S-a deschis sezonul de schi în Munţii Banatului. Zăpada a venit, turiştii se lasă aşteptaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, a fost prima zi în care s-a putut schia pe pârtiile din Munţii Banatului. Zăpada şi-a făcut apariţia atât pe Muntele Mic, cât şi pe Semenic şi la Văliug.

La sfârşitul săptămânii a nins puternic şi în Munţii Banatului, iar zăpada s-a aşezat spre bucuria proprietarilor de pensiuni, care speră că odată cu omătul vor veni şi turiştii. Stratul de zăpadă ajunge în unele locuri şi la 50 de centimetri, aşa că vremea e perfectă pentru schi. “Astăzi s-a schiat foarte bine, e zăpadă destulă, s-au deschis pârtiile. Se pare că va ţine toată săptămâna, iar în weekendul viitor se va putea schia perfect”, ne-a declarat Nelu Gherga, proprietarul celei mai vechi pensiuni de pe Muntele Mic.

Acesta spune însă, că deşi natura i-a ajutat pe de-o parte, i-a încurcat pe cealaltă. Drumul de acces către staţiune a fost închis până duminică dimineaţa, din cauza viscolului şi a ninsorilor. “Turişti nu prea sunt, pentru că nu prea au avut cum să ajungă. Abia de duminică dimineaţa au deschis drumul. În minivacanţa asta de 1 Decembrie nu am făcut mare lucru. Sperăm să ţină vremea şi să înceapă să vină şi turiştii.”, spune Gherga.

Pe Muntele Mic sunt patru pârtii: Borlova I / Borlova II, cu un grad de dificultate mediu şi lungimea de 1.000 m; Pârtia Sub Telescaun, cu grad de dificultate  mediu şi o lungime de 2.500 m (este practicabilă doar când funcţionează telescaunul de acces);  Pârtia Nordică, cu grad de dificultate mediu şi lungime de 1.200 m; Valea Soarelui, cu grad de dificultate mediu şi lungime de 1.400 m şi Măloasa – drum schiabil cu grad de dificultate uşor şi o lungime de 12.000 m
Şi pe Semenic  este deschisă pârtia Goznuţa, cu un grad de dificultate mediu şi o lungime de 600 m. La Văliug, tunurile de zăpdă au funcţionat tot weekendul, iar dacă vremea va fi favorabilă, pârtia de Casa Baraj va fi funcţională pe tot traseul cu grad ridicat de dificultate, de 540 metri lungime.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite