Traseişti politici, inculpaţi, sportivi, profesori şi directori de hotel, în luptă pentru primăriile din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Primăriei Ploieşti Foto Glasul Ploieştean
Sediul Primăriei Ploieşti Foto Glasul Ploieştean

Cu două luni înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile locale, cele două forţe politice, PNL şi PSD, nu au definitivat lista candidaţilor pentru funcţiile de primari de oraşe din Prahova. Singura certitudine, confirmată public, este că liberalii merg pe mâna unui fost membru ALDE pentru Primăria Ploieştiului, Andrei Volosevici.

Candidaţii pentru funcţia de primar al Ploieştiului

Sunt negocieri în toi la nivelul judeţului Prahova în ceea ce priveşte candidaţii pentru primăriile de oraşe şi municipii. Cea mai mare surpriză vine din partea PNL, care a anunţat, la începutul lunii februarie, că nu îl mai susţine pe actualul primar Adrian Dobre pentru o candidatură la funcţia de primar al Ploieştiului.

Aşa cum am precizat anterior, Andrei Volosevici, fost membru ALDE, va reprezenta liberalii la alegerile locale pentru Primăria Ploieşti.

Andrei Volosevici nu are neapărat o imagine curată, dat fiind că este inculpat într-un dosar DNA, dar în sondaje figurează pe primul loc în preferinţele ploieştenilor.

Volosevici, de profesie avocat, a mai fost primar al Ploieştiului în mandatul 2008-2012 din partea PDL, pentru ca din 2012 să fie ales senator, din partea aceleiaşi formaţiuni politice. Doi ani mai târziu se înscrie în PMP, pentru ca la scurt timp să părăsească şi acest partid, rămânând senator independent. În 2015, s-a afiliat grupului PNL, iar la finalul anului 2016, Volosevici a anunţat că s-a înscris în ALDE şi a candidat, fără succes, pentru un mandat de deputat pe lista acestui partid.

După ce a pierdut alegerile parlamentare din 2016, Volosevici nu a mai fost o figură prezentă în viaţa politică judeţeană. Retragerea lui a conicis cu o anchetă a DNA Ploieşti şi trimiterea sa în judecată într-un dosar privind finanţarea cu bani de la bugetul local a echipei de fotbal FC Petrolul, în care a fost acuzat de abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Fostul senator a fost însă achitat de instanţa de fond în noiembrie 2019. Recursul, înaintat de DNA, dar şi de Primăria Ploieşti, se judecă în prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

PSD aşteaptă rezultatul sondajului

PSD, cealaltă formaţiune politică de forţă din Prahova, nu a anunţat, deocamdată, cu cine va intra în cursa pentru fotoliul de primar al Ploieştiului.

De altfel, există aceeaşi incertitudine privind candidaţii social-democraţi la primăriile din celealte oraşe ale judeţului Prahova. Liderii social-democraţi susţin că aşteaptă rezultatul unui sondaj în urma căruia vor decide atât candidatul pentru Primăria Ploieşti, cât şi pentru restul judeţului.

Totuşi în lumea politică locală sunt vehiculate două nume pentru candidatura la cea mai importantă primărie din Prahova. Este vorba despre Cristian Ganea, actualul viceprimar al Ploieştiului, şi senatorul Ştefan Radu Oprea, fostul ministru pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat în Guvernul Dăncilă.

Surse din rândul PSD Prahova au precizat că, dintre localităţile importante, doar la Sinaia este decis candidatul la primărie. Este vorba despre Pavel Giorgini, care vine din industria hotelieră. Acesta se va înfrunta însă cu liberalul Vlad Oprea, primarul staţiunii montante din anul 2004, cu mari şanse să câştige din nou alegerile locale.

Pro România nu-l vrea pe Savin 

Pro România, partidul condus de fostul premier Victor Ponta, este destul de activ în Prahova, în ciuda faptului că nimeni nu ştie cine este oficial liderul acestei formaţiuni politice la nivel judeţean. Există voci care susţin că de alegerile locale din Prahova se ocupă Iulian Bădescu, fost primar al Ploieştiului, trimis în judecată în două dosare ale DNA.

Recent, senatorul Emanoil Savin, proaspăt demisionat din PSD, a anunţat că el va fi candidatul Pro România pentru Primăria Ploieşti. Se pare totuşi că Savin nu a primit OK-ul din partea lui Victor Ponta, aşa că Pro România va merge în alegerile locale, cel mai probabil, susţinând candidaţii PSD. Totuşi, există tot mai multe zvonuri care o indică pe fosta gimnastă Corina Ungureanu drept candidat al Pro România pentru Primăria Ploieşti. Ea este membru al acestui partid din mai 2019. Ungureanu a cochetat de-a lungul timpului cu administraţia publică,  ocupând pentru o perioadă funcţia de consilier al primarului Iulian Bădescu.

Alianţa 2020 merge pe mâna PLUS

Alianţa USR şi Plus, activă la nivel de Bucureşti, este aproape absentă în Prahova. Liderii celor două partide nu sunt figuri cunoscute, iar activitatea lor politică nu s-a făcut remarcată până acum. Totuşi, la Ploieşti alianţa USR - PLUS a stabilit candidatul pentru alegerile locale. Este vorba despre reprezentantul PLUS, Răzvan Enescu, un tânăr antreprenor, arhitect de profesie. Şi la Câmpina alianţa va merge tot pe mâna reprezentantului PLUS, Cătălin Florescu, aflat la prima experienţă politică. Este absolvent de Politehnică şi ASE şi predă cursuri de matematică elevilor de gimnaziu în mediul online.

Cine candidează la Primăria Câmpina

La Câmpina, cel de-al doilea municipiu al judeţului Prahova, nici PNL şi nici PSD nu au anunţat candidaţii pentru alegerile locale. Sunt zvonuri  deocamdată, dar nimic nu a fost confirmat oficial de conducerea judeţeană a formaţiunilor politice. Filiala PSD Câmpina trece printr-un moment de criză, după ce preşedintele Mihaela Voicilă a demisionat, dat fiind rezultatul slab obţinut la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. Filiala locală nu are conducere deocamdată şi nici un candidat stabilit pentru primăria Câmpina.

Liderii PSD Prahova ar fi dorit ca partidul să fie reprezentat la locale de medicul Călin Tiu, managerul Spitalului Municipal, dar invitaţia nu s-a concretizat. Se poartă în continuare negocieri, dar persoanele ofertate până acum de la judeţ nu au agreat propunerea. Interesant este că deja în judeţ au apărut afişe electorale, însă doar cu preşedintele PSD Prahova, Bogdan Toader, care candidează pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. Pe afişele electorale nu apare însă şi sigla PSD.

Nici liberalii nu au hotărât încă numele candidatului care va intra în cursa pentru funcţia de primar al municipiului Câmpina. În prezent, primăria este condusă de Horia Tiseanu, membru PNL, aflat la al patrulea mandat de primar. Tiseanu intenţionează să candideze din nou pentru al cincilea mandat, însă candidatura sa nu a fost, deocamdată, confirmată oficial, aşa cum s-a întâmplat de exemplu în cazul lui Andrei Volosevici. Horia Tiseanu este şi el inculpat într-un dosar DNA, iar dosarul său se află încă în faza de judecată la Tribunalul Prahova, cu slabe şanse ca instanţa să se pronunţe până la începerea campaniei electorale.

Alin Moldoveanu, actualul primar al comunei Poiana Câmpina, este dat ca posibil candidat al liberalilor la Primăria Câmpina, dar nici această informaţie nu a fost confirmată de liderii PNL Prahova. Moldoveanu are şi el probleme penale. A fost condamnat de o instanţă din Tulecea la închisoare cu suspendare într-un dosar în care a fost acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare. Dosarul în care Moldoveanu a fost condamnat nu are legătură cu administraţia publică, ci a pornit de la un incident în trafic.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite