Un jucător al Olimpiei Satu Mare a renunţat la fotbal pentru a se angaja la o firmă, după ce de câteva luni nu şi-a luat salariul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia financiară a clubului este una gravă, jucătorii simţind cel mai bine acest lucru, fiind neplătiţi de luni de zile.

Echipa de fotbal Olimpia Satu Mare este în pragul desfiinţării. Depunctată în campionat şi aruncată până pe ultima poziţie din Liga a II-a, cu restanţe financiare în mai multe părţi şi jucători neplătiţi de mai multe luni, Olimpia Satu Mare este gata să dispară de pe scena fotbalului sătmărean. 

Consiliul Judeţean Satu Mare refuză decontul unor facturi, în urma unui control al curţii de conturi, iar acest lucru face ca echipa să nu aibă bani nici pentru salariile jucătorilor.

Neplătiţi de câteva luni, fotbaliştii Olimpiei au câştigat ultimul meci disputat acasă, împotriva celor de la MetalGlobus Bucureşti, dar pentru unii pasiunea pentru fotbal nu ţine loc de pâine pe masă, astfel că au decis să lase plăcerea pentru siguranţa unui venit. 

”Vreau să le mulţumesc jucătorilor mei, care au dat dovadă de un caracter incredibil în condiţiile în care nu sunt plătiţi de câteva luni. Chiar înaintea disputei, Ionuţ Hlinca ne-a părăsit pentru că s-a angajat la o firmă unde obţine banii pentru întreţinerea familiei sale.

Mai avem o minimă speranţă la începutul săptămânii viitoare, după care vom vedea dacă la Satu Mare fotbalul devine amintire. Noi ne-am respectat meseria în condiţii incredibile”, a spus antrenorul Zoltan Ritli, la Sport Total FM, după succesul cu Metaloglobus Bucureşti.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite