Fenomenul „decreţeilor“. Proiectul „Omului nou“, transformarea femeilor într-o statistică de mame cu sexualitate controlată, mutilate sau moarte

Mama perfectă în accepţiunea regimului trebuia să aibă cel puţin patru copii. FOTO coperta Almanahul Femeia din 1985

Avorturi provocate cu fierturi otrăvitoare din leandru şi cozi de muşcată, cu fusul sau pana de gâscă, femei schilodite pe viaţă sau moarte în urma complicaţiilor, audieri la procuratură şi Securitate. Au fost doar câteva din efectele Decretului 770/1966, visul lui Ceauşescu de a crea „Omul nou“, o generaţie pur comunistă

Sexualitatea, elementul celui mai intim al vieţii umane, a devenit, după promulgarea decretului 770/1966, un bun al poporului, parte a visului politic grandoman, pro-natalist, al lui Ceauşescu de a crea „Omul nou“. Sexualitatea a fost supusă controlului de partid, iar decretul a pedepsit cu închisoarea femeile care îşi provocau „ilegal“ avort şi pe cei care le-ar fi venit în ajutor.

Decretul a prevăzut înfiinţarea de comisii şi noi responsabilităţi pentru ministere, oamenii legii, miliţie, medici, „turnători“, directori de fabrici sau de şcoli. Româncele din fabrici şi uzine au fost obligate la examene ginecologice periodice în scopul depistării gravidelor. Spre deosebire de toate celelalte ţări ale Europei, în România s-a interzis şi comercializarea mijloacele contraceptive. Aşa au apărut „Decreţeii“, aproape 2 milioane de copii, neaşteptaţi în familii şi nedoriţi.

Efectele decretului au fost resimţite direct de femeile care erau în plină sexualitate. Vorbesc despre sarcini şi avorturi scuturate de frisoane, căutând cu atenţie prin memorie, de parcă amintirile sunt palpabile şi le-ar putea provoca şi acum dureri fizice.

„Aşteptam menstruaţia lunară ca pe un dar de la Dumnezeu, o întârziere de o zi te dădea complet peste cap. Dacă apărea o sarcină, erai distrusă. Nu ştiai dacă vei mai fi vie după“, ne-a spus P.M., o ploieşteancă acum în vârstă de 53 de ani.

„Arăta ca o geacă de piele după ce se otrăvise cu leandru“

Întreruperile de sarcină se făceau deseori acasă, prin metode empirice. „Se făceau fierturi de leandru, din cozi de muşcată, se folosea pana de gâscă sau fusul. Nu erau niciodată sigure şi deseori mortale. Am avut o colegă care avea deja patru copii. Când a rămas însărcinată şi cu al cincilea a băut fiertură de leandru. A murit otrăvită şi îmi amintesc şi acum modul în care arăta. Din cauza otrăvii tot corpul i se înnegrise, semăna la propriu cu o geacă de piele. Copiii pe care îi avea acasă au fost luaţi la orfelinat“, mai spune P.M.

Cele care aveau mai multă experienţă îşi provocau avorturile cu sonde, dispozitive improvizate care făceau ravagii în uter. „Am avut o sarcină nedorită şi mi-am făcut singură avort cu sonda. S-a declanşat o hemoragie puternică şi am ajuns la spital. Am fost luată la procuratură şi audiată de securişti ore în şir. Nu am cedat la interogatorii, îmi amintesc că mă întrebau tot timpul cine mi-a făcut asta, să le dau nume de moaşe, de medici. Într-un final, m-au lăsat în pace. Nu au putut să scoată nimic de la mine“, ne-a povestit şi M.E., o altă ploieşteancă, nevoită să trăiască intervenţia partidului în viaţa sexuală.

„Majoritatea avorturilor clandestine se făceau la femei-vraci sau aşa-zise moaşe, fără pregătire medicală. Una dintre colegele mele născuse un prim copil, din păcate era mut, şi ultimul lucru pe care şi-l dorea era o altă sarcină. Dar s-a întâmplat şi a făcut un avort la o astfel de femeie, cine ştie pe unde, într-un mediu nesteril. A murit din cauza infecţiei şi a complicaţiilor. Septicemie, doar atât a scris pe fişa medicală“, ne-a mai spus M.E.

Închisoare pentru medici şi moaşe. Solidaritatea doctorilor cu femeile

Femeile care nu puteau rezista interogatoriilor dezvăluiau numele moaşelor şi medicilor care i-au ajutat. În anii ’70, o doctoriţă de la Maternitatea din Ploieşti a făcut închisoare pentru că a provocat un avort în urma căreia a murit o tânără, iar mai multe moaşe, de specialitate sau nu, au stat şi ele după gratii. Au fost, la rândul lor, victime, în statistica neagră a decretului 770/1966. O asistentă medicală de la fosta maternitate ploieşteană a murit după ce şi-a provocat un avort.

Poate şi din acest motiv, după 1980, la Ploieşti se crease o solidaritate între femei şi medici. „Te prezentai la maternitate, după ce vorbiseşi în prealabil cu medicul şi acuzai la internare o hemoragie. Doctorul îţi punea diagnosticul de endometrită hemoragică, te ţinea câteva ore sub observaţie şi dădea verdictul. Trebuia o intervenţie. În aceeaşi zi ţi se făcea un avort, disimulat sub o banală operaţiune medicală. La fel, femeile ajunse la urgenţe în cursul nopţii cu hemoragii provocate de avorturi, erau acoperite de medici care le puneau un alt diagnostic“, povesteşte P.M.

Pe coperta Almanahului Femeia era aproape întotdeauna o mamă cu cel puţin un copil - ediţie din 1985

„Cea mai bună prietenă te turna la Securitate“

În tot acest timp, periodic, în uzinele şi fabricile din Ploieşti femeile erau supuse unor controale ginecologice care să depisteze din timp sarcinile. „Eram ca la abator şi te chestionau minute întregi când a fost ultima menstruaţie, când a fost ultimul act sexual, de ce, cum. Era umilitor, erai o bucată de carne care trebuia să facă în continuu copii, dacă se putea“, spune P.M. despre examenele ginecologice care făceau parte din mecansimul de control al natalităţii.

Printre femeile din uzine erau infiltrate informatoare care dădeau raportul despre menstruaţiile colegelor şi posibile sarcini. „Chiar cea mai bună prietenă te putea turna la Securitate dacă afla că aştepţi un copil pe care nu ţi-l doreai şi de care vroiai să scapi cât mai repede. Te turna pentru avantaje, ceva de mâncare, o excursie, o funcţie“, povesteşte P.M.

Filme moralizatoare la televizor

„În 1977, când natalitatea stagna, rula mereu la televizor un film moralizator, despre o doctoriţă, fată de preot, care făcuse o întrerupere de sarcină în urma căreia murise o fată. Doctoriţa fusese închisă, iar mesajul, pentru femei şi medici deopotrivă, era acelaşi, uitaţi ce veţi păţi dacă veţi încerca să ocoliţi sistemul“, îşi aminteşte M.E.

Pentru că Decretul 770/1966 şi-a atins scopul doar la început. În 1967, numărul de naşteri s-a dublat aproape, de la 14,3 la mia de locuitori, în 1966, la 27,4. Efectul sociologic al decretului 770 s-a diminuat treptat, iar în 1983 s-a ajuns la aceeaşi cifră a natalităţii ca în 1966.

Stagnarea a fost posibilă cu preţul unor mutilări de viaţă şi al femeilor moarte după intervenţiile ilegale. Foarte rar, şi cu anticoncepţionale, interzise în farmacii, dar care erau procurate „de pe vapor“, via Occident, şi costau o avere, 2.500 de lei pentru un an, adică un salariu întreg. Femeile luau doar ce găseau, fără prescripţii medicale şi fără să ţină cont de efectele adverse.

Decretul 770/1966 a condus la statistici înspăimântătoare. Numărul deceselor datorate complicaţiilor survenite prin avorturi „ilegale“ menţionează, doar pentru anul 1989, o cifră de 1.193 de femei moarte. Pentru întreaga perioadă 1966-1989 s-a avansat numărul de 9.452 de femei decedate, dar, cu siguranţă, adevărul e şi mai cumplit. Pentru că pe fişele medicale, în multe dintre cazuri, la cauza decesului era consemnat doar un „blocaj renal“ sau „septicemie“.