O ploieșteancă și-a dat furat telefonul, pentru a primi un altul de la societatea de asigurări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia riscă dosar penal pentru fals în declarații. Foto Adevărul
Femeia riscă dosar penal pentru fals în declarații. Foto Adevărul

O femeie s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Ploieşti şi a reclamat faptul că în timp ce se afla într-un autobuz, i-a fost sutras telefonul mobil de către persoane necunoscute. În realitate, acesta era pierdut.

Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au stabilit că de fapt, reclamanta dăduse telefonul respectiv fratelui său, care l-a pierdut în cursul lunii iunie.

Întrucât telefonul era asigurat la o societate colaboratoare cu un operator de telefonie mobilă, reclamanta a sesizat furtul acestuia, ulterior primind de la societatea respectivă un alt telefon.

Având în vedere materialul probator administrat, faţă de femeie a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii şi înşelăciune.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite