Bătaie în familie. Un tânăr din Carei s-a ales cu răni la cap, după ce fratele lui l-a lovit cu o bâtă

Bătaie în familie. Un tânăr din Carei s-a ales cu răni la cap, după ce fratele lui l-a lovit cu o bâtă

Partea vătămată a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal Carei, apoi a fost transferat la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru a i se acorda îngrijiri medicale FOTO arhivă

Membri unei familii din Carei s-au luat aseară la bătaie, din cauza unor neînţelegeri. Din tot acest scandal, unul dintre bătăuşi s-a ales cu răni la cap făcute chiar de fratele “din greşeală” chiar de fratele mai mare.

Poliţiştii din Carei au fost sesizaţi aseară despre faptul că pe strada Privighetorilor a izbucnit un scandal în urma căruia a fost rănită o persoană.  Deplasându-se de urgenţă la faţa locului oamenii legii, după ce au calmat persoanele implicate, au stabilit împrejurările în care a izbucnit scandalul.

Un tată împreună cu cei doi fii ai săi, de 22 şi respectiv 19 ani, s-au deplasat la domiciliul unei rudenii, unde, pe fondul unor neînţelegeri, au început să se îmbrâncească reciproc, intervenind şi alte persoane care au încercat să-i despartă, dar nu au reuşit.

La un moment dat băiatul de 19 ani a încercat să-l lovească pe unchiul său cu o bâtă pe care o avea asupra lui. Deoarece acesta a evitat lovitura, aplecându-se, tânărul l-a  lovit chiar pe fratele său în zona capului- informează Poliţia.

Partea vătămată a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal Carei, apoi a fost transferat la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru a i se acorda îngrijiri medicale. David este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: