Percheziţii în Prahova într-un dosar cu un prejudiciu consistent din evaziune şi spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Percheziţiile de amploare se desfăşoară în Prahova, dar şi în alte trei judeţe. FOTO Adevărul
Percheziţiile de amploare se desfăşoară în Prahova, dar şi în alte trei judeţe. FOTO Adevărul

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu aproximativ 60 de poliţişti de investigare a criminalităţii economice, efectuează miercuri 32 de percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de natură economică într-un dosar cu un prejudiciu consistent

UPDATE

Cinci persoane au fost reţinute miercuri seară în urma percheziţiilor desfăşurate de poliţiştii ploieşteni sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.


Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, efectuează miercuri 32 de percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti şi din judeţele Prahova, Bihor şi Mureş, acţiunea vizând un grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor.

Urmare a sesizării Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor s-a stabilit că prin intermediul a 22 de societăţi comerciale, suspecţii au creat circuite comerciale fictive, având drept scop sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, în vederea obţinerii unor beneficii materiale substanţiale.

În baza facturilor fictive de achiziţii emise de firmele „fantomă”, administrate de către suspecţi, a fost dedus în mod nelegal TVA şi s-ar fi sustras de la plata impozitului pe profit, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de aproximativ 31,4 milioane de lei. De asemenea, sumele de bani care au făcut obiectul acestui circuit financiar nelegal şi care constituie produsul infracţiunii de spălare a banilor sunt în valoare de peste 97,3 milioane de lei.

În vederea recuperării prejudiciului sunt în curs de derulare procedurile de aplicare a sechestrului asigurator pe mai multe bunuri imobile.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor.

Vă mai recomandăm

Inspectorul vamal din Prahova acuzat că a primit bani pentru favorizarea unei firme, reţinut de procurorii DNA

Raul Petrescu, unul dintre viceprimarii Ploieştiului, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru corupţie
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite