Elevul argeşean Costin Oncescu, aur la Balcaniada de Informatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 27 iunie - 3 iulie, la Nicosia s-a desfăşurat Balcaniada de Informatică pentru seniori. Din lotul României a făcut parte şi un elev din Argeş. Este vorba de Costin-Andrei Oncescu, elev în clasa a X-a la Colegiul National „Dinicu Golescu" din Câmpulung Muscel. Medaliat cu argint la ediţia precedentă, acesta a reuşit acum să câştige medalia de aur de o manieră categorică, obţinând punctaj maxim.

Costin Oncescu va începe în toamnă cursurile clasei a XI-a. Până atunci, el va mai participa la două competiţii de anvergură în domeniul Informaticii, inclusiv la Olimpiada Internaţională, iar în luna noiembrie va fi prezent la Turneul de la Shumen, în Bulgaria. O minte strălucită a învăţământului argeşean, Costin a obţinut în ultimii ani numeroase premii la concursurile naţionale şi internaţionale de informatică şi fizică. În perioada 2012-2014, Costin Andrei Oncescu a câştigat de trei ori consecutiv medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori.

Lotul României de Informatică, care a participat la Balcaniada de Informatica 2016 (Balkan Olympiad in Informatics) a obţinut cel mai bun rezultat dintre cele 11 ţări participante, atât la medalii, cu 2 medalii de aur si 2 medalii de argint (urmată cu de 2 medalii de aur, 1 de argint si 1 de bronz, obţinute de Bulgaria), cât şi la totalul punctelor acumulate de cei patru elevi care au participat: 1502 puncte, urmată de Bulgaria cu doar 1347.

Costin Andrei Constantinescu (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatica din Bucuresti) şi-a adjudecat medalia de aur, în timp ce Andrei Popa (clasa a XI-a/Liceul Teoretic „Mihail Kogalniceanu" din Vaslui) şi Nakajima Tamio-Vesa (clasa a XI-a/Liceul Vocational Pedagogic „Nicolae Bolcas" din Beiuş) au fost recompensati cu medaliile de argint.

Echipa României a fost condusa de prof. Szabó Zoltan (Târgu Mures) si Petru-Eric Stavarache, student la Universitatea din Bucuresti, fost olimpic. Competiţia a reunit 13 echipe din 11 ţări: Albania, Bosnia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite