FOTO Sala de un milion de euro a Consiliului Judeţean Vâlcea, inaugurată pe acorduri de muzică populară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 300 de persoane au participat la inagurarea sălii de festivităţi a Consiliului Judeţean Vâlcea. Pentru reabilitarea sălii s-a investit un milion de euro, fonduri de la bugetul judeţului. Inaugurarea a avut loc pe acorduri de muzică populară.

Sala de festivităţi a fost construită în urmă cu aproape cinci decenii. Din lipsă de fonduri, lucrările de reabilitare au început în 2010 şi s-au finalizat abia în februarie 2014. Sala are o capacitate de peste 350 de locuri şi este dotată cu sistem de proiecţie 3D.

“Sunt foarte bucuros că particip la un eveniment deosebit de important. Sala administrativ-culturală deţine un loc aparte în portofoliul nostru de investiţii datorită soluţiilor tehnice şi arhitecurale moderne, dar şi prin diversitatea de mijloace pentru utilizarea acestui obiectiv. Am considerat că o asemenea sală poate să fie şi cinema 3 D”, a spus Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea. 

Cele câteva sute de persoane prezente la eveniment au avut parte de un spectacol de muzică populară de câteva ore.  Printre cei care au urcat pe scenă s-a numărat primarul comunei Amărăşti, Constantin Drăghici, şi cunoscutul interpret Constantin Enceanu. 

De la eveniment nu au lipsit reprezentanţii Bisericii, primari şi parlamentari, dar şi foşti consilieri judeţeni. De-a lungul timpului, investiţia a generat numeroase controverse, mulţi dintre aleşii judeţeni considerând că lucrările de reabilitare sunt mult prea costisitoare pentru posibilităţile financiare ale CJ. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite