Fostele glorii de la FC Argeş şi Dinamo au făcut 4-4 într-un meci în memoria lui Dobrin. Mutu, Florentin Petre şi Dică, eroii meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foştii componenţi ai echipelor FC Argeş 1998 şi Dinamo 2000 s-au întâlnit pe stadionul din Piteşti într-un meci în memoria lui Dobrin, de la a cărui naştere s-au împlinit pe 26 august 70 de ani. Meciul, unul foarte spectaculos, s-a încheiat 4-4, iar Mutu a marcat pentru ambele echipe.

Ploaia torenţială căzută până cu o oră înainte de începerea meciului a făcut ca pe Stadionul Nicolae Dobrin să fie doar 2.000 de spectatori. Cei care nu au venit, au avut ce regreta. Şi asta pentru că meciul, intitulat Finala Legendelor, a fost unul foarte spectaculos. FC Argeş 1998 a condus cu 3-0 prin golurile marcate de Mutu, Schumacher şi Nicolae Dică (un lob superb), iar Dinamo 2000 a egalat în doar un sfert de oră, prin golurile lui Florentin Petre (2) şi Mutu, care în a doua repriză a jucat pentru echipa bucureşteană, al cărei director general este. Bilaşco a făcut 4-3 pentru FC Argeş 1998 când mai erau cinci minute din meci, iar Iftodi a egalat din nou pentru Dinamo 2000 cu un minut înainte de finalul partidei.

image

La FC Argeş 1998 au jucat alături de Mutu nume grele precum Jean Barbu (fost golgheter al campionatului României în 1998), Vali Năstase sau Emil Săndoi, iar de la Dinamo 2000 nu au lipsit Dănciulescu, Giani Kiriţă, Liviu Ciobotariu, Fl. Petre şi Florin Prunea.

Finala Legendelor a fost un eveniment menit să marcheze 38 de ani de la celebrul meci din 1979, Dinamo - FC Argeş 3-4, considerat de mulţi specialişti poate cel mai frumos meci din istoria fotbalului românesc, în urma căruia FC Argeş, cu un Dobrin genial ca de fiecare dată, a cucerit al doilea titlu de campioană.

image

În pauza meciului, Gica Dobrin, soţia marelui fotbalist dispărut acum zece ani, i-a premiat pe o parte dintre componenţii FC Argeş din 1979, cea care a adus ultimul titlu la Piteşti: Mihai Zanfir, Telu Stancu, Petre Ivan, Doru Toma, Ilie Bărbulescu, Gheorghe Chivescu, Radu II, Radu III, Andrei Speriatu, Viorel Moiceanu, Viorel Turcu, Vivi Moisescu şi Nelu Cârstea, fratele regretatului Constantin Cârstea.

         

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite