Râmnicu Vâlcea: Maria Gogoaşe, condamnată la nouă ani de închisoare pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia a reuşit în anul 2008 să convingă o persoană să îi dea 10.000 de euro pentru a interveni la primăria Râmnicului pentru o locuinţă socială. Maria Gogoaşe este cercetată şi în alte dosare pentru infracţiuni asemănătoare.

Nouă ani de închisoare este pedeapsa pe care Maria Gogoaşe a primit-o pentru trafic de influenţă. Judecătorii Tribunalului Vâlcea au decis ca femeia să stea în spatele gratiilor după ce, în urmă cu doi ani a fost prinsă în flagrant primind 10.000 de euro din partea unei persoane căreia i-a promis că va interveni la primăria Râmnicului pentru a primii o locuinţă socială. Femeia a fost reţinută în data de 22 mai 2008 în umra unui flagrant organizat de Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Piteşti.


Maria Gogoaşe este cunoscută organelor de cercetare şi pentru alte dosare întocmite pe numele său. Procurorii susţin că în cursul anului 2006 şi în perioada aprilie 2007 - mai 2008 a pretins şi primit de la mai multe persoane fizice suma totală de 17.500 de euro, lăsându-i să creadă că are influenţă asupra mai multor funcţionari publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule Vâlcea, Primăriei Râmnicu Vâlcea, Poliţiei Comunitare şi Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, promiţându-le, în schimb, că va intervene pentru rezolvarea mai multor probleme personale ale acestora.


Ridicată odată cu secretara şefului Poliţiei Rutiere


Maria Gogoaşe nu acţiona singură ci ajutată de către secretara şefului Poliţiei Rutiere de la acea vreme - Aurelia Lăcraru. Prin intermediul acesteia, Gogoaşe pretindea sume de bani şi promitea rezolvarea problemelor cu poliţia. Aurelia Lăcraru a fost ridicată alături de Gogoaşe, procesul său fiind încă pe rolul instanţei Vâlcene.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite