Mod inedit de a scăpa de frica de înălţime: zborurile cu parapanta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că fobiile se tratează înfruntându-le, piloţii de parapantă îi încurajează pe cei care au rău de înălţime să aleagă parapanta pentru a scăpa de această frică, decolarea fiind progresivă, iar clientul având mereu sentimentul că el controlează cât de mult se înalţă şi că poate să revină oricând.

Pentru iubitorii de adrenalină, un zbor cu parapanta reprezintă unul dintre cele mai plăcute moduri de petrecere a timpului liber. Celor care ştiu că au rău de înălţime o astfel de activitate le dă o stare de rău doar în momentul în care se gândesc la ce ar simţi acolo sus. Totuşi, cei care practică acest sport de performanţă şi chiar au făcut o afacere din el afirmă că parapanta este un mod bun de a scăpa de frica de înălţime pentru cei care îşi doresc cu adevărat acest lucru.

„Cei care au frică de înălţime nu au de ce să se teamă sau să se ferească de această activitate. Am avut multe persoane care au venit la noi tocmai pentru a scăpa de această frică. S-au documentat şi au văzut că nu presupune nici un pericol şi au vrut să treacă pragul acesta psihologic. Marele avantaj la parapantă faţă de alte metode de înfrângere a fricii este că aici omul nu se trezeşte direct la 10-20 metri înălţime, ci creşterea de înălţime se face treptat, el simte că are controlul şi se poate întoarce oricând. Dacă el simte că nu mai rezistă spaimei, pilotul poate să revină la sol”, afirmă AntoniuBălan, pilot de parapantă în Maramureş.

Acesta are mii de zboruri cu parapanta la activ, de pe vîrful Igniş sau de la Borşa şi afirmă că, odată realizată decolarea, lumea începe să se relaxeze, oricât de frică le-ar fi fost înainte, chiar dacă se află la sute de metri deasupra solului.

„Nu am avut niciodată clienţi care să se panicheze după ce ajung sus, pentru că noi le facem instructaj şi înainte şi le şi vorbim mereu în timpul zborului. Le spunem mereu ce facem, ce urmează să facem, îi încurajăm să se bucure de peisaj, să se relaxeze, pentru că de aceea au venit, să se bucure de o experienţă unică. Noi suntem cei care pilotăm, clienţii nu au nici o comandă de făcut, decât să zâmbească pentru a da bine pe filmare”, mai afirmă pilotul.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite