Gavrilă Careba, fostul consilier local al Aninei, descoperit de ANI că-şi finanţa propria firmă din banii publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate a găsit incompatibili doi consilieri locali şi un primar, printre ei numărându-se şi Gavrilă Careba, consilier local din Anina

Gavrilă Careba, consilier local al oraşului Anina a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada exercitării mandatului 2008 - 2012, a participat la şedinţele ordinare ale CL Anina, în care s-au deliberat şi adoptat hotărârile privind SC Gostrans SA Anina, în vederea stabilirii redevenţei şi majorării tarifelor practicate de societatea în cauză (societate comercială în cadrul căreia acesta deţinea, la data participării sale la şedinţele consiliului, atât calitatea de acţionar, cât şi funcţia de administrator - preşedinte (manager, director general, preşedinte C.A.).

”În perioada 2009 - 2010, persoana evaluată a obţinut de la SC Gostrans SA venituri salariale în valoare de 87.421 lei”, susţine ANI.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite