Satu Mare: Apele s-au retras din cartierul de rromi din Micula

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apa a intrat în casele a 10 familii din Micula
Apa a intrat în casele a 10 familii din Micula

După patru zile de inundații în care cele 10 familii de rromi din localitatea Micula s-au adăpostit la rude sau la căminul cultural, astăzi acestea s-au întors la casele lor. Primarul Istvan Dobos spune că apele s-au restras și că două locuințe afectate de apă necesită reparații urgente.

Citește și: Update: (VIDEO) Zeci de persoane evacuate din cauza inundaţiilor în Micula, judeţul Satu Mare

„Cele 33 de persoane evacuate în urmă cu patru zile din cauza apei care le-a pătruns în case s-au reântors, în cursul zilei de azi, la casele lor. Două locuințe care au fost afectate de apă necesită reparații urgente iar noi am luat deja unele măsuri pentru a putea repara aceste case“, a declarat primarul.

Tot astăzi, echipele de intervenție au părăsit localitatea. „Au plecat și jandarmii și pompierii. Sperăm să nu mai avem probleme“, a mai spus Istvan Doboș.  

În cursul zilei de mâine o comisie va evalua pagubele din teritoriu pentru ca familiile păgubite de ape să poată primi ajutoare. „Fiecare familie va primi și pachete cu alimente de sărbători“, afirmă primarul.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite