Ploieşti: Trafic de coşmar în municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că mulţi dintre ploieşteni ies la cumpărături, circulaţia se desfăşoară foarte greu, mai ales în apropierea complexelor comerciale

În apropeierea complexelor comerciale situate în zonele de Nord şi Sud, dar şi la Halele Centrale, pe Strada Take Ionescu şi pe centura de Est, în zona în care sunt amplasate cele mai multe supermarketuri, circualţie rutieră se desfăşoară foarte greu.

Maşinile din trafic formează cozi pe câţiva kilometri, iar şoferii merg bară la bară, mai ales că asfaltul carosabilului este ud sau este acoperit cu polei şi zăpadă. În aceste condiţii, în intersecţiile nesemaforizate sunt ambuteiaje, şoferii fiind nevoiţi să petreacă minute bune pentru a reuşi să vireze spre anumite străzi.

„Au fost trimişi în teren 10 agenţi de circulaţie şi doi ofiţeri, care vor fluidiza traficul rutier, însă ne aşteptăm ca şi mâine să se circule la fel de greu, astfel că în zonele cele mai aglomerate vor fi trimise echipaje de poliţie", ne-a declarat comisarul şef Ştefan Crivăţ, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Prahova.

Pentru a evita minutele de aşteptare, dar şi nervii unui drum mai lung decât de obicei, ploieştenii sunt sfătuiţi să călătorească cu mijoacele de transpot în comun sau pe jos.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite