Primăria Urlaţi amendată de Garda de mediu pentru că a ”dosit deşeuri” acoperindu-le cu pământ

Primăria Urlaţi amendată de Garda de mediu pentru că a ”dosit
deşeuri” acoperindu-le cu pământ

Deşeuri depozitate haotic la Urlaţi FOTO Facebook/Octavian Berceanu

Primăria Urlaţi a fost amendată cu  50.000 de lei de către comisarii de mediu în urma unui control al preşedintelui Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, care a acuzat administraţia locală că "doseşte deşeuri", acoperindu-le cu pământ.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acesta a postat pe pagina sa de Facebook mai multe filmări video cu dezastrul ecologic surprins în timpul controlului.

Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Prahova, comisarii au continuat verificărila la Urlaţi, în zilele de 30 şi 31 mai, unde au constatat pe malul stâng al râului Cricovul Sărat deşeuri de toate tipurile abandonate. Potrivit sursei citate cele mai multe erau deşeuri menajere, din construcţii-demolări, acoperite cu pământ şi nisip.

"Astfel, pentru neconformităţile constatate, Primăriei localităţii Urlaţi i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 50.000 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2005 privind protecţia mediului şi salubrizarea zonei, cu eliminarea deşeurilor către societăţi autorizate şi respectarea prevederilor legale", precizează sursa citată.

În data de 29 mai, Preşedintele GNM a postat pe pagina sa de Facebook filmări făcute în timpul unui control neanunţat la Urlaţi, acuzând primăria că "doseşte deşeurile în lunca râului şi apoi le astupă cu pământ".

"Urlaţi, judeţul Prahova.  Primăria Urlaţi a încercat să dosească, adică să acopere cu pământ o groapă ilegală, situată în lunca râului Cricovul Sărat. Staţia de transfer deşeuri se află la 300 de metri, fiind cea mai apropiată construcţie de groapa ilegală", scria Berceanu, la acel moment, pe pagina sa de socializare.

De asemenea, el a postat filmări de la staţia de transfer deşeuri din localitate.

”Suntem pe o staţie de transfer a gunoiului menajer. Către gârlă, către pânza freatică, către cer se scurge levigatul din acest gunoi abandonat aici de nu ştiu cât timp. E gunoi amestecat cât vedeţi cu ochii, lângă localitate. 

Pute şi va mirosi din ce în ce mai tare cu primele ploi, care au şi fost deja, şi cu căldura care urmează să smulgă din duhoarea din acest gunoi adunat aici. 

La trei sute de metri în faţă este Cricovul Sărat unde avem o groapă de gunoi ilegală pe care primăria în viteză încearcă să o astupe”, comenta Octavian Berceanu pe filmarea video postată pe Facebook.

Ulterior, el a postat şi filmări de la staţia de transfer deşeuri de la Drăgăneşti, situaţia depistată fiind similară celei de la Urlaţi.

Citeşte şi:

Craniu uman, găsit în interiorul incineratorului de deşeuri medicale care a explodat miercuri în Prahova

Arde în continuare incineratorul de deşeuri periculoase din Prahova. Norul de fum ameninţă Capitala

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările