FOTO VIDEO Un pompier român a devenit hairstylist în Londra şi şi-a deschis un salon
0
Terry - Style face furori în Londra. Cătălin Şerbănoiu, patronul salonului londonez, are doar 31 de ani, este originar din Vâlcea şi face frizerie de la 15 ani. În 2012, după ce şi-a încercat norocul pe la mai multe saloane din Londra, s-a decis să-şi facă propriul salon. Aşa a început o poveste de succes a unui român care timp de patru ani s-a luptat la propriu cu flăcările.
Nu există frizer care să nu-şi dorească să înveţe şi să lucreze alături de cei care au ridicat tunsoarea la grad de artă, alături de marile „legende”, marile nume care au transformat o profesie într-un cult, un stil de viaţă, o familie mare şi unită care vorbeşte aceeaşi limbă, cea a hairdresserilor.
Iar în acest domeniu, Vidal Sassoon este considerat părintele spiritual al tuturor hairdresserilor, fondatorul prestigioasei şcoli de hairstyling şi haircut „Academia Sassoon”, o şcoală de renume mondial. Inventatorul tunsorii moderne, celebru pentru filozofia sa de a atinge perfecţiunea cu care realiza o tunsoare sau o culoare, a fost poreclit „omul - foarfecă”, fiind cel care a revoluţionat tunsoarea feminină, modul în care poate arăta părul.
Cătălin Şerbănoiu, de 31 de ani, originar din Vâlcea este unul dintre norocoşii absolvenţi ai acestei academii, reuşind să obţină nivelul 3. În paralel, românul şi-a deschis şi un salon în Londra - Terry - Style, care l-a ajutat să-şi îndeplinească visul, acela pe care îl au toţi cei din lumea hairdresserilor, de a învăţa de la cei mai buni. Iar povestea care l-a adus până aici este extrem de spumoasă.
Cătălin face frizerie de la 15 ani, când şi-a cumpărat primul aparat de tuns. Copil simplu, de la ţară, a venit să facă liceul în Râmnicu Vâlcea. Nu vorbeşte foarte mult despre acea perioadă, dar am reţinut că în liceu a devenit frizerul neoficial al internatului liceului în care locuia, dar şi al locurilor din care se trăgea - toate rudele, vecinii ori prietenii cerându-i să-şi încerce maşina pe podoaba lor capilară. „Nici prin cap nu-mi trecea că asta îmi va marca viaţa”, recunoaşte Cătălin, uitându-se în urmă.
După liceu, la insistenţele părinţilor, s-a înscris la o facultate: Ingineria şi Protecţia Mediului şi s-a angajat în primul salon care i-a ieşit în cale. Când patroana i-a mărturisit că a învăţat într-o lună cât alţii în trei, a fost ca o primă confirmare în traseul pe care, fără să fie conştient, îl alesese deja.
„Devenisem frizerul neoficial al pompierilor, tundeam la serviciu mai mult decât la salon”
A ajuns pompier dintr-o întâmplare, tot ca să le facă pe plac părinţilor, în perioada în care se făceau angajări masive în sistem. A profesat această meserie timp de 4 ani, la Râmnicu Vâlcea şi în paralel mergea şi la salon, dar când i s-a oferit ocazia a luat primul avion spre Anglia.
Cât a durat pregătirea, pentru noul job, la pompieri, a renunţat la „prima iubire”: „Nu puteam să merg în paralel şi cu pregătirea la noul job, şi cu facultatea şi cu frizeria”. Ulterior, a renunţat şi la facultate. Apoi, fiindcă programul îi permitea „lucram 24 cu 72 de ore libere după”, s-a reapucat de tuns. Recunoaşte amuzat: „Devenisem frizerul neoficial al pompierilor. Tundeam mai mult la pompieri, decât în particular, la salon. Acolo a fost locul în care m-am maturizat, unde m-am specializat. Aveam de-a face cu oameni de o anumită factură, oameni citiţi, şi să fiu printre ei mi-a corectat inclusiv stilul de viaţă. A fost un început bun pentru mine, din toate punctele de vedere, inclusiv ca experienţă de viaţă”, mărturiseşte acum, în exclusivitate pentru Adevărul, Cătălin Şerbănoiu.
A rămas la pompieri atras de statul noii vieţi, de provocare în sine şi în mod special de adrenalină – combustibilul cu care se hrănesc toţi cei care se luptă zi de zi cu viaţa, sau cu flăcările, în cazul lui. „Am avut, de-a lungul a 4 ani, parte de o grămadă de adrenalină, o grămadă de lucruri frumoase. A fost una din cele mai deosebite experienţe din viaţa mea”, mai povesteşte Terry despre perioada în care a lucrat în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. O perioadă în care a făcut parte inclusiv din lotul sportiv al unităţii, obţinând rezultate „destul de bunicele”.
„Când am spus că plec, toţi mă credeau nebun”
Numai că nu se vedea făcând muncă de birou într-o bună zi şi nici purtând haină militară până la adânci bătrâneţi. Încet – încet mirajul „meseriei plină de adrenalină” a început să dispară şi să facă loc frustrării, neputinţei de a evolua într-o direcţie în care să se simtă împlinit: „Nu puteam să fac niciun curs, pentru că meseria nu-mi permitea să-mi iau mai mult de o lună concediu”. Perioada a coincis cu celebrele tăieri salariale cu 25% şi iminenţa disponibilizărilor masive care s-au făcut în sistemul bugetar. „Am zis că eu plec singur, nu aştept să fiu dat afară. Dormeam cu demisia la cap. Toţi mă credeau nebun”, pentru că renunţam atât de uşor la un job râvnit de mulţi, destul de bine plătit şi stabil.
Nici superiorii nu i-au acceptat, din prima, demisia. Cel mai greu a fost ca părinţii să-i înţeleagă alegerea, mai ales că financiar Cătălin o ducea foarte bine cu cele două joburi. Era, ceea ce numesc unii, realizat profesional. „Toată lumea mă întreba unde plec” şi ca să pară că decizia este bine motivată a început să spună că este aşteptat la un salon din Anglia, „ca să pară că plec cu rost”.
Academia Sassoon: „m-am gândit că dacă tot ţintesc, să ţintesc cât mai sus!”, un vis - realitate
Între timp, a reuşit să se specializeze şi în frizerie, să obţină o diplomă în domeniu, dar atât, pentru că nu a învăţat nimic nou. Lucrurile s-au suprapus şi l-au determinat să ia decizia vieţii sale. Auzise încă din România de o academie foarte „cool”, din Marea Britanie, una dintre cele mai vechi din Europa şi: „m-am gândit că dacă tot ţintesc, să ţintesc cât mai sus!”. L-a trezit la realitate costul exagerat al cursurilor – „cât o garsonieră de la noi, pe vremea aceea” – 18.000 de lire sterline. Şi acum i se par „exagerat de mulţi bani”.
„Am ajuns pe insulă, mi-am dat foc la barcă, înapoi nu mă mai întorc”
Cu toate acestea, decizia era luată. A plecat în Marea Britanie unde, la recomandarea unei prietene, a ajuns rapid într-un salon. Numai că realitatea a fost ca un duş rece, l-a trezit rapid: „era cu totul altceva decât ceea ce îmi imaginasem eu. Dar mi-am zis: am ajuns pe insulă, mi-am dat foc la barcă, înapoi nu mă mai întorc!”
În primul salon a stat doar două zile, dezamăgit de sistemul de plată: „dacă se putea să munceşti pe gratis...”. La al doilea a stat o lună, insuficient ca să-şi facă o clientelă a sa. Din salon în salon, căuta fără sorţi de izbândă atmosfera de acasă. A regăsit-o după 3 – 4 luni în salonul unui italian. Aici a rezistat cel mai mult – o jumătate de an, dar naveta până la serviciu şi faptul că trebuia să facă rabat de la calitate în favoarea cantităţii, l-au determinat ca după 9 luni de când a ajuns în Anglia să-şi deschidă propriul salon.
Propriul salon, TERRY - STYLE, după 9 luni de încercări în Londra
Se întâmpla în 2012 „exact în perioada Jocurilor Olimpice”, ceea ce l-a marcat: „La câteva zile de la deschidere au trecut cu torţa olimpică chiar prin faţa salonului. Ce special mă simţeam atunci!”.
Numele salonului, Terry - Style, vine de la porecla sa şi tot cu el şi-a botezat şi primul copil: Terry. Încet- încet şi-a construit propriul brand, la început muncind aproape pe gratis, dar fără să renunţe la principiul său de bază: „Calitatea înainte de orice!”. Şi-a clădit şi o echipă şi abia după patru ani de muncă şi-a permis să facă şi şcoala mult visată: Sassoon Academy.
Amenajare după o concepţie proprie: „am pierdut foarte mult, dar am câştigat experienţă”
„Anul acesta, am reuşit să pun în practică viziunea conceptului meu, în designul de interior al salonului, pe româneşte mi-am amenajat spaţiul aşa cum mi-am închipuit eu că trebuie să arate. Încă mai am de lucrat la detalii, dar în mare este gata”. L-a amenajat în spaţiul unei foste cafenele, pe care l-a închiriat ca rezervă, alături de un altul în care îşi desfăşura activitatea, iar temerile sale s-au adeverit rapid. „Am refăcut un stil de salon pe care nu am putut să mi-l permit ca timp şi spaţiu, până acum. Am pierdut foarte mulţi bani, dar am câştigat foarte multă experienţă”.
„Vreau să fondez o şcoală de hairdressing şi haircut în Anglia şi poate şi în România”
A început să-şi clădească fericirea pas cu pas, într-un ritm pe care îl consideră mult prea lent, dar despre care a înţeles că este mult mai sigur. Şi pentru că fericirea nu poate să fie totală dacă nu este împărtăşită, următorul pas, pe agenda lui de visuri, este de a-şi deschide şi o şcoală, în care să-i înveţe şi pe alţii ce ştie el. „Vreau să o fondez aici, poate pe viitor voi deschide o filială şi în România. Deocamdată, sunt foarte mulţumit de sistemul actual. Mi-e frică să vin în România, din mai multe motive”.
În plus, acum şi familia îi solicită mai mult prezenţa, având doi copii mici, unul de 3 ani şi altul de doar 9 luni. „M-aş întoarce în România doar dacă sistemul ar fi mai relaxat. Am înţeles că nu-mi dă nimic, dar măcar să mă lase în pace să-mi dezvolt bussinesul! Deocamdată, mi-e bine aici!”, mai spune Cătălin, alias Terry.
Clientela Terry-Style este în majoritate formată din români – 60% şi restul alte naţionalităţi. „Britanicii sunt foarte deschişi, sunt reţinuţi până ajung să te cunoască. Nouă, românilor, în general, ni s-a făcut o reclamă foarte proastă ca est-europeni. Eu am prieteni britanici şi pot spune despre ei că sunt nişte oameni loiali. Nu le place noul, schimbarea...”, ne-a mai mărturisit Cătălin.
„Terry - Style Salon este locul unde creativitatea, distracţia şi arta coexistă”
Pe YouTube şi Facebook şi-a postat povestea pe scurt, o poveste pe care vă invităm să o vizionaţi şi care spune cam aşa: „Motto-ul meu, în acest moment, este „Zâmbet, dans şi stil”. Terry - Style Salon este locul unde creativitatea, distracţia şi arta coexistă. Prietenii obişnuiau să-mi spună Terry şi am rămas cu numele acesta, deşi numele meu este Cătălin. Numele unuia dintre băieţii mei este însă Terry. Vine pe la salon în fiecare zi. Poate cândva va fi stilist. M-am apucat de frizerie când aveam 15 ani şi după câţiva ani m-am înrolat ca pompier în România. Timp de 4 ani le-am făcut pe amândouă şi nu eram fericit. Nu mă vedeam ca pompier pe termen lung, aşa că m-am decis să-mi urmez chemarea. Mi-am făcut documentarea despre lumea hairdress-ingului şi aşa am dat peste Sassoon. Am găsit academia, le-am aflat istoria şi am fost impresionat. Am ales să mă mut la Londra, să studiez cu ei, dar mi-am dat seama că nu-mi permit acest lucru. Am început să lucrez în primul, al doilea, al treilea salon, dar nu am reuşit să găsesc un loc în care să fiu eu însumi, aşa că am decis să-mi înfiinţez propriul salon. Am pornit singur: eu, foarfeca, maşina de tuns şi două pieptene. Acum suntem şase cu mine, echipă faină, oameni minunaţi. Clienţii noştri revin, în primul rând, pentru calitate, apoi pentru atmosferă, ne distrăm bine la salon, dar şi pentru stilul original. A trebuit să muncesc 4 ani să-mi permit să studiez la Academia Sassoon. Am obţinut nivelul 3. Cu ei m-am schimbat total. Chiar simt că am luat cea mai bună decizie pentru a-mi îmbunătăţi calea aleasă. Cel mai mare vis al meu este ca într-o zi să am propria şcoală. Cred că fericirea vine din a împărţi cu alţii. Odată ce transmiţi mai departe ce ai realizat înseamnă că ţi-ai atins ţinta!”.
Se încarcă comentariile...
