A început curăţenia generală în judeţul Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A început ziua de curăţenie în judeţ
A început ziua de curăţenie în judeţ

Sute de persoane s-au strâns sâmbătă dimineaţa în faţa Sălii Transilvania pentru a participa la ediţia din acest an a Let’s do it Romania!, ziua de curăţenie naţională.

CITIŢI ŞI:

Prejba 1974 – mărturii cutremurătoare despre tragedia în care au murit 42 de persoane

Profilul angajatului perfect: serios, comunicativ, cunoscător de limbă engleză

Vor fi curăţate de gunoaie zonele din împrejurimile Sibiului. Potrivit organizatorilor acţiunii, cele mai multe mormame de gunoi sunt în zona  Curmăturii, Valea Ştezii, Valea Argintului, în zonele din jurul localităţilor sau pe firele de apă.
Transportul voluntarilor către zonele din judeţ va fi asigurat de două autocare Tursib, trei de la Transmixt şi încă un autocar de la Teatrul Gong.

“Suntem mulţumiţi că este foarte multă lume, au venit foarte multe clase de elevi. Încercăm să facem în aşa fel încât fiecare echipă să îşi primească cât mai repede zona alocată pentru curăţenie, să îi repartizăm în aşa fel încât cei care nu au un mijloc de transport să beneficieze de rutele de transport şi să le dăm drumul la curăţenie cât mai repede”, a declarat Oana Prodan, managerul de proiect.

La acţiune participă şi prefectul judeţului Sibiu, Horaţiu Răcuciu. Acesta va ajuta voluntarii să cureţe zonele din localitatea sibiană Mag.

“Particip astăzi de drag faţă de judeţul Sibiu. Mă bucur că văd foarte mulţi tineri care au venit cu dorinţa de a face curăţenie. Un lucru important, cel puţin pentru mine, personal, este o mare mulţumire ce văd şi cu siguranţă vom vedea rezultate şi la sfârşitul zilei”, a declarat Horaţiu Răcuciu.

Managerul de proiect, Oana Prodan, a primit şi o diplomă ECO din partea partidului Ecologist Român “pentru eforturile făcute ca România să fie un loc mult mai curat”.

Cifrele generale ale proiectului arată că peste 200.000 de voluntari au participat la curăţenia de pe 25 septembrie 2010, din toate cele 41 de judeţe al tarii, şi au strâns peste 550 000 de saci de deşeuri. Dintre aceşti voluntari, jumătate au fost tineri. Pe partea de organizare, 5 autorităţi centrale şi peste 2.000 de autorităţi locale au fost implicate pe parcursul proiectului, împreună cu 1300 de organizatori la nivel naţional, din care 85 la sută tineri. Au fost implicaţi peste 294 parteneri de logistică, peste 350 de companii şi peste 255 de ONG-uri.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite