FOTO Prahovenii morţi în Algeria au fost înmormântaţi. „Am suferit şi ne-am stins împreună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihail Bucur (40 de ani) a fost înmormântat la Ploieşti. FOTO Dana Mihai
Mihail Bucur (40 de ani) a fost înmormântat la Ploieşti. FOTO Dana Mihai

Mihail Marius Bucur (40 de ani) şi Ionuţ Tiberiu Costache (36 de ani), inginerii prahoveni morţi în incidentul terorist din Algeria, au fost înmormântaţi, joi, la Ploieşti şi la Bărcăneşti. „Am suferit şi ne-am stins împreună“, scria pe coroana funerară trimisă de familia lui Tiberiu Costache la biserica unde a fost depus trupul lui Mihail Bucur.

Sute de oameni au fost alături, joi, de familiile celor doi bărbaţi morţi săptămâna trecută în tragicul atentat din complexul de exploatare a gazelor de lângă oraşul algerian In Amenas.

Colegi, rude, vecini, prieteni, toţi au vrut să prezinte un ultim omagiu prahovenilor căzuţi victime departe de ţară, într-un război care, cel puţin în teorie, nu îi privea, dar care a lăsat răni adânci în familiile din România – două soţii văduve, în floarea vârstei, şi patru copii orfani.

La ceremonii au venit şi cei doi supravieţuitori din complexul unde lucrau cei 5 angajaţi români, Liviu Floria din Piteşti şi George Iachim, din Constanţa. Bărbaţii au luat parte la ambele sluje religioase, din Ploieşti şi din Bărcăneşti. Îndureraţi, aceştia au considerat că orice cuvânt este de prisos şi au părăsit, vădit afectaţi, ceremoniile funerare.

La biserica unde a fost depus trupul lui Mihai Bucur, Sfântul Pantelimon din Ploieşti, sute de coroane şi braţe întregi de flori stăteau mărturie omagiului pe care foarte mulţi oameni, de la rude, până la foşti colegi şi colaboratori, au ţinut să-l aducă unui profesionist desăvârşit şi unui om de o conduită fără cusur.

Preşedintele României, Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, Ministerul Afacerilor Externe, dar şi autorităţile locale au trimis, în ambele localităţi, coroane de flori.

La biserica din Ploieşti unde s-a oficiat slujba lui Mihail Bucur, pe o coroană, venită din partea familiei Costache, din Bărcăneşti, scria „Am suferit şi ne-am stins împreună. Colegul tău, Tiberiu Costache“, un mesaj emoţionant care făcea o punte invizibilă între cele două localităţi care trăiesc, de câteva zile, o tragedie nesfârşită.

Deşi se mutase de câţiva ani la Plopu, o localitate aflată la câţiva kilometri de Ploieşti, sicriul cu trupul lui Mihail Bucur a fost înhumat la cimitirul Viişoara din Ploieşti.

Inginer în construcţii civile, Mihail Bucur a rămas orfan de mic şi a fost crescut de surori. Cu toate acestea, firea ambiţioasă l-a făcut să treacă peste toate obstacolele, să-şi clădească o carieră de succes şi o familie foarte frumoasă. A devenit un profesionist extrem de căutat şi a lucrat peste 10 ani în străinătate, în SUA, Kuweit, Emiratele Arabe Unite şi, din septembrie, în Algeria. A lăsat, la rândul lui, orfani, doi copii, de 3 şi 12 ani.

Tiberiu Ionuţ Costache a fost plâns de toată comuna Bărcăneşti, localitate în care îşi contruia o casă din banii munciţi afară şi unde a şi fost înmormântat. Tiberiu Costache avea un copil de 4 ani, iar un al doilea este pe drum.

Zilele trecute, familiile au cerut deschiderea unei anchete pentru lămurirea circumstanţelor în care au murit, în Algeria, cei doi bărbaţi. Autopsiile realizate în România indică faptul că aceştia au fost victimele unei explozii, dar nu se ştie nimic despre împrejurările în care aceştia au fost ucişi, din cauza refuzului de colaborare şi transmitere de informaţii de către autorităţile algeriene. 
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite