Vânzarea unei maşini s-a încheiat cu o tâlhărie. Cum s-a ales un argeşean şi bătut, şi fără 10.000 de euro

Vânzarea unei maşini s-a încheiat cu o tâlhărie. Cum s-a ales un argeşean şi bătut, şi fără 10.000 de euro

Foto Facebook Poliţia Română

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, şi au reţinut, săptămâna aceasta, un bărbat de 44 de ani.

Agresorul, reţinut pentru tâlhărie, este din comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa.

"Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 24 iunie 2020, pe fondul unor neînţelegeri privind vânzarea-cumpărarea unui autoturism, cel în cauză ar fi deposedat prin violenţă pe un bărbat de 37 de ani, din Rucăr, de suma de 10.000 de euro, în timp ce se aflau în parcarea unui centru comercial de pe raza municipiului Piteşti", precizează IPJ Argeş.

Miercuri, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, a fost pus în aplicare un mandat de aducere pentru bărbatul de 44 de ani.

După administrarea probatoriului, agresorul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările