Satu Mare: 12 din 52 angajaţi ai Prefecturii vor fi concediaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

12 din cei 52 de angajaţi ai Prefecturii Satu Mare îşi pierd locul de muncă pentru ca instituţia să se încadreze noilor structuri impuse de Guvern. 5 din cei 12 au primit deja preaviz, urmând ca alţi 7 să intre pe lista neagră după examinări.

Măsurile de austeritate ajung şi la Prefectură. 12 din cei 52 de angajaţi ai instituţiei vor fi concediaţi în această lună. 5 dintre angajaţi şi-au primit deja preavizele, urmând ca cel târziu la mijlocul acestei luni să se stabilească şi ceilalţi 7 angajaţi.
„Instituţua Prefectului din Satu Mare are 40 de angajaţi în noua structură, motiv pentru care 12 trebuie concediaţi. 5 din cei 12 s-au stabilit, trei fiind şefi ai oficiilor prefecturale din judeţ. Ceilalţi 7 se vor stabili după examenul scris şi interviul la care angajaţii vor participa până la mijlocul lunii septembrie”, spune Radu Giurcă, prefect.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite