Ploieşti: Părinţii preferă chinezismele pentru că sunt mai ieftine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Părinţii preferă chinezismele pentru că sunt mai ieftine
Ploieşti: Părinţii preferă chinezismele pentru că sunt mai ieftine

Uniformele pentru cei mici costă 3 lei bucata, iar părinţii trebuie să cumpere cel puţin două pentru a avea de schimb.

Costurile pentru ţinerea unui copil la grădiniţă depăşesc de multe ori posibilităţile materiale ale părinţilor. De la îmbrăcămintea pe care trebuie să i-o cumpere micuţului oadată cu începerea unui nou an şcolar şi până la rechizitele şi produsele de întreţinere, costurile depăşesc lejer câteva milioane de lei. Din această cauză, mulţi părinţi renunţă la calitate în favoarea preţului redus.

“Părinţii vin să le cumpere haine celor mici pentru grădiniţă, iar eu îi sfătuiesc să cumpere lucruri produse la noi în ţară pentru că sunt din bumbac şi au o calitate superioară. Însă datorită preţului mai mic, mulţi preferă chinezismele”, ne-a spus doamna Nuţi, vânzătoare la un magazin de îmbrăcăminte pentru copii din zona de nord a Ploieştiului.

 “Preţurile articolelor de îmbrăcăminte sunt foarte scumpe pentru cei mici. Numai pe îmbrăcăminte va trebui să cheltuiesc vreo 2-3 milioane. Fetiţa mea o să înceapă grădiniţa pe 1 octombrie şi încă nu am luat tot ce îi trebuie”, ne-a spus Raluca.
Mulţi dintre copiii care merg la grădiniţele ploieştene au uniformă, însă sunt şi grădiniţe ai căror părinţi nu au fost de acord cu acestea. Un şorţuleţ costă aproximativ 30 de lei, iar părinţii trebuie să cumpere minimum două şorţuleţe pentru a avea de schimb.

Preţuri de adult la îmbrăcămintea pentru copii
Însă nici ceilalţi părinţi nu scapă mai ieftin pentru că hainele pentru cei mici au aceleaşi preţuri ca şi pentru o persoană adultă. Bluziţele costă 10 lei, pantalonaşii 18 lei, pijamalele 14 lei, maieuţele 5 lei, pulovăraşele 24 lei, fustele din raiat 26 de lei, treningurile 30 lei, iar o pereche de blugi 32 de lei.

Şi în ceea ce priveşte încălţămintea, o pereche de pantofi din înlocuitor costă aproximativ 25 de lei, iar de adidaşi 20 de lei. Pentru produsele din piele, preţurile cresc de câteva ori, acestea depăşind 70-80 lei. “O să îi cumpă băiatului o pereche de adidaşi din înlocuitor pentru că din piele nu îmi permit”, ne-a spus o altă mămică.

Paznic pe timp de noapte
În afară de cheltuielile cu îmbrăcămintea, părinţii trebuie să mai cumpere şi rechizite, caiete speciale, dar şi produse cum ar fi hârtie igienică, şerveţele de bucătărie şi săpun. Din cauza unor incidente care s-au petrecut în cursul anului şcolar trecut, multe grădiniţe vor avea paznic şi pe timpul nopţii, pentru care părinţii trebuie să plătească 5 lei pe lună.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite