COVID Drive In. Contacţii persoanelor cu COVID din Austria, testaţi fără să coboare din autoturism
0
Carmen Constantin, o jurnalistă din Piteşti stabilită de peste doi ani în oraşul austriac Linz, descrie într-o postare pe Facebook cât de simplu şi eficient sunt testaţi în Austria cei care au intrat în contact cu persoanele depistate cu coronavirus.
Iată ce a scris Carmen Constantin pe Facebook, postarea sa devenind virală în scurt timp: „Cea mai apropiată prietenă a mea din Linz are Corona. Nu îi plângeţi de milă, că nu are niciun simptom, iar ceilalţi membri din familie sunt negativi. Treaba e că, vizitându-ne noi vineri seara (înainte cu 2 zile de confirmarea virusului), automat am fost pe lista scurtă şi ne-au băgat în carantină, întreaga familie 14 zile.
Ieri (n.red.- marţi 14 iulie) m-au sunat de la Primăria Linz şi mi-au comunicat că la orice oră, în caz de control la domiciliu, toţi 4 trebuie să fim acasă. Că nu e de glumit, că amenzile sunt foarte mari. Mi-au trimis rapid notificări pe mail cu informări şi declaraţii necesare la muncă, un tabel în care să ne trecem temperatura de două ori pe zi, dar şi un formular pentru a primi ulterior un ajutor de la stat pentru această perioadă (cred). M-au anunţat, de asemenea, că urmează să fiu sunată de cei de la Crucea Roşie, pentru a stabili testarea.

Astăzi (n.red- miercuri 15 iulie) m-au sunat. Ne-au chemat pe toţi patru la punctul lor de testare, unde m-am simţit ca la coadă la McDrive. Am prezentat actele lipite pe parbriz în interior, nu am coborât niciunul din maşină, iar în incinta cu pricina o domnişoară echipată precum cosmonauţii ne-a luat exudat din gât, pe geamul maşinii. Urmează să fim sunaţi zilele următoare pentru a ni se comunica rezultatele.
De ce vă povestesc? Pentru că mi se pare o procedură simplă şi eficientă de testare a "suspecţilor", în care - în afara testului - totul s-a organizat telefonic şi pe email. Noi suntem cuminţi, respectăm regulile şi ne temem de amenzi. Am uitat să vă spun că m-au întrebat de la primărie dacă are cine să mă ajute cu cumpărăturile şi m-au înştiinţat că există un serviciu de ajutor în caz de nevoie”.