Cum corectăm tulburările de limbaj ale copilului. Rârâiţii sunt simpatici, dar pot suferi mult din cauza pronunţiei greşite

Putem corecta acasă, prin joc, deficienţele de vorbire ale copilului            Foto: ADEVĂRUL

Apreciem cu toţii modul peltic de a vorbi al unui preşcolar, de multe ori chiar îl încurajăm să pronunţe cuvinte complicate doar pentru a satisface o plăcere persoanlă ca şi când acel copil ar avea menirea să distreze un adult, ba ajungem până acolo încât imităm intenţionat stilul bâlbit al micuţului fără să ne dăm seama cât de rău putem să-i facem.

Apreciem cu toţii modul peltic de a vorbi al unui preşcolar, de multe ori chiar îl încurajăm să pronunţe cuvinte complicate doar pentru a satisface o plăcere persoanlă ca şi când acel copil ar avea menirea să distreze un adult, ba ajungem până acolo încât imităm intenţionat stilul bâlbit al micuţului fără să ne dăm seama cât de rău putem să-i facem.

 Logopezii atrag atenţia că o astfel de atitutdine vis a vis de tulburările de pronunţie ale unui copil şi mai ales ignorarea lor sperând că acestea se vor corecta de la sine odată cu înaintarea în vârstă, vor produce efecte negative în viaţa adolescentului şi tânărului de mai târziu. Este important de ştiut că un defect de vorbire poate fi cauza dislexiei (tulburare de citit),  inhibiţiei în a vorbi în spaţiul public, inadaptării la vaiaţa socială şi chiar a declanşării unor adevărate drame în viaţa viiotrului adult.

 În condiţiile unei educaţii corecte, începând cu vârsta de trei ani copilul ar trebui să-şi însuşească toate sunetele limbii materne. Cu toate acestea, majoritatea studiilor de logopedie au arătat că nu sunt deloc rare cazurile în care şi copiii de vârstă mai mare, de şase - şapte ani, prezintă deficienţe de pronunţie. De aceea, până la vârsta de patru ani, nu sunt necesare exerciţii speciale de logopedie, ci doar modele corecte de vorbire, atât la grădiniţă, dar mai ales acasă.

 La această vârstă pronunţia greşită reprezintă o etapă fiziologică firească ce nu necesită ajutor specializat. Abia spre vârsta de cinci ani se instalează tulburările de pronunţie, iar părinţii trebuie să apeleze la un logoped, dacă ele există. Din păcate specialiştii în corectarea defectelor de vorbire sunt destul de rari în România, mai ales în mediul rural. Dar asta nu înseamnă că părinţii nu pot lucra acasă cu copilul exerciţii special create pentru corectarea defectelor de vorbire.

De ce copilul nu pronunţă sunetul R

Rotacismul, adică pronunţarea defectuoasă a sunetului R,  este una dintre cele mai frecvente tulburări de limbaj, iar rârâriala este forma de manifestare „regină”  a acestei tulburări. Pentru părinţi şi educatori este esenţial să cunoască faptul că primele sunete pronunţate de copil sunt vocalele a, e, o şi consoanele bilabiale (sunt cele la articularea cărora participă amândouă buzele) , adică M, P.

Pentru pronunţia corecta a sunetului R este nevoie de o dezvoltare complexa a aparatului fono-articular al copilului, iar acest lucru se întâmplă, în mod normal, în jurul vârstei de 4-5 ani. Tocmai pentru că acest sunet este mai greu de pronunţat, copilul are tendiţa fie să-l înlocuiască cu alt sunet, de regulă cu L, fie nu-l pronunţă deloc, sau îl pronunţă greşit – de aici rârâiala atât de simpatică, dar deseori subiectul unor ironii pe care nu mulţi dintre copii le pot accepta şi depăşi.

Cum putem corecta acasă pronunţarea greşită a sunetului R

Facem gimnastică pentru corectarea poziţiei corpului, facem gimnastică pentru corectarea mersului, dar ştiaţi că se poate face gimnastică şi pentru corectarea tulburărilor de pronunţie? Nu trebuie decât să lucrăm cu organele care participă la realizarea pronunţiei, adică cu buzele, mandibula, limba, dar trebuie să avem grijă şi la felul în care copilul inspiră şi expiră, educaţia respiraţiei fiind esenţială în corectarea deficienţelor la care ne raportăm. Pentru ca un copil să nu se plictisească repede sau să refuze să participe la astfel de terapie, totul trebuie să se desfăşoare ca un joc.

Nu spunem niciodată copilului: acum trebuie să facem gimnastică pentru buze. Ar fi o mare greşeală. Mai degrabă inventăm o poveste, creăm un mediul adecvat, pentru a ne putea juca “de-a peştele”, de exemplu sau “de-a calul” etc.

Ne jucăm, nu exersăm

Ce exerciţii facem: Ţuguiem buzele ca pentru un pupic, ca pentru o gură de peşte, imităm diferite emoţii (faţă veselă, tristă, speriată etc), facem ca motoraşul, clănţănim dinţii ca şi când ne-ar fi frig, imităm rumegatul animalelor, ne prefacem că înghiţim ceva, ne prefacem că ştergem cu limba urmele de mâncare rămase pe buze, imităm căscatul, imităm tropăitul cailor, ne prefacem că avem o bomboană în gură (împingem cu limba în obraji şi în faţa dinţilor)

Pentru exersarea respiraţiei există tot felul de exerciţii/joc la care să apelăm: expirăm adânc, umflăm obrajii, şi apoi scoatem aerul treptat ca şi când am sparge un balon, imităm râsul, ne prefacem că mirosim o floare, umfăm un balon, imităm tusea, imităm strănutul, suflăm într-o minge uşoară până ce aceasta se mişcă din loc, imităm că suflăm nasul, suflăm cu paiul într-un pahar cu apă, ţinem în aer un fulg sufând în el, imităm că stingem o lumânare de tort, inspirăm alternativ pe o nară şi pe cealaltă.

Atenţie, astfel de exerciţii trebuie repetate zilnic, dar durata lor nu trebuie să fie mai mare de cinci minute. Copiilor trebuie să le facă plăcere să execute exerciţiile, nu să le perceapă ca pe o corvoadă.

Următoarea etapă se referă la provocarea copilului de a pronunţa în mod exagerat sunetul deficitar, în cazul de faţă R. Tot la joc apelăm, este cea mai eficientă metodă, spun logopezii. Imitarea sunetelor din natură este cel mai la îndemână exerciţiu. De exemplu: “Cum face telefonul”, “Cum face ursul”, “Să facem ca la ZOO” etc .

Odată ce copilul a reuşit să pronunţe separat sunetul, va trebui să ajutăm să-l pronunţe în cuvinte scurte, formate dintr-o singură silabă. Avem grijă ca sunetul deficitar să fie poziţionat diferit. Putem începe cu exerciţiul clasic, sunetul deficitar însoţeşte doar o vocală (ra, re, ri, ro, ru etc), apoi complicăm şi mai adăugăm un sunet, de preferat o consoană ( rac, rec, ric, roc, ruc) pentru ca în final să ajungem la pronunţarea unor cuvinte complexe, formate din mai multe silabe. Totul va fi realizat în joacă. Pe internet veţi găsi o serie de jocuri didactice, logopedice care vă pot inspira.

În finalul terapiei ne oprim asupra automatizării sunetului, iar această etapă are în vedere exersarea în propoziţii scurte în care R să fie în poziţii diferite în cadrul cuvintelor. Sunt de fapt acele  frământări de limbă pe care le cunoaştem cu toţii: Rică nu ştia să zică râu, răţuşcă, rămurică; Rar găseşti mărar rar; Ridică repede pe Rica de pe răzor; Şoricelul Ronţi ronţăia ronţ ronţ etc.

Puteţi inventa singuri propoziţii haioase folosind cuvinte în care litera R să fie cât mai frecvent utilizată. Nu puneţi copilul să repete obsesiv aceste propoziţii, pentru că nu veţi avea succes. Jucaţi-vă împreună cu el, pronunţaţi în glumă cu el, provocaţi-l să vă imite. Căutaţi poezii scurte, adaptate nivelului de vârstă la care ne raportăm, şi în care, evident, sunetul R să fie prezent.

Totuşi, esenţial în corectarea unei tulburări de limbaj este terapia cu un logoped într-un cabinet autorizat. De altfel, tot logopedul trebuie să fie singura persoană care pune diagnosticul, nu educatorul, nu profesorul, nu bunicul şi în niciun caz părintele, dacă aceştia nu au studii de specialitate.