastian Joarză (46 de ani), fermier, se consideră un om bine informat. „Ştiu foarte multe despre Parlamentul European, fac şi ei ce pot acolo. Îşi mai bat şi joc de noi, dar ne ajută, ne dau fonduri, subvenţii, în agricultură“, spune bărbatul, care ştie exact şi pentru cine merge la vot – singurul candidat al cărui afiş electoral a fost pus pe un gard, în comună. „Daciana Sârbu, altul nu mă interesează că ea e aici. La altul nu a pus poză“. 
 
În praful singurei străzi asfaltate din sat, tanti Cleopatra Filip (77 de ani) trage după ea un butoi mare, de plastic. Şi ea merge la vot, chiar dacă nu ştie pentru ce: „Om merge la vot, că nu avem ce face. Aici, la ţară, dacă nu te duci la vot, te ia de păr. De Parlamentul European aud la radio toată ziua, oamenii acolo se distrează, să ferească Dumnezeu! Dau atâta bănet la ăia care dorm în parlamentul lor, iar noi nu avem o pensie cu care să ne descurcăm. Nu ştiu cine candidează, nu mă interesează, văd acolo pe ce pun ştampila. Am văzut că e o fată, o femeie, aici pusă pe gard, să vedem care o fi“. 
 
„Om merge la vot, nu avem ce face. La ţară, dacă nu te duci, te ia de păr. Văd acolo pe ce pun ştampila. Am văzut că este o femeie pusă pe gard, vedem care o fi”, Cleopatra Filip, 77 de ani, localnică
„Parlamentarii fac pentru ei. Pentru oameni nu fac, numai spun că fac. Nu cred că mă mai duc la vot, nu am auzit cine candidează, nu ne interesează”, Dumitru Vecerdea, 65 de ani, localnic
 
 
„Nu ştiu cine-s candidaţii, dar la vot mă duc“
 
Maria Greavu e printre puţinii săteni indecişi din Topârcea. Nu ştie dacă va merge la vot şi nici cu ce ar ajuta-o asta. „Pe noi, românii, nu ne prea ajută Parlamentul ăsta. Noi, de aici, din satul ăsta, ne-am duce la servici, mai ales tinerii, dar nu avem cu ce. Nu e niciun autobuz, nimic. Ne descurcăm cu animale, dar greu. Nu am auzit niciun nume de candidat, dar, dacă nu ne ajută, chiar nu ne interesează”, spune femeia. 
 
Vecinul ei, Gheorghe Cioară (62 de ani) e, însă, de altă părere. Merge musai la vot, chiar dacă habar nu are cine e pe liste. „Ne ajută cu foarte multe Parlamentul European, numai că nu pricepem noi. Noi luăm banii, îi bem sau îi păpăm şi, apoi, tot poporul român trebuie să-i dea înapoi. Nu ştiu cine candidează, dar la vot mă duc precis“, spune Gheorghe Cioară. 
 
“Pe noi, românii, nu ne prea ajută Parlamentul ăsta. Nu am auzit niciun nume de candidat, dar, dacă nu ne ajută, chiar nu ne interesează”, Maria Greavu, 45 de ani, localnică
„Parlamentul European pe unii îi ajută foarte-foarte bine, pe alţii nu. Îi ajută ca să poată să fure mai mult. Noi, ăştia de rând, suntem cam bătaie de joc”, Sebastian Purcărescu, 45 de ani, localnic
 
„Candidează ăla, Ponta“
 
Dumitru Vecerdea (65 de ani) a fost o viaţă cioban. Acum, are o pensie de 370 de lei şi se zbate să supravieţuiască. Se gândeşte dacă anul acesta mai merge la vot: „Acolo, parlamentarii noştri fac numai pentru ei. Pentru noi, ţăranii, nimic. Numai se laudă că fac. Nu cred că mă mai duc la vot, nici nu am auzit cine candidează, dar nu mă interesează“. 
 
Pe uliţa îngustă, neasfaltată, o căruţă se opreşte odată cu chiotele căruţaşului. Nicolae Dordea (70 de ani), sătean de la Topârcea şi cetăţean responsabil, se duce la vot. Ştie că va candida chiar premierul Ponta. „Mergem la vot. Eu ştiu pentru ce votăm? Spuneţi-mi dumneavoastră pentru ce! Eu nu mă pricep. Ne ajută Parlamentul European la fân, la coasă, la toate. Din câte ştiu, candidează ăsta, Băsescu. Ba nu Băsescu, celălalt, Victor Ponta“, încheie bărbatul.  
   
„Ne ajută cu foarte multe Parlamentul European, numai că nu pricepem noi. Noi luăm banii, îi bem sau îi păpăm şi, apoi, tot poporul român trebuie să-i dea înapoi”, Gheorghe Cioară, 62 de ani, localnic 

Vă mai recomandăm: 

 
Ilie Răduţ, din comuna sibiană Râu Sadului, şi-a trăit toată viaţa îmbrăcat numai în costum popular, fie că se afla în gospodăria natală, la biserică, la nunţi, pe litoral sau pe străzile marilor oraşe.
 
 
Trăsăturile satului autentic din Mărginimea Sibiului sunt conservate aproape intacte în localitatea Galeş, aflată la circa 20 de kilometri de Sibiu. O moară de apă funcţionează aici de la 1884, iar obiceiuri unice în ţară se ţin într-o biserică veche de 300 de ani.
 

Brădeniul este o comună aflată la aproximativ 80 de kilometri de Sibiu, cu foarte mulţi oameni săraci, case vechi şi un primar celebru în toată România după ce, proaspăt ales pe listele PP-DD, a vopsit în mov, culoarea partidului, o parte din casele din localitate. Tot în Brădeni însă, în podul bisericii fortificate din localitate, zace nepromovat un tezaur de o uriaşă valoare, unic în România: 120 de lăzi vechi, săseşti, cele mai vechi datând încă din secolul XV.

 
La 40 de kilometri de Sibiu, orăşenii redescoperă liniştea şi frumuseţea unică a vieţii de la ţară. În ultimii ani, în satul Petiş şi-au cumpărat case de vacanţă sau chiar s-au mutat cu totul oameni care au trăit la asfalt, reînviind micuţa localitate săsească.
 

 

Andrei Ilea si Ion Caratus dezbat europarlamentarele in poarta casei - Foto Ramona Găină

Imagini din aceeasi galerie
  • Andrei Ilea si Ion Caratus dezbat europarlamentarele in poarta casei - Foto Ramona Găină
  • Cleopatra Filip spune ca va vedea la urne pe cine voteaza - Foto Ramona Găină
  • Dumitru Vecerdea nu crede ca va mai merge la vot - Foto Ramona Găină
  • In satul toparcea doar strada principala este asfaltata - Foto Ramona Găină
  • In satul toparcea doar strada principala este asfaltata - Foto Ramona Găină
  • In satul toparcea doar strada principala este asfaltata - Foto Ramona Găină
  • Nicolae Dordea stie ca la alegerile europarlamentare va candida Victor Ponta - Foto Ramona Găină
  • Satul Toparcea apartine de orasul Ocna Sibiului - Foto Ramona Găină
  • Satul Toparcea nu are apa curenta, nici canalizare si nici scoala - Foto Ramona Găină
  • Satul Toparcea nu are apa curenta, nici canalizare si nici scoala - Foto Ramona Găină
  • Satul Toparcea nu are apa curenta, nici canalizare si nici scoala - Foto Ramona Găină
  • Satul Toparcea nu are apa curenta, nici canalizare si nici scoala - Foto Ramona Găină
  • Satul Toparcea nu are apa curenta, nici canalizare si nici scoala - Foto Ramona Găină
  • Satul Toparcea nu are apa curenta, nici canalizare si nici scoala - Foto Ramona Găină
  • Satul Toparcea nu are apa curenta, nici canalizare si nici scoala - Foto Ramona Găină
  • Sebastian Joarza spune ca stie cate ceva despre Parlamentul European - Foto Ramona Găină
  • Un singur afis electoral este lipit in tot satul - Foto Ramona Găină
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: