Vioara Stradivarius, înlocuită din lipsa banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stagiunea 2009-2010 a Filarmonicii Piteşti s-a încheiat joi seară fără sunetul de 1.5 milioane de euro al viorii Stradivarius.

Deşi iniţial conducerea instituţiei de cultură anunţase că pe scena de la Casa Sindicatelor va urca maestrul Alexandru Tomescu, care va cânta la vioara Stradivarius, ulterior, uitându-se peste cheltuieli, Filarmonica a decis că vioara respectivă este prea scumpă pentru vremurile pe care cultura le traversează.

„Ca să aducem vioara Stradivarius la Piteşti ne costă 20 de milioane de lei vechi. În banii aceştia intră paza şi transportul ei de la Bucureşti şi până aici. Cel puţin trei oameni trebuie plătiţi în plus. Din aceste motive financiare am decis că nu este cazul să mai insistăm”, spune Jean Dumitraşcu, directorul general al Filarmonicii Piteşti. 

Primul concert în care Tomescu a urcat pe scena Filarmonicii Piteşti împreună cu celebra vioară, a fost pe 27 martie 2008, înainte ca acesta să-şi înceapă turneul oficial Stradivarius şi, evident,  tot înainte ca problemele financiare să-şi spună cuvântul, ca la orice instituţie bugetară, şi la Filarmonica de Stat din Piteşti.

Câteva luni mai târziu, adică la 1 noiembrie 2008, violonistul Alexandru Tomescu a devenit salariat cu acte în regulă al Filarmonicii, fiind solist concertist, împreună cu colegii săi din Romanian Piano Trio, violoncelistul Răzvan Suma şi pianistul Horia Mihail. 

De la Stradivarius la Transilvanius
Totuşi, pentru ca spectacolul de aseară să nu fie compromis, s-a găsit o altă soluţie. Alexandru Tomescu a urcat pe scenă cu o vioară nouă, denumită Transilvanius. Aceasta a fost confecţionată recent de un lutier bucureştean exclusiv pentru celebrul violonist.

„Alexandru Tomescu este un tânăr nonconformist al cărui spirit liber se reflectă perfect în muzica sa, care caută în sufletul oamenilor dorinţa de a trece peste insatisfacţii, umilinţe şi frustrări. Prin vioara Transilvanius, am încercat să creez un instrument cât mai potrivit cu personalitatea sa muzicală, care să îi ofere libertatea de a se exprima“ a spus lutierul Silvian Rusu.

 Fiind ţinută în mâini pentru prima dată la Piteşti într-un concert, vioara Transilvanius nu a implicat nici costuri suplimentare şi nici dureri de cap pentru conducerea care stă ca pe ghimpi atunci când un instrument de valoarea Stradivariusului îi intră în responsabilităţi. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite