Un grup de căprioare vine în fiecare seară în centrul unui oraş din România. Ce le atrage acolo VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căprioarele vin de aproape două luni zilnic în centrul oraşului Mioveni FOTO: Primăria Mioveni
Căprioarele vin de aproape două luni zilnic în centrul oraşului Mioveni FOTO: Primăria Mioveni

De la sfârşitul anului trecut, un grup de căprioare vine în fiecare seară lângă Sala Sporturilor din Mioveni, aflată chiar în centrul oraşului. Un grup de voluntari le-a amenajat un hrănitor, iar angajaţii Primăriei Mioveni le aduc constant hrană.

Iniţial, grupul avea doar trei căprioare. Acum, după două luni, grupul numără 10 căprioare. De mai multe săptămâni, lângă Sala Sporturilor din Mioveni a fost amenajat un hrănitor de către mai mulţi voluntari, impresionaţi de căprioarele văzute. 

Şi pe angajaţii Primăriei Mioveni i-a impresionat grupul de căprioare ce vine seară de seară în centrul oraşului, aşa că aceştia pun contant în hrănitor boabe, lucernă şi bulgări de sare. Iar acum căprioarele zăbovesc mai mult seara în centrul oraşului Mioveni, rămânând uneori şi mai bine de o oră.

Mai trebuie spus că cele 10 căprioare vin din Pădurea Făget, aflată la trei kilometri de centrul oraşului.

„Vizitatorilor şi curioşilor le transmitem că pot admira căprioarele în linişte, dar îi atenţionăm că avem în dotare peste 80 de camere video care acoperă întreaga zonă!”, precizează reprezentanţii Primăriei Mioveni, avertizându-i cu acest prilej şi pe cei care ar vrea să le facă rău căprioarelor că totul este monitorizat. 

Vă mai recomandăm şi:

Căprioare filmate la joacă prin zăpadă. Imagini inedite dintr-o pădure din Apuseni VIDEO

Peisaje de basm pe culmile Măcinului. Sălbăticiile naturii, surprinse în cei mai vechi munţi din România

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite