Omul care a pus pe picioare cea mai puternică organizaţie pentru protecţia mediului din România: „Am mobilizat oameni de ştiinţă din 27 de ţări ale lumii“

Omul care a pus pe picioare cea mai puternică organizaţie pentru protecţia mediului din România: „Am mobilizat oameni de ştiinţă din 27 de ţări ale lumii“

Gabriel Păun este întemeitorul mişcării Agent Green

Asociatia Agent Green este, probabil, cea mai cunoscută organizaţie neguvernamentală românească pentru protecţia mediului, înfiinţată cu nouă ani în urmă pentru a lupta pentru conservarea biodiversităţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

De-a lungul timpului, cei de la Agent Green s-au făcut cunoscuţi prin investigaţiile pe care le-au făcut în urma cărora au dezvăluit adevărate “crime de mediu”, comise atât de marile corporaţii, vezi Holzindustrie Schweighofer şi Monsanto, cât şi anomaliile legislative comise de Parlamentul României şi de Guvern.

Am discutat cu Gabriel Păun, omul care a întemeiat această organizaţie şi care, împreună cu colegii săi, duce de nouă ani această luptă pentru ca românilor să le fie respectat dreptul la viaţă într-un mediu curat şi sănătos, care ne-a rezumat ce au însemnat cei nouă ani de Agent Green în România, dar şi cum se va desfăşura activitatea asociaţiei în viitor.

De unde a început toată această poveste cu asociaţia Agent Green şi cât de importantă este activitatea din România?

A început prin 2009, după ce am plecat de la Greenpeace, unde am activat timp de cinci ani şi m-am gândit că e nevoie de un Greenpeace mai românesc, mai aplicat pentru situaţia de aici. Am vrut să păstrez spiritul Greanpeace, dar adaptat la nevoile politice şi sociale din România. Am început împreună cu doi asociaţi, cu care sunt şi astăzi, pe ideea de conservare a biodiversităţii, fără să intrăm în alte detalii, pentru că ne-au rămas întipărite în minte cuvintele comisarului european, din perioada preaderării la Uniunea European, Stavros Dimas, care a spus că cel mai mare beneficiu de pe urma aderării la Uniunea Europeană este biodiversitatea şi că România trebuie să devină capitala biodiversităţii din Europa şi trebuie să avem grijă să îmbunătăţim legislaţia europeană ca să putem să primim un membru precum România. Dar el a zis şi la el a rămas informaţia, pentru că românii nu au rezonat la treaba asta şi s-a mers într-o direcţie în care se merge şi acum, în care nu suntem conştienţi de ce avem şi nici nu suntem capabili să punem în valoare ceea ce avem. 

Existăm de la bun început pentru a sesiza derapajele sistemului indiferent că este legislativul sau executivul românesc şi să atragem atenţia, că asta e menirea unui ONG, să tragem semnale de alarmă că se derapează şi că trebuie să mergem în direcţia corectă pentru a apăra biodiversitatea. E o luptă permanentă, la care ne-am înhămat, şi nu m-am aşteptat niciodată să câştigăm ceva de pe o zi pe alta, pentru că e o cursă pe termen lung, în care, la un moment dat, va trebui să preia altcineva ştafeta, nu-mi închipui că o voi duce eu, permanent.

În toată această perioadă, care au fost cele mai mari victorii în lupta pe care o duceţi?

Am început exact acum nouă ani, prima zi, primul scandal. Pentru că era fierbinte proiectul cu eco-taxa, pentru pungile de plastic, a fost o chestie care pe mine m-a frapat. A fost o delegaţie europeană în România şi s-au întors la Bruxelles şi au spus că cea mai bogată biodiversitate pe care au găsit-o a fost plasticul. Câmpii întregi de plastic, pe care le vezi prin ţară când mergi cu trenul, plastic peste tot, pe râuri, peste tot.

Se încerca, atunci, o şmecherie. Să se introducă pungile oxo-degrdabile ca fiind bio-degradabile şi să scape de eco-taxă. Având expertiză pe treaba asta, am lansat un scandal, la care am expus toate supermarketurile care foloseau aceste pungi oxo-degradabile, care de fapt nu erau bio degradabile şi aveau 2% metale grele. Am avut un rezultat imediat, în sensul că doar pungile bio-degradabile, din amidon, din porumb, au rămas scutite de eco-taxă. A fost prima zi, din existenţa noastră, primul mare scandal, primul succes.

Al doilea, e scandalul cu organismele modificate genetic. L-am început pe vremea Greenpeace şi l-am continuat cu Agen Green şi am expus culturile ilegale cu soia modificată genetic şi practic am reuşit să curăţăm ţara prin aceste scandaluri repetate. Victoria a fost că dintr-o ţară unde soia era în proporţie de 99% modificată genetic, am curăţat-o de culturile ilegale, la fel şi cu proumbul modificat genetic.  Mai mult, cireaşa de pe tort a fost că, am reuşit ca cel mai mare dintre duşmani să devenă aliat şi a fost cazul contry-managerului de la  Monsanto, Dragoş Dima, care a devenit directorul european la Danube Soia, o mişcare pe care noi am promovat-o politic şi social către asociaţiile de fermieri, ca să înţeleagă că nu fac mai mulţi bani din soia modificată genetic, ci din cea convenţională, românească, din soiuri autohtone.

Aveţi şi înfrângeri în domeniu?

La capitolul înfrângeri, e o combinaţie dintr-o victorie cu o înfrângere. E vorba de drumul lui Băsescu, din Retezat, care ar trebuie să treacă prin două parcuri naţionale. Am reuşit să oprim construcţia, am avut mai multe proteste care au culminat cu o tabără de rezistenţă, după aia am făcut un contrastudiu de biodiversitate, pentru prima oară când s-a făcut aşa ceva în România, şi le-am demontat faptul pentru că ei spuneau că nu există biodiversitate, iar noi le-am arătat contrariul şi din ce motive nu pot construi acel drum.

Înfrângerea a fost la Curtea de Apel, pentru că aceste dovezi ştinţifice nu au putut fi interpretate de nişte judecători care nu au o educaţie în domeniul protecţiei mediului şi din acest motiv am pierdut procesul, însă toate autorizaţiile drumului au expirat între timp şi trebuie să o ia de la capăt.

Dar înfrângerea este că nu am câştigat această bătălie definitiv şi că nu am fost capabili să o câştigăm în instanţă. Cu toate scandalurile, pe toate temele pe care au fost, Rosia Montană, păduri etc, în continuare, justiţia din România nu este una pregătită să ne protejeze mediul. Asta este cea mai mare înfrângere pe care o suferim zi de zi. Avem legislaţie, se aplică prost şi atunci când se ajunge în instanţă de multe ori se pierde.

Cum s-a răsfrânt activitatea de protejare a mediului asupra ta şi a colegilor, în plan personal? Au fost repercursiuni?

Au fost multe şi continuă să se întâmple. Unele au ieşit la lumină, altele nu. Cel mai recent moment de acest gen, în urmă cu câteva săptămâni, când împreună cu patru colegi am fost ţinuţi sechestraţi de către preşedintele unui composesorat, pentru că le-am făcut multe sesizări şi au primit amenzi pentru că au tăiat din păduri virgine. Au considerat de cuviinţă să ne ţină blocaţi, au forţat violenţa, dar am reuşit să controlăm destul de bine situaţia şi prin telefonul prin satelit să chemăm poliţia, care în cele din urmă a venit, însă destul de greu, după o oră.

Astfel de situaţii se întâmplă pentru că deranjăm şi suntem, în egală măsură, incomozi şi pentru stat şi pentru firmele de exploatare. Dar au înţeles deja, că nu avem nicio legătură cu niciun partid sau corporaţie şi vom rămâne incomozi. Aşa că de multe ori, singura soluţie a unor oameni needucaţi este violenţa, de care încercăm să ne păzim, să mergem în grupuri cât mai mici, sub acoperire, însă este în continuare foarte greu. Am avut capul spart, mâini rupte, coaste rupte, dar merg mai departe.

Care sunt cele mai mari probleme de mediu, cu care se confruntă România la ora actuală?

Am făcut un sondaj de opinie şi pădurile vin pe primul loc, pe celelalte locuri vin celelalte probleme, cu poluarea apelor, schimbările climatice şi aşa mai departe. Din datele pe care le avem noi, dacă o luăm pe aer, corelăm cu pădurea şi faptul că 27% din suprafaţa ţării mai este pădure, în condiţiile în care Academia Română a ieşit cu o opinie foarte puternică în care susţine că sub nicio formă nu trebuie să avem sub 35%, pentru a nu ne fi afectată calitatea vieţii.  Au fost bani alocaţi de stat pentru împăduriri, consiliile judeţene n-au cheltuit aproape nimic.

La apă, în general, nu prea s-a ţinut cont în momentul în care s-a dezvoltat infrastuctură şi noi aşezări omeneşti să vină la pachet cu un sistem de canalizare serios şi cu staţii de epurare, indiferent că e vorba despre staţii industriale sau aşezări omeneşti. Avem probleme cu apele subterante, dar şi cu apele de suprafaţă. Dacă te duci, în acest moment, pe orice vale de râu o să vezi că nu poţi să faci o poză curată, pentru că este plin de plastic pe maluri şi în tufişuri, este un dezastru.

Mai e managementul deşeurilor, unde ne paşte infringement serios, unde în continuare, inclusiv Primăria Bucureşti venea anul trecut cu ideea unui generator de deşeuri, pentru că nu a fost capabilă să le sorteze separat şi să le reciclăm.

La capitolul biodiversitate, o să mă duc direct la regele pădurilor din România, la urs, pentru că acolo unde trăieşte ursul poate trăi oricare altă specie, el este şi un indicator că starea de mediu este una bună. În momentul în care am început să avem aceste scandaluri obsesive, în spaţiul media, despre urs, înseamnă că avem o problemă majoră şi s-a ajuns aici din nişte motive serioase. Motive care nu s-au spus încă, dar pe care am să le spun eu.

În momentul în care, România a devenit atractivă din punct de vedere al vânătorii de trofee s-a pregătit infrastructura în direcţia asta. Vorbim de pachete întregi, logistic, care ţin de cazare şi pregătirea partidelor de vântătoare. Când vine italianul, spaniolul, neamţul, toţi aştia înarmaţi până în gât, ca nişte Rambo, să se lupte cu ursul, ei trebuie să vină la sigur. Au biletul de avion, vin şi mâine trebuie să împuşte un urs, că altfel au venit degeaba şi rămân trişti.

Ce au făcut românii ca aştia să nu rămână nefericiţi? Au construit aceste puncte de hrănire, cât mai aproape de aşezările omeneşti unde locuiesc ei, ca să poată să meargă în fiecare zi să-i hrănească. Una e să mergi şi îţi rupi maşina în adâncul pădurii şi alta e să mergi la 2-3 de kilometri. Am şi identificat aceste puncte, în judeţele cu cele mai mari scandaluri de vânătoare, Covasna şi Harghita. Toate pică la marginea civilizaţiei şi a pădurii, de te iei cu mâinile de cap. Asta înseamnă că au fost atraşi în capacană.

În momentul în care, doamna ministru Palmer a ales să respecte legislaţia, pentru că până la venirea ei se dădeau cote de recoltare, care erau ilegale, ea a zis că nu poate da cote pentru că nu poate să ştie care urs va fi problemă şi oricum străinul va veni şi îl va vrea mereu pe cel mai mare, pentru trofeu şi noi o să rămânem mereu cu cei mai prigăjiţi, care nu sunt o zestre genetică grozavă. Când ministrul le-a tăiat ţeava, aştia supăraţi nu au mai pus hrană şi atunci urşii au venit în comunităţi, iar de aici a apărut povestea că pentru că nu s-au mai vânat avem probleme cu urşii. Iar asta a venit la pachet cu alte probleme mari.

Pentru urs, sunt trei situaţii mari: persecutarea speciei, pentru că a cauzat pagube; distrugerea habitatelor, pentru că nu mai este linişte în nicio pădure din ţară şi schimbările climatice, habar nu au urşii când să mai iasă din bârlog. Ies în februarie şi cred că a venit primăvara, se întoarce o repriză de iarnă în martie şi supravieţuirea urşilor este afectată.

Deci, e un fel de foc încrucişat şi singurele locuri sigure din ţara asta erau parcurile naţionale, dar chiar şi acolo acum se permit exploatări forestiere, deci practic ne rămâne cam 0,5 sută din suprafaţa ţării, acolo unde este linişte şi nu au voie să fie vânaţi, ceea ce este mult prea puţin.

Ca să nu vorbesc de legea, care este deja în Senat şi care va permite construcţii şi tăieri şi în pădurile virgine, o adevărată apocalipsă.

Cum vă conectaţi la organismele europene şi ce poziţii au acestea faţă de ceea ce le relataţi că se întâmplă în România?

Suntem în discuţii cu mai multe entităţi din afara ţării.  Cu cei de la IUCN(Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii),  care sunt cea mai veche organizaţie internaţională de protecţia mediului, ei au inventat parcurile naţionale şi standardele prin care guvernele lumii şi-au desemnat parcurile, pentru astea trebuie să arate la fel peste tot. Când intri într-un parc naţional trebuie să te simţi ca într-un muzeu în aer liber. Pentru că România a deraiat atât de grav, ne-am adresat lor şi în zilele care urmează probabil vom primi un răspuns.

Am mobilizat oamenii de ştiinţă din 27 de ţări din lume, le-am expus situaţia cu dovezi concrete şi 200 de oameni de ştiinţă au produs un memorandum pentru cele două ministere, unde am solicitat audienţă să depunem acest memorandum. Mai avem un memorandum al alpiniştilor din România, semnat de toţi cei care au escaladat vârfuri de peste 8.000 de metri, dar şi o petiţie cu parcurile naţionale, semnată de peste 70 de mii de români. Cu Comisia Europeană avem discuţii avansate pentru a face o plângere, asta e ceva mai serios. Ne-am apucat de câţiva ani să culegem date din teren, nu pot spune zonele, dar pot spune că avem în lucru o plângere sistemică pentru cum abordează România siturile Natura 2000, pentru că aici o să intrăm în infringement pe legislaţie europeană.

Am invitat din Parlamentul European, reperezentanţii mai multor ţări, să vină să vadă ce se întâmplă în România şi plănuiesc să-i ducem, la sfârşitul lui aprilie, în mai multe parcuri naţionale şi, în schimb, intenţionăm să ducem mai mulţi parlamentari români în parcurile naţionale din Europa, să vadă cum stau lucrurile acolo.

Care este reacţia românilor la acest tip de mişcare, pentru protecţia mediului? Aderă sau sunt indiferenţi? Sunt românii în stare să iasă în stradă pentru un mediu mai curat?

Cred că românii au o istorie îndelungată în legăturile care le au cu pădurea şi sunt foarte romantici când vine vorba de pădure. Ţin mult la ea, conştientizează că pădurea e cea care le dă aerul pe care îl respiră şi de aceea reacţionează foarte puternic când apar nenorociri şi tragem semnale de alarmă.

Online se mobilizează foarte foarte puternic. Sunt mesaje video, ale noastre, care au depăşit două milioane de vizualizări şi s-au distribuit foarte mult, ceea ce ne ajută. Pentru că şi corporaţiile, şi guvernul se uită la ce se întâmplă online. Mişcările de stradă lasă, însă, de dorit. O singură dată s-a ieşit în stradă, pe 9 mai 2015, când a fost cel mai mare număr de oraşe, când s-a ieşit în stradă pentru o cauză de acest gen. Nu cel mai mare număr de oameni, dar cel mai mare număr de oraşe. Cred eu că, atunci când se va umple paharul, românii o să iasă din nou în stradă. De multe ori, ne întreabă lumea de ce nu organizăm noi un protest, iar răspunsul este cât se poate de simplu: ne este teamă că, în momentul în care o organizaţie îşi asumă un protest şi lucrurile degenerează, cei care ne aşteaptă la cotitură ne vor şterge de pe faţa pământului.

De aceea, când facem proteste, facem ca la Vidraru, acum un an, când am oprit camioanele încărcate cu lemne din păduri virgine. Un protest controlat, în care ştiam fiecare participant cine e şi ce rol are şi că nu există riscul să fie violenţi fizic sau verbal cu vreo autoritate. Cred în protestele spontante şi dacă semnalele de alarmă vor fi destul de puternice, atunci oameni o să iasă în stradă şi pentru asta nu doar pentru corupţie. Dar nu trebuie să uităm că şi pădurile fac parte din scandalul corupţiei, pentru că în domeniul forestier vorbim de fraudă şi corupţie la cel mai mare nivel, aşa că şi lupta noastră tot împotriva corupţiei care vine mână în mână cu lupta pentru dreptul la viaţă într-un mediu curat.

citeste totul despre: