Dispariţia misterioasă din Azuga. Andrei a fost găsit mort, deşi era un cunoscător al muntelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Cornel Crivăţ FOTO IJP Prahova
Andrei Cornel Crivăţ FOTO IJP Prahova

Trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 39 de ani dispărut pe munte a fost găsit luni seară după mai multe căutări ale jandarmilor montani şi ale salvamontiştilor.

UPDATE: „Din nefericire, trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit în zona Limbăşelu. Din primele cercetări, există indicii conform căruia bărbatul ar fi fost atacat de un animal sălbatic, cel mai probabil un urs. Trupul neînsufleţit va fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.”, a transmis Poliţia, luni seară.


Cornel Alexandru Crivăţ este un om al muntelui, sportiv, alergător şi un bun cunoscător al traseelor montane. Apropiaţii se tem că ar fi putut fi atacat de animalele sălbatice.

Alexandru Crivăţ s-a despărţit de tatăl său, duminică 11 aprilie, în jurul orelor 14.00. Bărbatul a anunţat că merge să alerge pe munte. Făcea asta frecvent, astfel că plecarea sa nu a îngrijorat pe nimeni din familie, într-o primă fază. Abia spre seară când bărbatul nu a maid at niciun semn de viaţă, rudele au început să se îngrijoreze. Luni dimineaţă au anunţat Poliţia Azuga, iar acum mai multe echipe de salvatori montani, jandarmi şi civili sunt pe traseele din munţii Baiului în căutarea lui Andrei.

Cei care îl cunosc spun despre el că poate alerga zeci de kilometri pe munte, în orice condiţii, fiind un foarte bun atlet, foarte bine antrenat. Îşi petrecea foarte mult timp în pădure şi cunoaşte în amănunt traseele. Oamenii se tem că tânărul ar fi putut fi atacat de un animal sălbatic. În zona unde a plecat să alerge semnalul de telefonie este în cele mai multe locuri inexistent, dar chiar şi aşa, dacă ar fi avut nevoie de ajutor, putea suna la 112, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

Semnalmente: înălţime aproximativ 1,70 m, greutate aproximativ 70 kg, chelie, ochii căprui, sprâncene arcuite şi groase, faţă ovală.

La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcat cu o geacă de camuflaj, o pereche de pantaloni închişi la culoare şi capul acoperit cu căciulă de culoare deschisă.

Persoanele care deţin informaţii ce pot conduce la găsirea persoanei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite