Suspiciuni de angajări pe mită la Maternitatea din Ploieşti. Asistentele audiate la Parchet s-au întors la serviciu

Suspiciuni de angajări pe mită la Maternitatea din Ploieşti.
Asistentele audiate la Parchet s-au întors la serviciu

Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploieşti FOTO Arhivă

Două asistente medicale, angajate al Spitalului de Obstetrigă Ginecologie (Maternitate) Ploieşti, au fost audiate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova într-un dosar de dare şi luare de mită.

Ştiri pe aceeaşi temă

Împreună cu cele două cadre medicale a fost audiat şi directorul financiar contabil al spitalului.

Procurorii ploieşteni fac cercetări într-un dosar de corupţie privind mai multe angajări în spital care au avut loc în perioada pandemiei, dar sunt verificate şi achiziţii de echipamente medicale suspecte.

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, cele două asistente au fost chemate să dea declaraţii, la sfârşitul săptămânii trecute, direct din gardă. Sunt suspiciuni cu privire la modul în care spitalul a făcut angajări în acest an, dar nu este clar deocamdată ce calitate au cadrele medicale în această anchetă.

Aceleaşi surse au precizat că şi un reprezentant al conducerii spitalului este vizat de cercetările procurorilor în acest dosar. Se pare că ar fi vorba despre directorul financiar contabil, angajat în spital în urmă cu doi ani.

„A cerut o zi de concediu”

Contactat telefonic, Gheorghe Alexandru, managerul Maternităţii din Ploieşti, a confirmat că două dintre asistentele spitalului au fost cehemate la audieri „direct din gardă”. Cât despre directorul contabil al spitalului, Alexandru a precizat că nu ştie care este implicarea lui în acest dosar, dar a solicitat o zi liberă la finalul săptămânii trecute.

„Nu pot să vă spun decât faptul că joi nu s-a prezentat la serviciu şi a cerut o zi de concediu”, a explicat managerul unităţii medicale.

Managerul spitalului a precizat, pentru „Adevărul”, că anchetatorii au venit la sediul spitalului şi au solicitat documente care au legătură cu contractele de achiziţii de echipamente medicale făcute de Maternitate în perioada 2017 şi până în prezent,  dar şi documentele care vizează angajările făcute de spital în vara acestui an.

Ancheta procurorilor a pornit de la un denunţ, potrivit unor surse, în care era reclamat faptul că angajările în spital, la nivel de cadre medicale medii, se făcea „pe şpagă”.  Aceleaşi surse au precizat că un post de asistentă medicală în cea mai mare maternitate din judeţ s-ar fi obţinut contra unor sume cuprinse între 500 şi 1.000 de euro.

Managerul spitalului aflat acum în atenţia procurorilor a declarat că, luni dimineaţă, cele două asistente chemate la Parchet, dar şi directorul contabil s-au întors la serviciu.

Pe aceeaşi temă:

Medici şi asistente, falsificatori de dosare de pensii de boală. Au fost daţi de gol la o pomană

Medicii Spitalului Judeţean din Suceava, ofensaţi de campania antişpagă: „Nu ar fi momentul să aruncăm la gunoi hârtiile de pe uşi, cu mita şi corupţia?“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările