„Roua florilor“, secretele uneia dintre puţinele plante carnivore din România. Cum îşi alege victimele şi câte insecte devorează în fiecare an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Considerată un „aspirator“ de insecte, planta carnivoră „Roua florilor“ mai poate fi observată în prezent doar în câteva locuri din România, printre acestea numărându-se şi Locul Frumos, din judeţul Vâlcea.

Denumită ştiintific Drosera rotundifolia, planta carnivoră este cunoscută şi sub numele de Roua florilor, datorită substanţei lipicioase care se adună pe vârful frunzelor şi care ia forma unor picături de rouă. Planta carnivoră atrage ca un magnet insectele, dar elementul principal de atracţie, respectiv frunzele, se transformă rapid într-o capcană mortală. 

Explicaţia este cât se poate de simplă, spun specialiştii: “prada” care se  lipeşte de frunze este sufocată de planta carnivoră cu ajutorul perilor glandulari, care sunt dispuşi pe marginea fiecărei  frunze şi care se inchid. Aceşti peri nu ajută doar la prinderea insectelor, ci şi la digestie, întrucât produc nişte enzime care au rol în descompunerea proteinelor.  

“Insectele sunt atrase de nişte stimuli chimici, căci plantele au nişte peri glandulari care produc o secreţie lipicioasă. Acest lichid ajută planta la digestie, proces care durează între una şi trei zile”, explică profesorul şi cercetătorul Gheorghe Ploaie. Botaniştii au constatat că, într-un an, planta carnivoră este capabilă să devoreze între 40 şi 50 de insecte.

Roua florilor. Foto Marius Iancu

image

Planta carnivoră din Lacul Frumos 

Roua florilor este întâlnită cel mai des în turbării, unde are suficientă umiditate. În Vâlcea, cercetătorii au identificat-o pe raza staţiunii Olăneşti, la o altitudine de 700 de metri, la limita cu localitatea Vlădeşti. Zona a fost declarată arie protejată şi figurează în prezentările turistice sub denumirea de Rezervaţia Naturală “Mlaştina Mosoroasa”. Cei care ajung în Olăneşti au mult mai multe şanse să găsească rapid locul dacă cer indicaţii despre Lacul Frumoasa sau Locul Frumoasa, denumirea populară a zonei. 

„E un lac  înconjurat de salcâmi, în mijlocul căruia s-a format o insulă mai mare, care adăposteşte muşchiul de turbă, Roua florilor, această plantă rară în România, şi alte câteva specii de plante, printre care şi salcâmul pitic. Este un ecosistem destul de interesant, dar nu se poate ajunge acolo decât spre sfârşitul verii, când planta a înflorit deja. Zona e accesibilă în august pentru a atunci seacă lacul şi se poate ajunge pe insulă 

mai spune cercetătorul vâlcean Gheorghe Ploaie. 

Aria protejată se găseşte la aproximativ 500 de metri de ultima casă din cătunul Mosoroasa, din Olăneşti. Până în apropierea lacului se ajunge relativ uşor, pentru că autorităţile au avut grijă să asfalteze calea de acces. De la ultima palmă de asfalt până la insuliţa unde se găseşte planta, drumul este ceva mai anevoios, iar cizmele de cauciuc sunt un must-have în această zonă. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite