Maidan de două milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar câinii comunitari îşi mai fac veacul pe terenul pe care trebuiau să se ridice locuinţele
Doar câinii comunitari îşi mai fac veacul pe terenul pe care trebuiau să se ridice locuinţele

Primăria a investit sume imense într-un proiect de locuinţe ANL de care s-a ales praful. La doi ani de la demararea proiectului ANL de pe strada Poligonului, terenul în care s-au investit 2.000.000 de euro zace în paragină.

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a demarat în anul 2009 un proiect prin care urmau să se construiască peste 150 de locuinţe pe un teren situat pe strada Poligonului. Este vorba despre două blocuri a câte 70 de apartamente şi 11 case a câte trei camere.
Nici până acum, contractele între Primărie şi ANL nu au fost semnate, cu toate că au existat promisiuni în acest sens. Într-o vizită oficială de la începutul anului, ministrul Elena Udrea a dat asigurări municipalităţii că va interveni pentru semnarea contractelor.
Primăria Satu Mare a avut obligaţia de a pregăti terenul din strada Poligonului pentru începerea şantierului. Peste 2.000.000 de euro, proveniţi din bugetul local şi dintr-un credit bancar, au fost investiţi în reţeaua de canalizare şi electricitate. Urmau amenajarea spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă.
„În urmă că doi ani, noi am trimis toată documentaţia aprobată la Agenţie şi de atunci aşteptăm să înceapă lucrările. La acea vreme am investit mai mult de 2.000.000 de euro în reţelele de canalizare şi electricitate”, a afirmat primarul Iuliu Ilyes. Potrivit afirmaţiilor sale, lucrările au fost sistate ca urmare a lipsei unor semnale pozitive din partea ANL.
„Din moment ce Agenţia nu dădea vreun semn pozitiv cu privire la proiect, am sistat lucrările din motive lesne de înţeles. Nu cunoaştem motivul pentru care proiectul nu a fost continuat din moment ce noi am finalizat de mult toate demersurile”, spune Iuliu Ilyes.

Terenul a rămas în paragină

Contactat de reporterii „Adevărul de Seară”, Peter Varga, reprezentantul zonal al ANL afirmă că proiectul a fost câştiga de firma Dominium şi că acesta va fi reluat până la finele anului. „Problema este că în ultimii doi ani s-au înlesnit criteriile de acordare a creditelor. De asemenea, ne confruntăm şi cu lipsa de fonduri. Proiectul de pe strada Poligonului a fost câştigat de firma Dominium, dar nu ştim încă cu exactitate când anume îl vom relua. Cert este că anul acesta vom începe construcţiile“, a declarat Varga.
Municipiul Satu Mare este codaş pe ţară la numărul de locuinţe ANL. Ultimele intervenţii ale ANL în oraş, reabilitarea  celor două blocuri de pe Bulevardul Cloşca, datează din 2004.

Cifră: 2.000.000 de euro au fost investiţi în pregătirea terenului de pe strada Poligonului.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite