Afacere de zeci de mii de euro. Brancardierul, instalatorul şi şefa HR, „dumnezeii” angajărilor la un spital judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şefa serviciului resurse umane de la Judeţean, suspectă într-un dosar de corupţie FOTO ziarulincomod.ro
Şefa serviciului resurse umane de la Judeţean, suspectă într-un dosar de corupţie FOTO ziarulincomod.ro

După scandalul creşelor, la Ploieşti se conturează altul, de data aceasta la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Aici, brancardierul şi instalatorul, mână-n mână cu directoarea Florica P., au pus la punct afacerea „angajărilor profitabile”. Primii doi sunt cei care au organizat şi reţeaua de vaccinare la chiuvetă din Prahova

Şefa Biroului Resurse Umane din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Florica P., este urmărită penal într-un dosar de corupţie privind modul în care se făceau angajările în cel mai mare spital din Prahova. Procurorii au făcut percheziţii atât în biroul şefei HR, cât şi la domiciliul acesteia, unde au găsit importante sume de bani, de ordinul zecilor de mii de euro, zeci de sticle cu parfumuri scumpe, băuturi fine şi cutii cu bomboane, potrivit unor surse apropiate de anchetă.

În acealaşi dosar sunt cercetate şi alte persoane, printre care un instalator şi un brancardier, care apar şi în ancheta privind reţeaua de vaccinări fictive de la centrul din comuna prahoveană Valea Călugărească, descoperită în toamna acestui an de către procurorii ploieşteni.

Şefa serviciului Resurse Umane din cadrul SJU Ploieşti este urmărită penal pentru luare de mită în legătură cu primirea unor foloase pentru angajarea unor persoane în cadrul unităţii medicale. Femeia este cercetată sub control judiciar, măsură dispusă de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. În perioada în care este valabilă măsura preventivă, şefa HR nu mai are voie să-şi exercite funcţia în domeniul resurselor umane.

Oricum, Florica P. nu a mai venit la serviciu şi nici nu mai răspunde la telefon conducerii spitalului din ziua în care au avut loc percheziţiile, respectiv 29 octombrie. Este şi motivul pentru care i s-a desfăcut contractul de muncă, a precizat dr. Bogdan Nica, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Doamna Florica ar fi trebuit să iasă la pensie la începutul anului viitor şi era una dintre cele mai vechi angajate ale spitalului.

Au avut nevoie de ore bune ca să numere banii

Surse judiciare au precizat că la percheziţii poliţiştii au descoperit o sumă foarte mare de bani la domiciliul şefei din Spitalul Judeţean, aceştia având nevoie de câteva ore să numere toate bancnotele găsite. Se vorbeşte despe 60.000 de euro şi peste 100.000 de lei, dar şi de multe bijuterii. Informaţia nu a fost confirmată oficial de către structura de parchet care are în anchetă acest dosar. De altfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova nu a confirmat decât că şefa de la HR este urmărită penal pentru acuzaţiile amintite anterior, alături de alte persoane care au legătură cu activitatea sa.

În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, complicii doamnei Florica P. sunt un brancardier şi un instalator, doi indivizi care intermediau accesul la şefa HR din Spitalul Judeţean. Cei doi au reuşit, de altfel, să dezvolte şi alte afaceri, profitând de locul lor de muncă. Potrivit unor surse din anchetă, au creat inclusiv o reţea de clienţi pentru centrul de vaccinare de la Valea Călugrească, unde se acordau certificate europene care atestau imunizarea împotriva COVID-19, deşi vaccinarea nu se realiza în realitate. Instalatorul şi brancardierul erau intermediari şi în acest caz, aranjând contra unor sume de bani vaccinări fictive pentru zeci de persoane, printre care şi membri ai lotului olimpic. Sunt acuzaţi de luare de mită, trafic de influenţă, fals informatic şi uz de fals şi au fost plasaţi în control judiciar. Nici ei nu mai au voie să-şi exercite funcţia.

Despre angajările „pe pile” în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti se vorbeşte de ani de zile, existând inclusiv mai multe reclamaţii în acest sens, dar abia acum s-au concretizat într-un dosar penal. Procurorii au apelat la interceptări telefonice pentru a proba suspiciunile, iar dialogurile par a fi relevante. Angajările la Spitalul Judeţean contra unor sume de bani nu se referă la medici, ci doar la personalul tehnic, mediu sau TESA, susţin sursele citate.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Dosarul revoltător al furtului de mâncare din creşele ploieştene. „Musaca fără carne” şi „paste fără brânză” în meniul copiilor de 11 luni

Câţi bani au găsit procurorii în timpul percheziţiilor din casele angajatelor care furau din mâncarea copiilor de la creşă

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite