De ce plata mai bună a gărzilor nu dă semne c-ar opri exodul medicilor români către Occident: „Cei care vor să plece caută un sistem meritocrat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă Adevărul
Arhivă Adevărul

Sfârşitul anului trecut a dus la o creştere a sumelor primite de doctori pentru gărzile efectuate, în unele cazuri chiar şi cu până la 90%. Este o creştere substanţială, o recunosc şi medicii, dar nu suficientă pentru a stopa exodul doctorilor către Occident, pentru că, spun ei, sistemul sanitar românesc are nevoie de ceva mai mult decât atât.

Pentru un medic primar de la Spitalul Judeţean, gradaţia 5, garda este plătită, în zilele lucrătoare, cu 781 de lei brut (la un spor de 25%) şi cu 1.094 de lei brut (la sporul maxim de 75%). În weekend-uri şi în zilele considerate sărbători legale, venitul din gardă ajunge până la 1.667 de lei brut. Pentru un medic specialist, gradaţia 5, o gardă efectuată în cursul săptămânii se plăteşte cu 614 lei brut (la un spor de 25%) şi 860 de lei brut (la un spor de 75%), în timp ce gărzile din weekend şi din zilele declarate sărbători legale, se plătesc, pentru acelaşi medic, cu 1.310 lei brut. Gărzile sunt plătite mai bine şi pentru medicii rezidenţi, care primesc, acum, sume cuprinse între 435 de lei brut şi 1.147 de lei brut, în funcţie de anul de rezidenţiat şi de sporul aplicat. Mai trebuie amintit şi că pentru „garda obligatorie” se acordă un spor de 25% pentru timpul de noapte lucrat. Gărzile suplimentare sunt, acum, efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, fiind considerate atât vechime în muncă, cât şi vechime în specialitate.


Potrivit Ministerului Sănătăţii, contractul de muncă pentru gărzi dă dreptul la concediu de odihnă plătit proporţional cu timpul lucrat pentru medicii care efectuează numai gărzi sau pentru cei care fac gărzi în alt spital decât cel la care sunt angajaţi. 
 

Această creştere ar putea încetini exodul medicilor români, dar nu îl opreşte şi nici nu îi va aduce înapoi pe cei plecaţi. O spun medicii care deja profesează în străinătate.
 

image

Dr. Costin Matei

“Plata gărzilor
 ar rezolva problema numai pentru o mică parte din colegi. Cei care vor să plece ca să se dezvolte mai bine, care caută un sistem meritocrat şi conditii de lucru mai bune vor pleca oricum”, a declarat, pentru Adevărul, dr. Costin Matei. Are doar 27 de ani, este argeşean şi a plecat în Germania în 2014, imediat după ce a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, chiar înainte de rezidenţiat. Acum lucrează la Spitalul Alexianer din Krefeld – Germania, iar câştigurile sale salariale, condiţiile de muncă, accesul la informaţie, respectul pe care-l primeşte, îl fac să-şi spună în fiecare zi că a făcut alegerea corectă. Recunoaşte că ia, totuşi, în considerare o posibilă întoarcere în România, poate într-un viitor mai îndepărtat.

   

Că măsura nu va opri exodul medicilor români către occident o spune şi dr. George Crivac, un medic român plecat să facă neurologie de vârf, tot în Occident. 
 

“Cei mulţi care pleacă nu sunt specialişti ci cei care doresc să înceapă un rezidenţiat. Iar aici, garda de rezident, de 12 ore e cca. 300 euro brut“, explică, pentru Adevărul, dr. George Crivac (foto jos)

Title
Title

Dr. George Crivac

Are 40 de ani, este argeşean, iar în urmă cu cinci ani, a decis să plece din România, deşi avea un rezidenţiat făcut acasă. S-a stabilit în Germania, o ţară în care condiţiile din spitale le permit mult mai uşor doctorilor să facă performanţă. După ce a înţeles că a făcut alegerea corectă, s-a hotărât să-i ajute benevol pe colegii din ţară care doreau să urmeze aceeaşi cale. A creat, în acest sens, un grup pe Fecebook, grup care a depăşit demult 4500 de membri - doctori, asistente şi infirmiere. Mulţi dintre ei sunt deja în Germania, iar ceilalţi intenţionează să plece, sau cel puţin iau în calcul această posibilitate. 

Medicii rămaşi în ţară sunt mai optimişti în privinţa efectelor acestei măsuri, dar spun că, neînsoţită de altele, nu va opri fenomenul.

image

 Dr. Viorel Enache

    

"Realitatea este că am ajuns în situaţia în care, de mâine chiar dacă am ajunge în situaţia de a mări de 5 ori salariul unui medic, nu am avea cum să-i aducem înapoi peste noapte. Măsura este însă bună pentru că măcar cei care sunt aici, să nu-şi mai dorească să mai plece. Poate fi un prim pas, să spunem, în a opri acest fenomen, pentru că ştim cu toţii de ce au plecat medicii români în străinătate, în primul rând pentru salarii mai bune, dar nu numai. Mai e nevoie să se lucreze şi la condiţiile de muncă astfel încât să aibă şi aici, în ţară, standardele din afară”, a declarat, pentru Adevărul, dr. Viorel Enache, Spitalul de Pediatrie Piteşti.
 

image

Dr. Dan Olariu.

“Măsura ar putea fi considerată un prim pas să oprească exodul medicilor în străinătate, pentru că, se ştie, problemele salariale au reprezentat unul dintre principalele motive pentru care medicii au plecat în străinătate, dar nu singurul, e adevărat. În principiu, au crescut plăţile pentru gărzi. Salariile nu s-au modificat foarte mult, să ştiţi. Mi-e greu să vă zic dacă plata gărzilor este suficient de motivantă ca să oprească exodul acesta. Cu siguranţă însă sunt mult mai motivante decât erau înainte”, a declarat, pentru Adevărul, dr. Dan Olariu, fostul manager al Spitalului Judeţean Argeş, el însuşi unul dintre medicii argeşeni care a primit oferte din străinătate şi care recunoaşte că a fost tentat să plece. 

“De foarte multe ori m-am gândit să plec! În principiu, m-au oprit comoditatea şi familia, dar mai am încă urme de astfel de gânduri”, a mărturisit medicul piteştean.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite